Arhive categorie: Editorial

Din nou, dilema câinelui

Mario Balint

Consacrată în mass-media internațională drept summit-ul anului 2021, întîlnirea Biden-Putin de la Geneva a stat mai mult sub dilema cîinelui. Summit-ul, încheiat cu conferințe de presă separate, fiecare cu jurnaliștii săi de casă, fiecare etalîndu-și punctele tari în fața propriului public, readuce în atenția observatorilor linia subțire care desparte terorismul de luptătorii pentru libertate. Depinde de care parte a țevii ești!

După ce Biden îl cataloghează pe Vladimir Putin drept „criminal”, iar acesta îi răspunde a doua zi făcîndu-l „senil”, la conferințele de presă, cei doi se salută cordial și apreciază ca bune auspiciile întrevederii.

Biden pare că a fost dornic să depună pe masa discuţiilor de la Geneva plîngerile occidentale împotriva Moscovei în toate dosarele în care aceasta a dat bătăi de cap Washingtonului și aliaților săi din NATO, chiar dacă a încearcat să pună relaţiile pe o cale mai bună. Echipa de politică externă a preşedintelui american observă adesea că Biden doreşte o relaţie SUA-Rusia diferită de cea a lui Trump, dar nu-și fac nici o iluzie că va fi uşor să facă Moscova să-şi schimbe cursul. Conferinţele de presă spate-în-spate au arătat clar că cele două părţi rămîn în contradicţie cu privire la drepturile omului, atacurile cibernetice şi Ukraina. Marea problemă a Casei Albe au fost alegerile din SUA din 2016 şi 2020 şi imixtiunea Rusiei în acestea, încălcarea drepturilor omului, cazul disidentului rus Alexei Navalnîi, precum şi a doi americani „închişi greşit” şi deţinuţi în Rusia, dar și aglomerarea Mării Negre, regiune devenită pivot al viitoarelor acțiuni trans… pacifice! Biden i-a dat lui Putin o listă cu 16 entităţi specifice definite ca infrastructură critică în cadrul politicii SUA, de la sectorul energetic la sistemele de apă.

Dincolo de aceste declarații politicoase și capete de dosar arătate în public, se ascunde, de fapt, miza cea mai importantă a Americii pentru acest secol: China! Și Putin nu e prost, știe exact acest lucru, de aceea va negocia la sînge toate acele capete de dosar prezentate succint, dar extrem de importante pentru conslidarea puterii Rusiei în Europa. America „is back” în Europa, dar cu fața la China! Europa nu mai este o prioritate pentru Biden şi acest lucru se reflectă deja în alegerile de personal şi politicile administraţiei sale. Biden a creat noi funcţii puternice de „coordonator” în cadrul personalului Consiliului Naţional de Securitate pentru Indo-Pacific şi pentru Orientul Mijlociu şi le-a încadrat cu oficiali experimentaţi, Kurt Campbell şi respectiv Brett McGurk, cunoscuţi pentru capacitatea lor de a conduce birocraţia specifică Casei Albe. În schimb, administraţia Biden nu a creat o poziţie similară pentru Europa.

Factorii de decizie ai politicii americani, dincolo de menţinerea legăturilor economice transatlantice cu Europa, nu mai cred în capacitatea acesteia de a contribui la securitatea globală. Aversiunea europenilor faţă de cheltuielile de apărare înseamnă că nu vor fi actori geopolitici importanţi în Asia de Est şi poate chiar şi în Europa de Est, în Polonia, Țările Baltice și România, unde militarii americani sînt vioara întîi în asigurarea securităţii. Apoi dependenţa unora de piaţa chineză înseamnă că nu vor fi niciodată susţinători deplini ai campaniei americane de presiune geo-economică asupra Chinei. Pe scurt, Europa, nu este soluţia pentru China care a devenit obsesia politicii americane! SUA vor continua, însă, să-i împingă pe europeni să cheltuiască mai mult pentru apărare şi să sprijine eforturile SUA de a „gestiona ascensiunea Chinei”. În rest, Orientul Mijlociu este mai supărător decît Europa, în timp ce partenerii asiatici ai Americii – Japonia, Coreea de Sud, Australia şi India – contează mai mult pentru lupta centrală cu China decît europenii.

Lumea lui Joe Biden nu se mai împarte între „patrioţi” şi „globalişti”, precum lumea lui Donald Trump, ci între „democraţii” (UE, NATO, G-7 etc.) şi „autoritarisme” (China şi Rusia). Biden a venit la Geneva, și în Europa, nu doar pentru a spune asta, ci şi pentru a ralia în spatele lui democraţiile lumii. Să fie limpede: indiferent că vorbim despre Covid-19, criză climatică sau „acţiunile nocive ale guvernelor chinez şi rus”, Statele Unite ale Americii „trebuie să conducă lumea de pe poziţii de putere”.

În viziunea lui Biden și a democraților de la Casa Albă, Rusia este o problemă care trebuie rezolvată prin discuţii la cel mai înalt nivel, iar China este o mare provocare. Rusia poate deranja America şi pe aliaţii ei, China îi poate învinge! Bătălia viitorului e cu China, deși summit-ul de la Geneva a fost cu Putin!

Dacă China a fost miza reală a discuțiilor de la Geneva, se explică declarațiile separate și triumfaliste din final care ne bagă în dilema cîinelui, nu lipsită de picanterii. Joe Biden s-a arătat deranjat de unele întrebări ale ziariştilor la conferinţa de presă ce a urmat summit-ului de la Geneva şi, cu toate că apoi şi-a cerut scuze unei jurnaliste pentru că s-a arătat „deştept” faţă de ea, a continuat să atace membri ai mass-media acuzîndu-i de negativism, potrivit politico.eu.

Primul moment tensionat la conferinţa de presă a survenit după ce Kaitlan Collins, jurnalistă a postului CNN, l-a întrebat pe Biden de ce este optimist că preşedintele Putin şi-ar putea schimba comportamentul provocator după acest summit.

„De ce sînteţi atît de încrezător că-şi va schimba comportamentul, domnule preşedinte?”, l-a întrebat Collins.

„Nu sînt încrezător. Unde dracu – ce aţi făcut în tot acest timp?”, i-a replicat Biden, în timp ce s-a mişcat de pe loc spre grupul de jurnalişti adunaţi. „Cînd am spus că sînt încrezător?”, a continuat el, ridicînd degetul arătător pentru a fi mai expresiv. „Ceea ce am spus a fost – hai să o lămurim -, am spus că ceea ce va schimba comportamentul lor (al Rusiei) este dacă restul lumii reacţionează faţă de ei, şi le diminuează rolul în lume”, a indicat preşedintele SUA.

Dar discuţia aprinsă nu s-a oprit aici, jurnalista CNN iritîndu-l din nou pe Biden cînd l-a întrebat de ce crede că întîlnirea sa cu Putin a fost „productivă” deşi preşedintele rus ocolise la conferinţa sa separată de presă întrebările despre drepturile omului în Rusia, îndreptînd atenţia către problemele de acelaşi fel din SUA. Biden a ripostat spunîndu-i lui Collins că „şi-a greşit meseria” dacă nu poate sesiza utilitatea acestui summit.

Această confruntare cu presa a marcat un final neobişnuit al primului turneu politic întreprins de Biden – la summit-urile G7, NATO şi cu şefii principalelor instituţii ale UE – şi care a fost menit să arate imaginea unui preşedinte ce aduce stabilitate după cei patru ani ai preşedinţiei lui Donald Trump. Turneul său s-a desfăşurat într-un context diplomatic sensibil, SUA avînd în continuare divergenţe cu unii aliaţi asupra abordării unor teme preocupante, inclusiv relaţiile cu Rusia sau China.

Imaginea dezastrului ce poate să vină

Cînd vorbim despre dezastre naturale, vorbim despre inspectoratele pentru situații de urgență, salvatorii voluntari din subordinea primăriilor, serviciile private, cum ar fi BGS Divizia de Dezastre și Calamități, vorbim despre DSU și despre… doctorul Arafat (sau Bunda, în cazul Caraș-Severinului!). Automat, facem politică. Contondentă! Nu ne place, nu vrem să mergem dincolo de discursul facil, lipsit de argumente, dar pigmentat cu epitete mustoase la adresa celor pomeniți! Atît! Decît, atît!, ca să mă exprim politic corect românește!

Dincolo de infantilismul periculos promovat de clasa politică, mass-media și trolii de serviciu, rămîne realitatea de lîngă noi. Cercetătorii spun că punctul critic către încălzirea globală ireversibilă este posibil să fi fost deja depăşit, cu o serie de consecinţe „în cascadă” pentru planeta noastră, a avertizat, marţi, responsabilul german din cadrul celei mai ample expediţii ştiinţifice organizate vreodată la Polul Nord, relatează AFP.

„Dispariţia banchizei din timpul verii din Arctica este una dintre primele mine de pe cîmpul minat, unul dintre punctele critice pe care le declanşăm în principal atunci cînd împingem încălzirea prea departe”, a explicat el în cadrul unei conferinţe de presă, alături de ministrul german al Educaţiei şi Cercetării, Anja Karliczek.

Mai la sud, de o lună, Turcia se confruntă cu un fenomen rar: o regiune extinsă a Mării Marmara, situată în nord-vestul ţării, este acoperită de mucilagiul marin – o substanţă vîscoasă ce acoperă suprafaţa apei ca o pătură. Poluarea şi schimbările climatice se numără printre factorii care determină apariţia acesteia, care opreşte oxigenul să pătrundă în apă, distrugînd astfel flora şi fauna, conform Green Report. În ciuda eforturilor Turciei de a opri răspîndirea mucilagiului marin, acesta a pătruns şi în Marea Neagră. Substanţa vîscoasă, care a apărut ca urmare a încălzirii globale şi a depozitării incorecte a deşeurilor, afectează vietăţile marine, dar şi pescuitul şi turismul.

De 30 de ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Deşi ştiu unde se revarsă apele, în fiecare an autorităţile sînt luate prin surprindere şi spun că natura este de vină. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de zeci de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă.

În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară, însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate.

Dar România, împreună cu alte ţări precum Afghanistan, Algeria şi Congo, se numără printre ţările cu nivel de risc „foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, care a afirmat că în România fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „în sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese”, adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 de hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile revin frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunării.

Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2025, ajungînd la 600 milioane de persoane, în condiţiile în care oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani. Aproximativ 252 milioane de oameni sînt afectaţi în prezent de dezastrele naturale, excluzînd cutremurele, erupţiile vulcanice sau alte pericole care nu au legatură cu apa. În aceste situaţii, este de neînţeles de ce din nou DECIDENTUL POLITIC este cel care nu ia în seamă propunerile specialiştilor de a acorda o importanță sporită DSU și structurilor pentru situații de urgență și, foarte important, reintroducerea unui serviciu civil obligatoriu – care înlocuiește serviciul militar! – care să familiarizeze populația cu măsurile de intervenție în situații de urgență.

Aceştia ar trebui instruiţi pentru: cunoaşterea şi analiza legislaţiei în domeniu; scopul, obiectivele, principiile şi atribuţiile Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; apărarea împotriva efectelor dezastrelor; metode cantitative specifice managementului situaţiilor de urgenţă; decizia în situaţii de urgenţă; perspectiva ONU, UE şi NATO privind situaţiile de urgenţă; evaluarea riscurilor locale; planificarea, organizarea şi conducerea acţiunilor de căutare-salvare; principiile organizării acordării îngrijirilor medicale prespitaliceşti în dezastre; primul ajutor al victimelor la locul dezastrului; planurile de urgenţă ale sectorului de sănătate pentru managementul afluxului masiv de victime; organizarea spitalicească de urgenţă.

Cîteva recomandări, de bun simţ, pe care nu cred că le va lua cineva în calcul!

Sud-americanizarea României

Consider că astăzi ne aflam la un moment de răscruce pentru cei care conduc gloata asta dezorientată numită generic poporul român! Bătălia politică fanariotă şi bătălia din spatele bătăliei politice pentru a controla total resursele, minţile şi sufletele românilor au stors de vlagă un popor care păşea, în 1989, în faţa Neştiutului, inocent, ca într-o cruciadă a copiilor! Interesele grupurilor de interese, numite pompos „interese naţionale”, au periferizat economia ţării, au izolat-o, restricţionat-o, înglodat-o în datorii! Unii au vegheat ani de zile pentru ca Ţara, care în 1989 avea datorii „0”, să fie înrobită Finanţei Mondiale cu peste 90 de miliarde de euro acum. Privită de la distanţă, România pare un organism paralizat, după ce a fost muşcat de păianjen, iar acum este devorat de miloane de arahnide şi lipitori hulpave! Şi totuşi…

Dincolo de declaraţiile politice, de seminarii sau cursuri în străinătate, rămîne cel puţin o întrebare care solicită un răspuns grabnic şi bine fundamentat din partea clasei politice mioritice: este pregatită România să-şi gestioneze unitar şi performant securitatea naţională?

Securitatea este un concept relativ. Mai ales în ultimii ani! Nimeni nu este absolut sigur! Oricine este expus, în diferite intensităţi, e adevărat. Lipsa de informare a cetăţenilor români le creşte gradul de vulnerabilitate în faţa tuturor ameninţărilor de securitate, individuală în primul rînd, dar şi colectivă şi naţională. De aceea, cred că promovarea culturii de securitate în România, nu la nivel academic, ci al publicului larg, este absolut necesară! Este, de altfel, şi un angajament al României la intrarea în NATO! Dar cîte angajamente nu ne-am luat, şi cîte am încălcat…

Statele-naţiune nu mai sînt cucerite prin acţiuni militare, ci le sînt subjugate centrele lor de decizie, capabilităţile economice, resursele naturale, educaţia şi sistemul sanitar. Prin promovarea consumatorismului, unele naţiuni devin simple pieţe de desfacere, iar creativitatea şi interesul pentru plus-valoare este periferizat prin manipulări de imagine şi de PR. Scara valorilor este adaptată intereselor noilor colonialişti, iar munca nu mai este suportul fundamental al bunăstării naţionale. Sistemele de valori naţionale care conferă identitate unei naţiuni sînt ridiculizate şi chiar blamate public, iar cultura naţională devine cenuşăreasa oricărui proiect de buget al statului. Idealurile cetăţenilor sînt tot mai detaşate de valorile perene ale fiinţei naţionale, iar patriotismul şi naţionalismul devin noţiuni hulite şi periculoase. Acţiunea este înlocuită cu retorica lipsită de conţinut, iar clivajele sociale se transformă, treptat, în falii de ruptură între stat şi societate. Acestea sînt realităţi pentru care serviciile de informaţii nu sînt pregătite!

Insecuritatea cotidiană, criza economică şi emoţia provocată de ştiri despre pandemie și dezastre spulberă două mituri: mitul păcii datorate dreptului internaţional şi mitul suprastatului (UE) şi organismelor internaţionale! Deşi chiar Nicolae Titulescu trăgea speranţa că Liga Naţiunilor va pune capăt fărădelegilor planetare, s-a dovedit că ONU NU este o autoritate suprastatală, sau un guvern mondial. Se dovedeşte a fi un simplu ONG, o asociaţie, conform Chartei, formată din popoare pentru a crea „condiţiile necesare stabilirii justiţiei şi respectării obligaţiilor ce derivă din tratate şi din alte documente de drept internaţional”. Asta la modul declarativ! Şi tot declarativ, idealul omenirii este „pacea eternă”!

Ideea că mai multă civilizaţie înseamnă mai multă pace este dificil de susţinut. Cum nici democraţia nu merge mînă în mînă cu economia de piaţă. De cele mai multe ori, aceasta din urmă este adusă pe tancuri! Din 1945 pînă în 2000, de exemplu, lumea a cunoscut doar 26 de zile de pace, scrie Ionel Nicu Sava! Între 1945 şi 2005 s-au înregistrat 132 de războaie din care doar șapte s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor şi 38 cu moderarea unei terţe părţi. Înainte de 1945, aproximativ 20% din victimele de război erau civili. În 1970, 70% erau civili. În 2000, 85-90% erau civili, pentru ca după anul 2000 victimele să fie aproape în exclusivitate civile!

Sigur, astfel de statistici aduc mereu în discuţie eficienţa dreptului internaţional umanitar. Emoţia este cea care marchează puternic acţiunile umanitare. Cum orice dominaţie naşte violenţă, ca o formă de apărare, în ultimul timp, asistenţa umanitară şi presa sînt parte în conflict! În toate regiunile lumii, asistenţa umanitară şi jurnalismul sînt puse la grea încercare prin deteriorarea securităţii la nivel global, trăind în umbra crizelor sanitare, terorismului şi a războiului.

Dacă vechiul mediu de securitate era determinat de actorii statali, cel actual este caracterizat prin apariţia multor actori non-statali. Lumea bipolară se luptă cu un balaur, fie el roşu, fie capitalist. Din păcate, astăzi ne confruntăm cu o mulţime de „şerpi” extrem de veninoşi şi imprevizibili ca evoluţie şi care, din păcate, mulţi dintre ei, populează scena politică românească, sau se află în spatele cortinei, regizînd spectacolul disperării!

Criza guvernării mondiale – determinată de faptul că oamenii sînt tot mai informaţi, liderii sînt tot mai puţin pregătiţi pentru noile familii de probleme, iar lumea este tot mai complexă – impune UN NOU SET DE CONCEPTE în domeniul securităţii, despre care NICI UN LIDER POLITIC ROMÂN NU VORBEŞTE DESCHIS PROPRIULUI POPOR!

Parafrazîndu-l pe dr. Carl Segan, pot spune că ameninţările la adresa securităţii noastre sînt mai aproape decît mîinile şi picioarele. Nu vă bazaţi pe credinţa greşită a românului că nu mi se poate întîmpla mie. Trăim într-o societate destructurată, fără busolă, cu rigla de valori spartă în bucăţi, cu instituţii de forţă umilite şi hăituite, cu ameninţarea prăbuşirii economice, exploziei preţurilor şi şomajului, presiuni corporatiste multinaţionale pentru profit înzecit şi o clasă politică fanariotă, de bîlci ieftin! O sud-americanizare a României este astăzi mult mai posibilă! Cititorule, fii vigilent!

Care este valoarea tîmpeniei românești? 1.741.500.000.000 euro!

Potrivit băieților foarte deștepți, valoarea de piață a României este de 1.741.500.000.000 de euro. De fix 10 ori PIB-ul anual al României! România se află pe locul 45 în topul celor mai valoroase 100 branduri de țară din lume, cu o valoare estimată de o companie americană de consultanță la 222 de miliarde de dolari. Suntem depășiți de state precum Iran, Columbia, Vietnam sau Bangladesh, dar ne aflăm peste Ungaria, Slovacia, Grecia ori Bulgaria. Cu toate acestea, orbecăim ca năpîrca la soare de 30 de ani.

Există date oficiale care, adunate, oferă sume absolut colosale de bani. Cu o singură și importantă observație: tot ce se află valoros pe teritoriul României nu mai este, în realitate, al nostru! Bătălia pentru resurse strategice, cum ar fi metalele rare, devine din ce în ce mai acerbă la nivel mondial, dar ea nu-i interesează prea mult pe guvernanții țării, asta și pentru că, probabil, sau nu înțeleg dimensiunea războiului pentru resurse, sau sînt suficient de ticăloși să ardă în iad. Așa se face că valorificarea averii subterane a statului este sabotată de interese politice la fel de subterane.

România stă pe resurse naturale evaluate la peste 750 de miliarde de euro. Datele referitoare la cantitățile reale de resurse sînt considerate secrete de stat. Nu și pentru băieții deștepți! Newsweek România a strîns, însă, informațiile făcute publice de autorități pentru a realiza o imagine de ansamblu asupra resurselor naturale ale țării. Din care noi ne alegem cu praful. Uneori, ca în cazul exploatării miniere de la Moldova Nouă, la propriu!

În aprilie, banca centrală a Ungariei a anunţat că şi-a triplat rezervele de aur la 94,5 tone, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, pentru a ajuta la stabilizarea economiei în cotextul pandemiei, creşterii riscurilor inflaţioniste şi umflării datoriei publice. Ungaria a ajuns astfel să aibă cele mai mari rezerve de aur per capita din Europa Centrală şi Est. Înainte de anunţul Ungariei, în martie, guvernatorul băncii centrale poloneze Adam Glapinski a declarat că instituţia pe care o conduce va cumpăra cel puţin 100 de tone de aur în următorii ani pentru a demonstra forţa economică a ţării, după cum scrie Bloomberg.

Noile achiziţii vor fi păstrate în Polonia, a mai spus Glapinski, vorbe care amintesc de o febră europeană a repatrierii aurului de acum cîţiva ani. „Acest lucru contează, printre altele, la cum este percepută ţara“, a explicat Glapinski.

Însă aurul a revenit şi în atenţia băncilor centrale din alte state. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, Japonia, una dintre cele mai mature economii din lume, şi-a majorat rezervele de aur la 846 de tone, cumpărînd 80,8 tone în aprilie. Banca centrală a Turciei a achiziţionat aproape 13 tone, crescîndu-şi rezervele cu 5%, iar India 7,5 tone. De asemenea, Banca Thailandei şi-a întregit rezervele cu 42,5 tone în aprilie. Achiziţii au făcut şi băncile centrale din Uzbekistan, Kazahstan şi Cambodgia. Banca centrală a Serbiei cumpără metal preţios în ritm lent, dar constant, din 2019. De cîţiva ani încoace şi banca centrală a Rusiei îşi consolidează rezervele de aur în cadrul unei strategii de diversificare a rezervelor internaţionale în defavoarea dolarului.

Băncile centrale folosesc metalul preţios, printre altele, pentru a proteja valoarea rezervelor în vremuri cu volatilitate ridicată. Achiziţiile au încetinit accentuat, cu 59%, anul trecut, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, la 273 de tone. Însă rezervele oficiale au urcat cu aproape 45 de tone în ultimul trimestru din 2020 şi au accelerat în ultima parte din primul trimestru al acestui an.

România nu a mai cumpărat de decenii aur, iar 60% din rezerva de 102 tone este ţinută la Londra. În subsolurile României se află o cantitate estimată la 760 de tone de aur și 12.000 de tone de argint, cu o valoare de 41,14 miliarde de euro, resurse care ar putea fi exploatate în decursul a 25 de ani. Din păcate, în ultimii 15 ani, nu s-a scos nici un gram de aur din pămînt, dar companiile private, majoritatea susținute politic și implicate în scandaluri de corupție, își văd interesul în funcție de cotațiile bursiere.

Rezervele de minereuri auro-argentifere sînt estimate la 760 de tone, conform datelor disponibile. În România nu se mai exploatează însă aur din 2007, după ce toate exploataţiile au fost închise pentru că nu mai erau rentabile din cauza tehnologiilor depăşite şi a costurilor mari de producţie. Într-un top al celor mai mari 50 de mine şi zăcăminte de aur neexploatate din lume, publicat în 2012 de Natural Resources Holdings, zăcămîntul de la Roşia Montană era plasat pe locul 17, el fiind evaluat la 18,5 milioane de uncii de aur. Un alt zăcămînt, cel de la Rovina, era estimat la 6,96 milioane uncii de aur şi ocupa poziţia 47 în top. Rovina este astăzi al doilea cel mai mare zăcămînt aurifer din Europa. În următorii 20 de ani se estimează că de la Rovina va fi extras aur în valoare de 5 miliarde de dolari. Firma maramureşeană Samax ar putea să extragă de aici peste 200 de tone de aur şi 635.000 de tone de cupru. În această ipoteză, România se va alege cu o nimica toată: puțin peste 300 de milioane de dolari de la producător. Statul român va primi redevenţe de 6% pentru aurul produs şi 5% pentru cuprul produs.

Zăcământul de la Rovina se desfăşoară pe o suprafaţă 94 de kilometri pătraţi și este situat la doar 20 de km de Deva. În prezent întreaga zonă este acoperită de terenuri agricole, păşuni şi pădure, toate obiectivele proiectului fiind situate pe zone nelocuite. În topul celor 439 de mine şi zăcăminte, Rovina ocupă locul 104.

Rezerva de aur a României aflată în administrarea Băncii Naționale a fost la sfârșitul anului 2017 de 103,7 tone. În comparație cu anul 1989, rezerva de aur este mai mare cu 36 de tone.

Acum, singurul aur exploatat este cel care apare în asociere cu minereurile polimetalice.

Zăcămintele românești de cupru ating o cantitate de aproximativ două miliarde de tone și ar putea valora minimum 42 de miliarde de euro. Valoarea acestora ar putea crește în funcție de concentrația de substanțe aflată în fiecare tonă de minereu. Din păcate, în Caraș-Severin, industria cuprului este praf. La propriu!

18.000 de oameni din Clisura Dunării suferă, în fiecare zi cu vînt puternic, din cauza poluării cu praf provenit de la iazurile de decantare uscate ale fostei întreprinderi miniere. Birocraţia statului şi incoerenţa factorilor de decizie de la nivelul Ministerului Economiei se soldează cu probleme majore pe cele două maluri ale fluviului, poluarea depăşind, de multe ori, de 200 de ori limita maximă admisă la pulberi în suspensie.

Renunţarea la exploatarea cuprului dintr-un zăcămînt cu concentraţie de 0,3%, aproximativ 500 de milioane de tone, tocmai acum, cînd preţul minereului pe plan mondial aduce profit maxim şi nu mai necesită subvenţii din partea statului, poate fi, evident, un subiect de anchetă jurnalistică. Şi nu numai!

Moldomin ar deţine circa 40% din rezervele de cupru ale României, echivalentul a 100.000 de tone de cupru. Rezervele de la Moldova Nouă au intrat de mult în vizorul băieților deștepți, și nu numai! Amintiți-vă că pe 19 octombrie 2012, SRI descinde la Aeroportul Otopeni. Vizat este Mihail Orlov, un geolog rus de 42 de ani, reprezentant al grupului de firme Mineco. Acesta a fost reținut cu doar cîteva minute înainte de decolarea cursei București-Moscova. E acuzat de spionaj, iar dovada sînt documentele şi hărţile găsite asupra lui. Acte confidențiale despre zăcămintele de cupru din minele din zona Moldova Nouă: Suvarov, Florimunda şi Vărad. Prinderea rusului venea la puțină vreme după ce, din trei firme care voiau activele Moldomin, doar una se calificase – tocmai Mineco.

Înainte de acest incident, guvernul Teodor Stolojan a dat direcția către dezastru, implementînd reguli prin care Moldomin trebuia să vîndă cuprul cu un preţ care nu aducea profit, ci doar pierderi. La fel s-a întîmplat și în alte industrii, iar falimentul a fost și în aceste cazuri garantat. Un exemplu similar este fabrica de mașini ARO.

Tona de cupru a explodat în ultimii doi ani de la 2.700 $ la 10.000 $. Apetitul mondial pentru cupru provine în principal din China, care consumă jumătate din producţia planetei. Grupul Internaţional de Studiu al Cuprului (ICSG) a estimat recent că cererea de cupru a Chinei a crescut cu 13% în 2020. Iar tendinţa de creştere nu pare să se oprească în condiţiile în care la mijlocul acestei luni autorităţile de la Beijing au anunţat o creştere economică record în primul trimestru, un avans de 18,3% în ritm anual. În acest context, o analiză recentă a Bank of America arată că prețul cuprului ar putea crește la 13.000 de dolari/tonă în următorii doi ani. Previziunile băncii americane sînt și mai sumbre, ele arătînd cu tona de cupru ar putea urca la 20.000 de dolari în 2025.

Din cupru se fabrică conducte şi cabluri. Cuprul este o și materie primă esențială pentru noile tehnologii, cum ar fi cele din domeniul energiei curate. De exemplu, este se utilizează la fabricarea bateriilor pentru maşinile electrice. Utilizat intens în industrie, în special la producţia de circuite electrice, cuprul este folosit şi ca un indicator al stării de sănătate a economiei mondiale, fiind denumit Doctorul Cupru (Dr. Copper).

Valoarea rezervelor de cupru ale României este estimată la 5-10 miliarde de euro la preţurile actuale. România este țara europeană cu cele mai mari rezerve de cupru, estimate la circa 2 miliarde de tone, însă industria prelucrătoare ne lipseşte. Fără combinate de prelucrare a minereului de cupru, privatizate în anii 2000, dar acum închise, România exporta, în 2010-2015, materia primă, adică minereu de cupru, la 740 euro pe tonă, şi importa produsele finite, al căror preţ este de peste 5.000 de euro.

După ani în care presa, opinia publică și autoritățile locale au fost ținute ocupate de poluarea cu praf de steril, turcii de la Eti Bakir au cumpărat compania Moldomin. Eti Bakir este cea mai importantă companie minieră din Turcia și face parte din grupul Cengiz Holding. În cadrul acestei tranzacții, turcii au cumpărat și portul industrial Moldova Nouă, construit special pentru transportul concentratelor cuprifere.

Vorbim despre cel de-al doilea zăcămînt de cupru din România, un zăcămînt estimat la circa 500 de milioane de tone de minereu cuprifer, ceea ce înseamnă cam 40% din rezerva țării, potrivit unor surse autorizate. Aflată în insolvență din 2006 și în faliment din 2010, zăcămîntul a fost vîndut pentru că Guvernul nu a avut sau nu a vrut să bage 200 de milioane de euro pentru repornirea activității aici. Pe lîngă cupru, aici mai vorbim de exploatarea aurului, argintului și a unor metale rare, cum ar fi molibdenul, spun surse autorizate.

O altă resursă importantă este reprezentată de minereurile polimetalice. Conform Enciclopediei Economice a Resurselor Minerale, în ţara noastră există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice. Într-o tonă de minereu polimetalic se găsesc 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu.

Rezervele de cărbune ale României sînt mari, dar politica Green Deal promovată de Comisia Europeană impune renunţarea la tehnologiile poluante. Datele actuale arată că ţara noastră dispune de rezerve de huilă de circa două miliarde tone, din care 600 milioane de tone se află în perimetre exploatate. De asemenea, resursele de lignit din România sunt estimate la 690 milioane de tone, din care exploatabile în perimetre concesionate, 290 milioane de tone. Extracția și vînzarea celor aproape patru miliarde de tone de cărbune ar putea aduce, teoretic, în economia românească, nu mai puțin de 105 miliarde de euro.

Dar minele din Valea Jiului au fost închise, zeci de mii de ortaci au devenit șomeri și, oricum, riscul poluării face discuția redeschiderii și mai complicată. Prietenul meu Ilie Pintea știe cel mai bine tragedia și dimensiunea resursei vitale pentru economia românească, bogăția Văii Jiului care, acum, va trebui înlocuită cu surse mai puţin poluante.

La acest capitol, de 30 de ani, politicienii se spală pe mîini. Unii, cu apă minerală! În România sînt cunoscute 239 de zăcăminte cu ape minerale naturale, terapeutice, geotermale, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice.

România este una dintre puţinele ţări din Europa care deţine resurse de metale rare. De exemplu, înainte de 1989 eram a şasea ţară din lume, după S.U.A, U.R.S.S, China, Japonia şi Franţa, care produceam zirconium, din el fabricîndu-se capsulele în care se depozitează combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă. De asemenea, extrăgeam titaniu, care se folosea în industria aerospaţială. Un alt metal era vanadiu, acesta fiind acum inclus de Comisia Europeană pe lista celor 30 de materii prime critice pentru UE. El este utilizat la obținerea de oțeluri speciale, iar aliajele cu vanadiu sînt utilizate în reactoarele nucleare, datorită slabei interactivităţi a elementului. Un element mai puţin cunoscut este telurul, care în Europa se găseşte doar la noi şi în Suedia, iar în lume mai deţin rezerve China, SUA, Canada și Australia. Este un metal rar, folosit la fabricarea învelișului bombelor atomice, în industria aerospațială și în cea energetică, dar la noi nu se mai extrage.

Un alt minereu trecut pe lista UE este grafitul, materia primă din care se produce grafenul, un material de pînă la 200 de ori mai puternic decît oțelul şi de 1.000 de ori mai ușor decît o foaie de hîrtie. Este cel mai bun conductor de electricitate, iar industria energetică îl foloseşte din ce în ce mai mult.

Mai are rost să scriu? Singura mină de grafit din România, situată în judeţul Gorj, producea în anii ‘90 circa 40.000 de tone pe an, dar acum este închisă!

Exploatate de pe vremea dacilor, resursele de sare ale României sînt estimate la peste patru miliarde de tone. La un preț mediu de 48 de euro pe tonă, totul ar valora aproape 200 de miliarde de euro.

O discuție aparte o reprezintă și pădurile din România. Din cele 6,4 milioane de hectare de păduri, statul deține mai puțin de jumătate, restul fiind retrocedate foștilor proprietari. Valoarea pădurilor variază în funcție de o multitudine de factori, iar singurele cifre oficiale vehiculate nu sunt deloc apropiate. Astfel, Curtea de Conturi aproxima că statul român a retrocedat în perioada 1990-2010 păduri în valoare de 10 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o valoare „rotunjită” de 20 de miliarde de euro. Pe de altă parte, pădurarii calculau că, numai din anul 2008 pînă în 2016, s-au furat păduri în valoare de 36 de miliarde de euro.

Și terenurile agricole din România valorează ceva. Și încă mult. O aproximare grosieră a celor 13 milioane de hectare de teren arabil ne duce la o valoare de 25 de miliarde de euro. Mai bine de 40% din totalul terenurilor agricole din România au ajuns deja în proprietatea străinilor. Repetăm, practic, veșnica poveste națională, pe care o găsim de la aur la gaze, și de la cupru la păduri, adică resursele naturale ale României care au fost oferite de români străinilor.

Într-o țară normală, ceea ce au făcut politicienii în ultimii 30 de ani s-ar fi pedepsit nu doar politic, ci și penal. Acțiunile lor reprezintă acte deliberate de subminare a economiei naționale. La un moment dat, subminarea economiei naţionale, crimă sinonimă cu sabotarea Ţării, se pedepsea cu închisoarea între 10 şi 20 de ani. Astăzi, subminarea, ca și defăimarea țării, nu mai interesează pe nimeni.

Astfel de greşeli sînt cele care ne costă ca Naţiune, Ţară şi Stat. Oriunde în lume, tîmpiții rămîn cu praful. De steril!

Poveste de iunie

E iunie. Banatul nostru a împlinit 774 de ani de cînd, pe 2 iunie, s-a emis Diploma Cavalerilor Ioaniţi. În 2 iunie 1247 Cancelaria regelui Ungariei Bela al IV-lea emite documentul care reprezintă prima atestare documentară a “ţinutului condotierilor din est” sub denumirea de Banat, o donaţie a regelui faţă de acest important Ordin militar-călugăresc.

“În numele Sfintei Treimi, una şi nedespărţită, amin. Bela, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei şi Cumaniei de-a pururi… după o îndelungă sfătuire cu fruntaşii şi baronii regatului nostru, ne-am oprit la această hotărâre, luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele perceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim, din părţile de dincolo de mare, cu privire la repopularea regatului, care prin năvălirea duşmănoasă a neamului numit tătari a îndurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor cât şi prin uciderea locuitorilor, că deoarece acel perceptor, în numele casei ospitalierilor, s-a îndatorat de bună voie, pe sine şi casa ospitalierilor să ia arme pentru ajutorarea regatului nostru în vederea apărării credinţei creştine… Pe lângă acestea, am dăruit sus-numiţilor fraţi pământul Woyla, ce se află lângă Dunăre, nu departe de Semlin, pământ pe care l-am scos de sub atârnarea cetăţii Caraş, împreună cu toate foloasele şi cele ce ţin de el, aşa cum l-a stăpânit ca bun de veci Nicolae, fratele lui Ugolin”.

Ospitalierii au instalat în Cetatea Mehadia o garnizoană formată din 30 de cavaleri, în mare parte amalfitani, o forţă echivalentă astăzi cu un detaşament de tancuri!

Banatul medieval timpuriu se întindea de la Mureş la Dunăre şi de la Tisa la Munţi şi peste Severin pînă la Olt.

Ospitalierii şi apoi teutonii administrează şi stăpînesc acest teritoriu cu rigoare militară, obicei ce a rămas în gena locuitorilor locului. În scurt timp, Banatul devine o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social.

Ce este Banatul? Banatul românesc este o provincie istorică care cuprinde astăzi zone din România, Serbia (Banatul Sîrbesc) şi o foarte mică parte din Ungaria. “Dintre toate regiunile locuite astăzi de români, la nord de Dunăre, Bănatul şi Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în Ţara Haţegului, sînt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico-istorică a neamului românesc – un cuib de unde se romaniza treptat ţările spre apus, spre crivăţ şi spre răsărit, ba indirect şi cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-şi prinosul, dar rămînînd totdeauna plin”, scria Bogdan Petriceicu Hașdeu. Şi avea dreptate! Potrivit lui Gheorghe Jurma (“Drumul ca perspectivă istorică şi istoria comerţului din Banat”, revista SEMENICUL, nr. 4/2002, pag.16): “La cele cinci tîrguri anuale din Banatul sec. XIX vin negustori din spaţiile cele mai diverse: din Vestul Europei pînă în Asia Mică. Aici se comercializau peste 75.000 de cai, 30.000 de boi etc, comerţul cu animale depăşind cu puţin pe cel cu cereale. În general, bilanţul comercial al Banatului sec. XVIII era excedentar. La 1840 se exportau din această regiune: cereale spre Ardeal, vite în Franţa şi Germania, cai în Muntenia şi Turcia, traverse de cale ferată în Germania, Austria şi Orient, clopote în Ţara Românească, vin şi ţuică în Rusia, Italia şi Austria, chibitruri în Egipt”. Nu mai spun despre vînzătorii de raci din Răcăşdia, care aprovizionau piaţa din Oraviţa cu acele trufandale, asimilate homarilor! Reamarcabil, nu? Cum s-a ajuns aici? În 21 iulie 1718 s-a semnat Tratatul de la Passarowitz, prin care s-a pus capăt războiului purtat între Imperiul Otoman, pe de-o parte, şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană, de cealaltă parte. Astăzi, localitatea Passarowitz se numeşte Požarevac (Voivodina).

În 1716, otomanii au fost învinşi de trupele habsburgice, conduse de principele Eugeniu de Savoia, la Petrovaradin. În 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea administraţia Banatului şi stabilea sediul acesteia la Timişoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice şi reşedinţa principalelor structuri administrative. Primul guvernator este contele Claude Florimond de Mercy.

Aşa începe o perioadă înfloritoare pentru această regiune, care, sub străpînirea habsburgică, ajunge la un nivel de dezvoltare extraordinar. Aşezarea masivă a coloniştilor, aduşi din părţile vestice şi centrale ale Imperiului Habsburgic, accelerează acest fenomen, Banatul devenind, în scurt timp, o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social. Graţie siguranţei, bunăstării relativ ridicate prin comparaţie cu alte zone ale României şi mai ales prin coabitarea paşnică a nenumărate etnii şi confesiuni religioase, imaginarul mental local a găsit pentru spaţiul acesta o denumire reprezentativă şi semnificativă – „Mica Americă”. Istoricul Valeriu Leu spunea: „Colonizarea în Banat nu a fost guvernată de practicile medievale, aşa cum s-a întîmplat cu secole înainte în Transilvania, ea s-a produs în Epoca Luminilor, care stă sub semnul cosmopolitismului… O politică tolerantă şi în privinţa apartenenţei religioase, care nu a impus convertirile şi a dat drepturi egale cetăţenilor de religie ortodoxă, un program de alfabetizare în mai toate limbile zonei şi implantarea unui etos al muncii au fost alte cauze care ar putea determina crearea a ceea ce o mulţime de istorici ai zonei au numit, de-a lungul ultimelor trei secole, „Terra Nova, Mundus Novus, Pămîntul făgăduinţei, Eldorado din pustă, Edenul tîrziu, Minunata grădină, Arcadia, Tărîmul fericiţilor, Raiul pe pămînt”. Aventura de vis se încheie odată cu proclamarea Republicii Bănăţene, în anul 1918, ca provincie autonomă în cadrul Ungariei, care a fost o încercare eşuată de păstrare a unităţii Banatului multietnic şi multiconfesional.

A urmat unirea cu România şi…

Istoricul Mircea Rusnac ne amintește că acum 101 ani, la 7 iunie 1920, trei zile după Trianon, Banatul a fost zguduit de o catastrofă fără precedent. Încă nici nu fusese stabilită noua graniță (va fi trasată la 10 august), și noile și “competentele” autorități au și arătat ce sînt în stare.

Într-o scrisoare adresată unui prieten de la Paris, după Marea Unire de la 1918, marele Traian Vuia îi scria acestuia despre regretul comunităţii bănăţene, din Capitala Luminilor, cu privire la acest gest istoric. “Ar fi trebuit să vă obţineţi independenţa şi apoi să negociaţi o unire cu România. Aşa, arată a anexare”, scria inventatorul avionului!

La 7 iunie 1920, la Anina a avut loc cea mai mare catastrofă minieră din istoria Europei de Est. În galeriile puțului Rona, noile autorități române au depozitat peste trei tone de dinamită, capturate de la trupele lui Bela Kun. Acestea au explodat datorită neglijenței depozitării și au ucis 217 mineri, lăsînd peste 500 de copii orfani.

Cunoscând aceste nefericite evenimente, putem concluziona că regimul românesc în Banat a debutat cu stângul. Să fi prevestit ele veacul negru ce va urma? Au fost semne cum nu se poate mai rele.

Dacă ne uităm la statul-naţiune România, ce vedem? O încremenire în proiect! O societate anomică incapabilă să se mişte, dar să evolueze! O ţară, localizată în spaţiu, dar anacronică şi atemporală, pe care pare că nici Apocalipsa nu o va ajunge decît peste 100 de ani, distanţa care ne separă de lumea civilizată! Lumea îşi face o retrospectivă pentru a se putea pregăti de viitorul “joc”. România dezvoltă discuţii sterile, de secol 19, la toate nivelurile administraţiei. Avem o ţară mult prea polarizată social, conform specialiştilor. Clasa de mijloc este reprezentată de doar 3-5 procente, în timp ce ocupăm locul 2, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de oligarhi! Racordarea noastră cu Occidentul, spre care tindem, este inexistentă: infrastructura rutieră nu există, nici după 30 de ani, iar cea feroviară este o glumă proastă: viteza medie de deplasare a mărfurilor, pe calea ferată românească, este de doar… 27 km/h! După 30 de ani de bulversare a sistemului de învăţămînt, constatăm că avem o slabă calitate a educaţiei pe “relaţii internaţionale”, deci nu avem specialişti care să comunice cu omologii lor de la est de Szeged! Ne lipsesc şi studiile prospective în toate domeniile, dar “cunoaşterea” şi “expertiza”, resursele nr. 1 în societatea sec. 21, sînt date, sistematic, la o parte! Doctoratele politice par să nu se mai sfîrşească, în timp ce Doctorii adevăraţi sînt dispreţuiţi! Priviţi în jur şi veţi constata că marea majoritate a “elitei” e construită pe loialitate şi nu pe competenţă!

Dar asta e o altă poveste…

Proclamația de la Arad

Atacul cu bombă din Arad a fost premeditat, bănuiesc procurorii. Parchetul General a schimbat încadrarea în anchetă deschisă după ce omul de afaceri Ioan Crișan a murit în explozia propriei sale mașini. Anchetatorii fac acum cercetări pentru omor calificat cu premeditare. După cum se vede, ancheta este condusă de Parchetul general (și nu de DIICOT!) mergîndu-se pe idea că atentatul a fost rezultatul răfuielilor între două persoane și nu există implicarea unui grup infracțional organizat. Adică, CRIMA ORGANIZATĂ nu are nici o implicare în acest caz!

Filmul evenimentelor ne spune altceva!

Dimineaţa zilei de sîmbătă, 29 mai 2021. Omul de afaceri Ioan Crişan îşi bea cafeaua la o cafenea din cartierul arădean Aurel Vlaicu. După ce pleacă de la cafenea, Crişan se urcă în maşina parcată în zona unui magazin Profi. Parcurge cîţiva metri cu spatele şi se pune în mişcare pentru a ieşi din parcare şi a intra pe strada principală. În acel moment, maşina explodează şi ia foc. Deflagrația a fost atît de puternică încît s-a auzit pînă la UTA. De asemenea, suflul exploziei a spart geamul unui apartament de la etajul 1.

La scurt timp după explozie, Inspectoratul General al Poliţiei Române realizează gravitatea situaţiei şi trimite la Arad o echipă de specialişti pentru investigarea cazului. „Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta.

Echipa de specialişti este coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe”, a anunţat IGPR, în dimineaţa exploziei.

Primele concluzii ale anchetei arată, însă, că bomba improvizată care l-a omorît pe Ioan Crişan a fost amplasată în interiorul maşinii „cel mai probabil sub scaunul şoferului”. Ancheta nu a putut stabili modalitatea în care a fost acţionată bomba, fiind luate în calcul două ipoteze. Una dintre variante este că explozia a fost provocată de la distanţă cu ajutorul unei staţii radio, iar cea de-a doua ipoteză este că pentru declanşarea bombei a fost folosit un telefon.

Înainte ca SRI (singura autoritate națională în prevenirea şi combaterea terorismului) să comunice oficial că NU a fost un atentat terrorist, excelentul instructor Ștefan Lazăr, fost luptător anti-tero în cadrul Serviciului, declara la ProTV că modul de operare în cazul de la Arad exclude orice urmă de amatorism! “Dacă dispozitivul explozibil improvizat a fost construit asfel încât acesta să fie declanşat de la distanţă, cu siguranţă cel care a iniţiat explozia respectivă s-a aflat în proximitatea victimei”.

Buuun, dacă Ștefan Lazăr are dreptate (și sînt sigur că are!), atunci autorul ar fi trebuit să se afle la cîteva zeci de metri de țintă, într-un loc în care să nu fie observat şi să se poată retrage foarte repede. Deci, cel care a apăsat pe buton este un profesionist și nu un bișnițar de țigări sau un cămătar!

Mai mult! Modul de operare relevă faptul că subiectul a fost filat mai multe zile pentru a i se stabili un profil comportamental: ieșit din locuință, condus pînă în Aurel Vlaicu, cafea, ieșit din parcare etc. Asta presupune că cel puțin un om a fost implicat în operațiunea de monitorizare, probabil altul decît cel care a apăsat pe declanșator.

Apoi, dispozitivul exploziv a trebuit plasat în interiorul mașinii, în așa fel încît acesta să-și atingă obiectivul, adică să ucidă. Și aici e nevoie de abilități speciale pentru că dispozitivul exploziv amplasat în altă parte decît în poziția optimă poate doar răni, date fiind diferitele materiale existente între încărcătură și victimă, care deviază suflul exploziei. Deci, cine a amplasat bomba în mașină a știut exact unde trebuie fixată!

Și acum, vorbim despre dispozitivul exploziv improvizat, sau IED! Cine l-a construit a avut cunoștințe temeinice în domeniu! Dacă IED-ul a fost construit avînd la bază exploziv militar sau industrial, înseamnă că a avut acces la acesta, sau poate fi procurat pe piața neagră, activități ce nu cadrează cu proclamația ministrului Bode că România este o țară sigură, iar autoritățile responsabile vor trebui să explice cum de a fost posibilă o astfel de tranzacție, aici, în țara noastră sigură, sau cum a intrat încărcătura prin frontiera securizată a României! Dacă se va stabili că în asasinat s-a folosit astfel de explozivi, oamenii lui Bode și procurorii vor trebui să-l găsească inclusiv pe vînzător, sigur, dacă artizanul IED-ului nu a avut încărcătura din familie, o moștenire, ceva etc. Dacă încărcătura explozivă a fost produsă artizanal, din substanțe aflate în comerț, oamenii lui Bode – și nu numai! – vor trebui să explice cum de un personaj cu astfel de abilități lucrative nu se găsește pe o listă scurtă și să știe unde a învățat și unde și-a făcut practica…

Toate aceste activități, despre care am scris, presupun resurse financiare. Puțin probabil ca un pensionar aflat în litigiu cu Crișan, de unul singur, să-și fi rupt de la întreținere pentru producția acestui film: preparare – filaj – montaj – execuție – retragere din peisaj! De aceea, din punctul meu de vedere, afirmația că nu avem un grup infracțional organizat, iar DIICOT se spală pe mîini, este cel puțin… timpurie!

Sigur, organele de cercetare vor trebui să stabilească în ce afaceri, altele decît somnul african, era implicat Ioan Crișan, de unde avea el banii de cafea etc. Arădeanul ar fi avut relaţii de afaceri inclusiv cu un austriac de origine rusă.

Deputatul PNL Sergiu Bîlcea, fostul ginere a lui Crişan, a reacţionat pe o rețea de socializare, declarîndu-se şocat de incidentul care a provocat moartea fostului său socru şi a cerut să fie respectat dreptul de intimitate şi viaţă privată al familiei. Adică, politicianul a cerut, subtil, organelor de anchetă să nu-și bage nasul prea adînc în afacerile familiei! Sigur, dacă acest lucru se va întîmpla (nu în România normală!) s-ar stabili cu exactitate, probabil, contribuția fostului socru la campania electorală a fostului ginere, traseul banilor, costuri etc. și relația, aproape generalizată în România normală, între șpăgi, comisioane și locuri pe liste, finanțare campanii etc. Dar asta e o altă problemă, vorba unora de la DIICOT…

Sîntem de accord că Ioan Crișan, dacă a călcat pe bec – oricare ar fi el – putea fi omorît oriunde și oricum. În propria casă, prin diverse metode mai simple, cu ranga, cu bîte, cu funia, cu cuțitul, cu pistolul, înecat în propriile bazine cu somn etc. Prin derularea filmului de la Arad constat, însă, că nu s-a dorit doar eliminarea omului de afaceri, ci şi transmiterea unui mesaj. Mesajul, ca orice mesaj, are o valoare de comunicare internă și una externă. Comunicarea internă se face în interiorul unei organizații. În cazul nostru, Ioan Crișan a fost dat exemplu public.

Mesajul extern, însă, nu este pentru crima organizată care se află, indubitabil, la originea asasinatului, ci pentru autoritățile lui Bode. Și el spune că fenomenul este unul departe de a ne liniști! Dar să avem încredere în autorități!

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni că este “singular” cazul de la Arad unde un om de afaceri a murit în urma unei explozii, adăugînd că nu sînt informaţii că ar fi vorba despre “acţiuni în lanţ”, iar România este o ţară “sigură”, informează AGERPRES. “Afirm cu toată responsabilitatea că vorbim de un caz singular, România este o ţară sigură. Cunosc modul de operare al instituţiilor statului român, nivelul de implicare, profesionalismul lor. Vinovaţii vor fi identificaţi şi aduşi în faţa instanţei de judecată”, a afirmat Bode.

Potrivit ministrului, anchetatorii cercetează toate variantele posibile legate de eventuale relaţii conflictuale, comerciale sau personale, ale omului de afaceri.

“Am fost informat despre această tragedie sâmbătă dimineaţă, imediat după ce s-a produs, şi împreună cu conducerea MAI am decis să trimitem la Arad cei mai buni specialişti din Poliţia Română. Am luat legătura cu instituţiile partenere, mă refer la SRI, MApN, Parchetul General care a preluat acest caz de îndată şi, împreună, am gestionat sîmbătă şi duminică cercetările la faţa locului, astfel încît cei mai buni specialişti pe care îi are Poliţia Română să reuşească într-un timp cît mai scurt posibil să identifice o pistă, astfel încît autorul/autorii să fie trimişi în faţa instanţei de judecată”, a spus Lucian Bode.

“Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru. În acest sens, am audiat martori, membri ai familiei, angajaţi ai societăţii comerciale, prieteni, apropiaţi. Vizualizăm imaginile de la faţa locului, de pe traseul pe care l-a parcurs victima în dimineaţa de sîmbătă şi nu numai”, a explicat Bode.

O miză fracturată

„Adolescenții care fac școală online sunt pândiți de pericolul celor mai negre depresii și afecțiuni psihice, alienare socială, nevroze și altele asemenea!” Am citat din memorie ideea și declarațiile din interiorul unui reportaj „catastrofal” , „apocaliptic”, difuzat deunăzi de una dintre televiziunile noastre de mare audiență. Reporteri cerniți, cu voci stinse sau, dimpotrivă, exaltate, „specialiști” de toate soiurile, care deplâng de la nivel „academic” elevii de vârste adolescentine obligați să facă școală de acasă, de faptul că-i pândesc cele mai mari pericole mintale și comportamentale, în ideea în care nu se întâlnesc cu colegii și stau mai mult pe net. O miză fracturată, după umila-mi părere, traversa acel reportaj, de la un capăt la altul, cu încărcătura defetistă și demobilizantă de rigoare.

Dragilor, nu face nimeni depresie pe Tik-Tok și Instagram, pe Pinterest, pe FaceApp, pe Facebook, pe Twitter, pe Telegram sau pe alte aplicații de socializare, cu ferestre deschise alături de aplicația dedicată cursurilor online. Camere închise, în multe cazuri, intrat live cu profesorii din cele mai buclucașe locuri, atenție aproape spre zero la clasă (deși nu vrem să generalizăm), toate acestea nu conduc la depresie, ci mai degrabă la contactul superfluu dintre elev și dascălul „virtual” de dincolo de camera web. Dar chiar și cu o atenție sporită la cursuri, oricum tinerimea de azi e quasipermanent conectată la lumea virtuală în formele ei mai mult sau mai puțin cunoscute de manifestare. Sigur că, pe termen lung, aceasta poate duce la un fel de alienare socială când vorbim de contactele reale, fizice, dar în lumea virtuală socializarea e în toi. Fără timidități gratuite, fără falsitate, fără aroganță. E comunicare dezinhibată și atât. Nu există încă studii serioase, pe suficiente persoane, care să ateste că statul online egal automat alienare sau depresie. Dimpotrivă, în multe cazuri, internetul a salvat numeroase suflete și conștiințe de la singurătate, înstrăinare și depresie. Întrebați-i pe cei singuri dacă nu-și găsesc o importantă ameliorare a stării lor, discutând online cu persoane care poate împărtășesc aceleași sentimente sau, dimpotrivă, fiind mai puternici, pot constitui ancore psihice pentru cei mai sensibili.

Așa că, să nu fim ipocriți și, ca specialiști, să încercăm să nu spunem exact ce vrea să audă presa. Mass-media are direcția și strategiile sale, are menirea ei, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vedem lucrurile mai echilibrat.

Selly, geaca roşie şi firul roşu

Despre Kim Jong-un de “Bielorusia” numai ce scrisăi, recent. Dar tupeul minților încinse și sfidătoare mă face să revin. Pe scurt, știți deja, Koreea de Nord din Europa a deturnat un avion irlandez ca să aresteze un vlogger, sau jurnalist anti-regim, care a trecut bine de tot linia roșie a siguranței naționale, în accepțiunea Belarusului și, deocamdată, a legislației internaționale. E ca și cum vloggerul Selly ar fi îmbrăcat geaca roșie, sau costumul de schi de la DIA, și ar fi ieșit în fruntea manifestanților din 10 august, pe tractoare, zilele acestea! Acuma, toate informațiile lansate în piață și la care cetățeanul de rînd are acces reprezintă sau dezinformări, sau propagandă. Întotdeauna, în aceste situații inteligente, informația stă, undeva, ascunsă și, în schimb, se face exces de deontologie, se vorbește de dictatură, drepturile omului, dreptul la liberă exprimare etc. De acord!

Informațiile din piață sînt sterpe. Belarusul dă asigurări că a acţionat în mod legal interceptînd un zbor comercial, în urma unei alerte cu bombă, şi respinge acuzaţii ale unor europeni, potrivit cărora Minskul a deturnat un avion aparţinînd Ryanair cu scopul de a-l aresta pe opozantul belarus Roman Protasevici, care se afla la bord.

Autorităţile belaruse au transmis echipajului zborului Ryanair că avionul lor avea la bord un dispozitiv explozibil şi i-au “recomandat” să aterizeze la Minsk, potrivit transcrierii discuţiei între pilot şi turnul de control publicate marţi, relatează AFP. “Avem informaţii de la serviciile speciale care afirmă că o bombă se află la bord şi că ea poate fi activată deasupra Vilniusului”, indică această transcriere în engleză, difuzată de departamentul de transport aerian al Ministerului Transporturilor din Belarus. “Puteţi repeta acest mesaj?”, răspunde pilotul, căruia apoi i se confirmă informaţia. Transcrierea acestei discuţii cu turnul de control atestă că acesta a recomandat cu insistenţă o aterizare la Minsk. Atunci cînd pilotul a întrebat de la cine vine “recomandarea”, controlorul de zbor a răspuns: “Sînt recomandările noastre”.

Într-un comunicat, Ministerul belarus al Transporturilor a repetat marţi că este vorba despre un e-mail semnat de organizaţia palestiniană Hamas, în care se afirmă că bomba va exploda deasupra Vilniusului dacă Uniunea Europeană va continua să susţină Israelul.

Şeful forţelor aeriene belaruse, care au interceptat acest zbor cu un avion de vînătoare Mig-29, a afirmat luni că echipajul a luat decizia “fără ingerinţă externă” şi că zborul Ryanair ar fi putut să aterizeze în Ukraina sau Polonia. Belarusul a invitat mai multe organizaţii internaţionale să stabilească “circumstanţele” incidentului. Departamentul pentru transport aerian din cadrul Ministerului belarus al Transporturilor a anunţat că a invitat să efectueze cercetări în acest sens Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IARA), Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), care ţine de ONU, precum şi autorităţile americane şi ale Uniunii Europene.

După aterizarea avionului la Minsk şi verificarea sa amănunţită, acesta a decolat din nou spre Lituania.

Între timp, poliţia belarusă i-a arestat pe opozantul Roman Protaseveci, un jurnalist de opoziţie în vîrstă de 26 de ani, şi pe prietena sa Sofia Sapega, care se aflau la bord. Numeroşi responsabili din Occident cred că întregul incident a fost orchestrat.

Reținerea lui Protasevici a fost anunțată pe Telegram de Departamentul Ministerului de Interne pentru Combaterea Corupției și Criminalității organizate, printr-un mesaj în care se arată că: “Fondatorul canalului Nexta Telegram, Protasevici, a fost reținut pe aeroportul din Minsk”.

Cine este Roman Protasevici? Un jurnalist co-fondator al canalul Nexta de pe rețeaua de socializare Telegram, declarat “extremist” de către Curtea Supremă din Belarus, la data de 20 octombrie 2020. Alături de partenerul său, Stepan Putilo, Roman Protasevici a fost acuzat de organizarea de revolte și instigarea la ură socială. În februarie 2021, autoritățile din Belarus au trimis Poloniei o cerere de extrădare pe numele celor doi, după ce Comitetul de Securitate al Statului de la Minsk i-a inclus pe lista persoanelor implicate în acte de terorism.

Protasevici și Putilo au fondat canalul Nexta în 2015, initial pe YouTube, ulterior pe Telegram, fiind cunoscut ca unul dintre cele mai vocale canale media anti-Alexandr Lukaşenko.

Nexta își mutase sediul în Polonia, de unde a sprijinit protestele opoziției din Belarus împotriva regimului Lukașenko. Ca ziarist bătrîn, mă întreb dacă cele două milioane de urmăritori ai Nexta erau suficienți pentru asigurarea cheltuielilor redacției lui Protasevici?!

Potrivit legilor din Belarus, Protasevici riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 15 ani.

Deturnarea avionului a provocat un val de indignare şi Uniunea Europeană a decis să-şi închidă spaţiul aerian avioanelor belaruse pentru a pedepsi regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Liderii Uniunii Europene au convenit asupra impunerii unor sancţiuni suplimentare împotriva țării, inclusiv economice, au solicitat companiilor aeriene din statele membre să evite spaţiul aerian belarus şi au autorizat demersurile vizînd interzicerea accesului companiilor aeriene din Belarus la spaţiul aerian şi aeroporturile europene, a declarat un purtător de cuvînt al UE.

Minskul respinge ”acuzaţii fără fundament” ale unor ţări europene, pe care le acuză, la rîndul său, de faptul că ”politizează” incidentul.

Deocamdată, ce se întîmplă în Belarus este grav deoarece reprezintă deschiderea în cunoştinţă de cauză de către Lukaşenko a unei situaţii de criză maximă pentru o țară agresată şi cu existenţa economică primejduită de sancţiunile occidentale.

Dacă acceptăm că respectăm suveranitatea unui stat – oricare ar fi acesta – admitem că reținerea jurnalistului Roman Protasevici a fost produsă după legile în vigoare din Belarus, pe care le putem critica, în baza unei sentințe a Curții Supreme din Belarus, pronunțate la 20 octombrie 2020.

Cauza invocată, cea a primirii de către controlorii de la sol a unui mesaj care anunţa prezenţa unei bombe în avionul respectiv, dădea într-adevăr autorităţilor din Belarus dreptul de a ordona ridicarea de la sol a unui avion de vînătoare pentru a obliga avionul suspectat să aterizeze de urgenţă. Aşa scrie în acordurile internaţionale! Însă în cheia războiului împotriva terorismului, cu eticheta lipită de dictatură bolnavă, ceea ce se petrece acum are valoarea unui test al capacităţii de reacţie a Occidentului şi instituţiilor sale reprezentative, NATO şi UE, în faţa unui act de “piraterie”, similar întru totul cu ceea ce fac piraţii somalezi când “arestează” nave comerciale pentru a le jefui şi lua ostateci pe care-i returenază contra unei răscumpărări consistente. Exact asta a făcut acum regimul de la Minsk ordonînd o acţiune care se încadrează conform acordurilor internaţionale în categoria “teorism de stat”.

O poveste simplă, cu băieți buni și băieți răi, cu geacă roșie, dincolo de o linie roșie trasată de cel mai tare! Gestul făcut de Belarus poate fi judecat și interpretat în conformitate cu legile internaționale și nu sînt în măsură să adresez întrebări. Referitor, însă, la activitatea de jurnalist-activist a lui Roman Protasevici, pot pune două întrebări: în new-media, unde este linia roșie dintre jurnalism și activism? Și cît de implicată este mass-media globală în conflictele internaționale, de orice natură? Observator sau actor?

Rădăcini

Într-o lume bipolară și chiar multipolară, agresivă și cinică, sufocată de propria dezvoltare impetuoasă, puține mai sunt ancorele de care să se agațe spiritul. Viața spirituală, fie că e vorba de cea axată pe filonul religios sau pe cel cultural ori de alte naturi, este tot mai firavă, aproape pierdută în marea de confruntări acerbe zilnice, în spirala dezastruoasă a autosuficienței indivizilor. Chiar și Biserica Creștină, cu comorile ei neprețuite de spiritualitate și umanism, este terfelită și redusă la obscurantism, ceea ce e, evident, foarte periculos. Fără rădăcini, omul devine o biată frunză în furtuna unei lumi desacralizate. Dacă vom înțelege că filonul credinței, al tradiției și rădăcinilor trebuie cultivat și îngrijit în noi, avem șansa să ducem lucrurile mai departe într-o manieră profundă și plină de respect pentru viața noastră și a urmașilor noștri. Faptul că ne aflăm azi într-o poziție privilegiată din perspectivă europeană și mondială, faptul că achiesăm și ne însușim valori comune europene, nu trebuie să ne sperie, ci dimpotrivă. Să ne determine să menținem în noi mai mult și mai pregnant spiritul tradițional, plin de înțelepciune, al strămoșilor noștri. Iar credința, Biserica sunt vehicule minunate și la îndemână pentru acest deziderat.

O vizită recentă la Mânăstirea Nera – aproape de Sasca Montană, în Caraș-Severin –, apoi la Mânăstirea Călugăra, de lângă Oravița, a reiterat pentru mine nevoia profundă de prezervare a credinței strămoșești (ortodoxe, în cazul meu, dar e valabil pentru orice religie). Iar faptul că există oameni minunați care se îngrijesc de cele ale sufletului, atât pentru ei dar mai ales pentru cei ce vin să se închine și să se roage, este speranța că nu vom pierde aceste tradiții. Pentru că modernitatea nu intră în niciun fel în contradicție cu credința. Dimpotrivă, există în vremurile contemporane un acces sporit la valorile creștine, având în vedere circulația exponențială a informației.

Revin, însă, la măicuțele speciale de la Mânăstirea Nera. Dincolo de păstrarea și răspândirea credinței, cele peste o sută de credincioase (majoritatea cu studii superioare, dar acest lucru dânsele îl pun și pe seama tinereții) desfășoară o activitate productivă impresionantă, mai ales în componenta ei medico-spirituală și artistică, pentru că partea, să-i spunem, agricolă este la ea acasă. Un sistem economic autoîntreținut îl poți vedea în toată splendoarea sa la Mânăstirea Nera! Măicuțele produc rare și unice opere de artă: icoane, icoane pe lemn, cu o tehnică specială de impregnare a vopselurilor, obiecte de artizanat, de olărit, care, fără nicio exagerare, rivalizează cu cele de la Horezu. Apoi, o întreagă gamă de ceaiuri, tincturi, uleiuri, băuturi și sucuri de plante, cunoscute deja la nivel național sub brandul Nera Plant. Mai mult, măicuțele de la Nera vor să dezvolte această afacere (al cărei profit intră, desigur, în acest sistem economic pe care l-au dezvoltat, slujind la existența și dezvoltarea importantului centru spiritual). În acest scop au demarat construcția unor hale speciale pentru această producție, pe sute de metri pătrați, girate, din punct de vedere șantieristic, dacă putem spune așa, de una dintre măicuțe, care e arhitect, ceea ce e cu adevărat impresionant. Toate produsele sunt realizate „cu suflet”, cum spun slujitoarele Domnului, și acest lucru e lesne de observat din calitatea lor. Munca nu e deloc ușoară ci, mai degrabă, epuizantă. Pentru a găsi plantele necesare, măicuțele efectuează deplasări pentru cules, care durează și câteva săptămâni, după care urmează, desigur, procesul laborios de producție.

Astfel, Mânăstirea Nera s-a dezvoltat frumos și continuă să o facă, devenind un mare centru de credință ortodoxă, plasat pe un plai paradisiac. Măicuțele sunt foarte atente cu credincioșii care vin să se roage acolo sau pur și simplu să viziteze locurile, le fac fiecăruia un tur, le povestesc despre istoria Sfântului Lăcaș și-i îndeamnă să se închine în bisericuța veche de lemn, excelent întreținută, de o rară frumusețe.

„Suntem majoritatea tinere, spune una dintre maici, și urmând cursul vieții, ne-am făcut la timp studiile, după care în sufletul nostru am decis să venim aici, să slujim credința noastră strămoșească. (…) Trăim într-o lume grăbită, laică, unde stresul e la el acasă. De aceea, e bine să nu ne împotrivim cursului vieții, să nu luptăm întotdeauna cu probleme pe care le întâlnim în cale, ci să urmăm cursul firesc care duce spre un plan divin pe care Dumnezeu îl care cu fiecare dintre noi. În cele din urmă, lucrurile se așază bine și nu are rost să ne facem griji inutile. Trebuie să înțelegem că majoritatea bolilor apar în urma tulburărilor și necazurilor sufletești.”

Având în vecinătate Clinica Nera și Sasca Montană, cu ale sale pensiuni și locuri de relaxare, Cheile Nerei, cascadele Beușnița și Șușara, Ochiul Bei și multe altele, această zonă de o rară frumusețe este cu siguranță una dintre perlele Banatului Montan pe care nu merită să o ocoliți.

Politica confruntării

Al-Jalaa, un bloc civil cu 12 etaje din Gaza, în care își aveau sediul trei instituții internaționale de presă, a fost bombardat și distrus de avioanele Armatei Israeliene. Reprezentanții jurnaliștilor deplîng atacul la adresa libertății presei incomode. Pe lîngă televiziunea Al Jazeera, în clădire își avea sediul și o filială a agenției Associated Press, precum și Middle East Eye. Operațiunea nu este nouă. Scoaterea din scenă a jurnaliștilor a fost practicată frecvent în conflictele din Orientul Mijlociu. Să ne amintim doar de războiul din 2014! Această practică ne confirmă încă o dată că din 1999, de la bombardarea televiziunii sîrbe de către NATO, jurnaliștii sînt considerați combatanți direcți în conflicte, aspect pe care îl dezvolt, de fiecare dată, în Atelierele HEST susținute în cadrul BMTF Risk Ak Demy!

Actualul conflict din Țara Făgăduinței îmi amintește de o carte citită în urmă cu mai bine de 10 ani. Fiul Hamasului – mărturisirile unui spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene, scrisă de Mosab Hassan Yousef, împreună cu Ron Brackin, în 2010, apărută în limba română la Editura Pandora M, în același an. Cartea FIUL HAMASULUI este un raport din interior despre ce s-a întîmplat în anii ˈ90 în cadrul Hamasului și al Serviciilor secrete israeliene. Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului.

Mosab Hassan Yousef și-a petrecut copilăria dorind să devină un luptător Hamas. Era, de altfel, ceea ce se aștepta de la orice copil arab din zona Cisiordania. A început să aibă dubii despre organizația Hamas atunci cînd a văzut brutalitatea cu care se acționa în sînul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili și de copii pentru a-și atinge scopurile.

Mosab Hassan Yousef s-a născut în 1978, în Ramallah, oraș aflat la 10 km nord față de Ierusalim. Tatăl său, șeicul Hassan Yousef, a fost chiar unul dintre întemeietorii și liderii Hamasului și a petrecut mulți ani în închisorile israeliene. Între 1997 și 2007, Mosab Hassan Yousef a fost spion al Israelului. Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a declarat că Yousef a fost cea mai importantă sursă se spionaj pe care a avut-o infiltrată în grupul liderilor Hamas. Între 1999 și 2000 s-a convertit la creștinism, iar în 2007 s-a mutat în SUA. Este renegat de familia sa.

Hamas, o filială locală a Frăției Musulmane, controlează Fâșia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului și care a devenit o uriașă rampă de lansare de rachete asupra populației civile israeliene. Grupul a fost fondat de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane din Egipt, în 1987, în Gaza. Acesta a luat avînt, cu binecuvîntarea Shin Bet, ca o contrapondere la mult mai moderata organizație seculară Fatah, născută pe ruinele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), condusă de legendarul lider Yasser Arafat. Arafat și Abu Mazen erau acuzați de către populația palestiniană de pactizare cu dușmanul sionist, orbiți de avantajele financiare personale și prizonieri ai corupției generalizate din rîndurile conducerii organizației.

Musulmanii tradiționali stau la piciorul scării, trăind cu vinovăția de a nu practica islamul cu adevărat. În vârf sunt fundamentaliștii, cei pe care îi vedeți la știri ucigând femei și copii spre fala Dumnezeului din Coran. Moderații sunt undeva la mijloc.

Totuși, adevăratul musulman este de fapt mai periculos decât fundamentalistul, deoarece el pare inofensiv și niciodată nu-ți dai seama când a făcut acel pas următor spre vârf. Cei mai mulți atentatori sinucigași au fost la început moderați”, scrie Mosab Hassan Yousef la pagina 43 din Fiul Hamasului.

Acești palestinieni, adevărați musulmani, sînt cei care au pus umărul la succesul Hamas, germinat din semințele urii aruncate generos odată cu Al-Nakba, expansiunea din 1967 și, ulterior, din ghetourile fără viitor și fără speranță pentru tinerii palestinieni. Sigur, istoria și frustrările sociale acumulate peste ani sînt importante, dar acum e vorba despre altceva. Cred că de data aceasta afacerile subterane ale extremiștilor evrei și palestinieni au generat conflictul, cu un cinism fără margini. Implanturile coloniale israeliene, lobby-ul dezvoltatorilor imobiliari se află de prea multă vreme pe masa Ministerului Justiției, iar politica promovată de Administrația Trump față de Ierusalim a pompat oxigen în acest sistem ce pare că se sufocă, acum, odată cu posibila schimbare politică a guvernului israelian.

Am auzit și citit în aceste zile remarci și opinii referitoare la trunchiul comun al Hamas și Hezbollah și la contribuția celor două formațiuni în pregătirea evenimentelor la care asistăm astăzi. Din punctul meu de vedere, nimic mai fals!

Este adevărat, ambele, Hamas și Hezbollah, sînt organizații fundamentale islamice bazate pe Orientul Mijlociu. Ambele sînt stigmatizate ca organizații teroriste și împărtășesc ideologia comună de a se opune Occidentului, în special SUA și Israelului. În pofida acestor comunități, există diferențe fundamentale între cele două organizații.

În primul rînd, Palestina este dominată în cea mai mare măsură de sunniți și, ca atare, Hamas este o organizație sunnită. Pe de altă parte, populația majoritară din sudul Libanului este Shia, iar Hezbollah urmărește ideologiile Shia.

Dacă Hamas a fost fondat în 1987 de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane, Hezbollah-ul este legat de familia Al-Sadr, din Iraq. Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr, pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă. O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava, au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor.

Ambele organizații au desfășurat activități sociale cu accent pe serviciile medicale gratuite pentru săraci. Alte lucrări includ construirea și funcționarea școlilor, orfelinatelor, moscheilor și facilităților sportive, în general activități sociale în care statul a fost total absent!

Deci, o legătură direct cu Iranul o putem atribui Partidului lui Dumnezeu, prins în acest moment în luptele din Siria, iar pentru a decripta capacitatea de luptă a Hamas va trebui să ne uităm în altă parte!

Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămînă de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni au lansat aproximativ 3.150 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel. Aproximativ 460 de rachete nu au trecut graniţa şi s-au prăbuşit pe teritoriul Fâşiei Gaza, a adăugat armata. Sistemul israelian de apărare antirachetă Iron Dome a avut un procent de interceptare de circa 90%, au mai precizat forţele armate. Comparativ, în timpul războiului de 51 de zile din Gaza din 2014, au fost lansate spre Israel 4.481 de rachete.

A fost linişte, relativă, din 2014, între palestinieni şi statul Israel, chiar dacă e cunoscută acumularea de armament, cu precădere în Gaza. O parte dintre aceste rachete provin din Egipt și au intrat pe teritoriul Fâșiei prin rețeaua de tuneluri. Cele mai multe, însă, au fost confecționate artizanal chiar în Gaza! Și nu este de mirare! Dacă economia extrem de performantă în toate domeniile, a Israelului este, în sine, o economie de război, izolata și corupta Fâșie Gaza găzduiește o economie similară. La alt nivel, desigur.

De o parte și de cealaltă a zidurilor și gardurilor de sîrmă ghimpată, extremismul are interese divergente, dar se hrănește și se perpetuează. Odată cu slujba din ultima vineri de Ramadan, vineri 7 mai, toată liniştea Israelului a sărit în aer! Extrema dreaptă a partidelor evreieşti a ieşit în stradă, amplificînd tensiunile.

Israelul este după alegeri, în plin efort de a crea un guvern, cu prezenţa în premieră a partidelor arabe. Pe 5 mai, Netanyahu a anunțat că nu a reușit să formeze o coaliție pentru a guverna. Benjamin Netanyahu a încercat să formeze un guvern de dreapta cu aliaţii săi din partidele ultraortodoxe, cu dreapta radicală Yamina şi formaţiunile politice ale „sionismului religios” de extremă dreaptă. Premierul Benjamin Netanyahu se află la putere din 2009. Este cel mai longeviv premier din istoria statului Israel, dar este judecat pentru corupție și fraudă în mai multe dosare.

Tot pe 5 mai, liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, a fost desemnat să formeze un nou guvern. Yair Lapid a anunțat că vrea să formeze un „guvern de uniune naţională” care să reunească dreapta, centrul şi stînga, pentru a-l putea înlătura de la putere pe Netanyahu. Părea că reușește, cînd… războiul a bătut în ușa Iron Dome!

În Israel, populaţia arabă reprezintă 20%, iar demografia îi este favorabilă, în ciuda noilor veniţi dar şi a natalităţii importante la nivelul populaţiei evreieşti. În plus, ieşirea în stradă a radicalilor evrei a dublat răbufnirile nervoase şi protestele palestiniene care s-au răspîndit fulgerător. Tensiunile au escaladat, iar atacurile asupra evreilor și palestinienilor din orașele care găzduiesc ambele comunități s-au intensificat.

Pe acest fundal, vineri, pe 14 mai, Naftali Bennett, liderul partidului ultranaționalist Yamina, a anunțat că renunță la a mai negocia cu liderul opoziției, Yair Lapid, și că va prefera să discute negocierea unui guvern multicolor de unitate națională. Yair Lapid mai are două săptămîni pentru a încerca să formeze un nou guvern. Dacă nu reușește – ceea ce este foarte posibil, pentru că un guvern din care să facă parte (sau să fie susținut de) partidele arabe, în contextul actual, e aproape imposibil -, vor avea loc din nou alegeri anticipate. Pînă atunci, guvernul Netanyahu rămîne la putere! La propriu!

Sigur, nu există vreo dovadă că Benjamin Netanyahu a orchestrat această confruntare cu dușmanul de serviciu, Hamas, însă e clar că EL este marele beneficiar! Hamas-ul cîștigă, la rîndul său, în lumea arabă, care se va gîndi, acum, de două ori înainte de a declara normalizarea relațiilor cu Israelul. Politica confruntării aduce avantaje liderilor în Orientul Mijlociu, unde populația nu contează decît ca masa de manevră.

Locuri pe viață. Ca la cimitir!

Ticăloșii este titlul unui film românesc (nici nu se putea altfel!) din 2007, regizat de Șerban Marinescu după un scenariu inspirat din romanul „Ciocoii noi cu bodyguard” al lui Dinu Săraru. Rolurile principale sunt interpretate de actori emblematici: Ștefan Iordache, Dorel Vișan, Horațiu Mălăele, Mircea Diaconu, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Dinică, Monica Davidescu, Mircea Albulescu, Mitică Popescu, Valentin Popescu și Tomi Cristin. Acțiunea filmului se concentrează în jurul unui om de afaceri influent, care finanțează campaniile electorale ale partidelor politice și care, fiind nemulțumit de faptul că partidul de guvernămînt nu și-a onorat promisiunile preelectorale, decide să finanțeze opoziția la următoarele alegeri. Drept urmare, deținătorii puterii politice dispun arestarea lui și apoi îl elimină din combinațiile de afaceri. Astăzi, mecanismul funcționează identic în orice domeniu! Nu ești cine trebuie și ai performat? Nici o problemă! Vine procurorul, te ia și locul tău este ocupat urgent! Nu rezistă decît cei care au prins locuri pe viață! Ca la cimitir!

Dincolo de împărțirea ciolanului, de conservarea sau revenirea unor șefi toxici în fotoliile calde ale misecuvenismului de stat, ar trebui să fie vorba de un transfer de imagine, credibilitate și prestigiu. Adică, dacă o instituție șchioapătă, aduci în fruntea ei o personalitate care s-o împrumute, s-o crediteze cu propria imagine, cu propriul prestigiu. Ideal este ca instituțiile puternice să primească în fruntea lor Oameni puternici, personalități remarcabile în domeniu, care să consolideze și să se impună pe mai departe. Este o proiectare a forței, exemplificată în sistemul militar naval de portavioane! Din păcate, modelul practicat în România este, de multe ori, invers: instituții credibile primesc în fruntea lor niște nulități care-și transferă întreaga imagine pozitivă, secătuind instituția de prestigiu și, de cele mai multe ori, de resurse. Situația este extrem de gravă cînd este vorba de instituții strategice, fie că vorbim de Guvern sau de Televiziunea publică!

Continui să cred că astăzi, poate mai mult ca oricînd, este mare nevoie de instituții media publice solidare cu problemele urmăritorilor săi! Emisiuni care să cauterizeze rănile unei societăţi bolnave de lepră şi care-şi pierde, pe zi ce trece, bucăţi din trupul măcinat de disperare şi neîncredere în autorităţi. Un vîrf de lance al jurnalismului!

Piața audio-vizuală din România are în prezent mari probleme. Multe stații comerciale s-au tabloidizat excesiv pentru a putea face audiență și pentru a supraviețui. În acest moment s-ar fi simțit nevoia unei media publice puternice, o media care să poată investi în proiecte serioase ale știrilor, anchetelor, documentarelor, reportajelor, mă rog, tot conţinutul editorial care ar fi în slujba publicului plătitor de taxe şi impozite, a nevoilor lui imediate. O media publică nu ar trebui să fie constrînsă în nici un fel să fie avocatul cetăţeanului obişnuit care să se exprime direct, oricînd are nevoie.

În condiţiile în care media private îşi stabilesc politica editorială în funcţie de interesele patronilor, media publice, la rîndul lor, sunt indispensabile într-un stat democratic, întrucît sunt un serviciu public de interes general. Media publice fac parte din structura de siguranță națională.

Dar ce mă plîng eu? Fără penali în funcţii publice. Şi nu în orice loc, ci taman în inima guvernului, la Secretariatul General!

Horațiu Gorun, secretarul general şi omul pe la care trec toate documentele din guvern, și-a tras consilier penal. Octavian Dragomir Petru a fost condamnat de ÎCCJ pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și fals intelectual în legătură cu fapte de corupție în formă continuată”, în februarie 2015, la trei ani de închisoare cu suspendare și șase ani de supraveghere.

Angajat cu semnătura premierului Cîţu. Iar USR tace mîlc, Barna are şi el olecuţă de probleme cu iz penal… Întrebarea mea este: ce face SRI? Tace mîlc? Aceste derapaje, amenințări și vulnerabilități nu intră în sfera lor de activitate? Cine ar trebui să gestioneze un echilibru între onestitate și ticăloșie? Între patrioți și trădători? Indivizii toxici și ticăloși nu reprezintă o amenințare socială?

Ticăloșia duce la degradarea sănătății psihice a oamenilor, la mai multe concedii medicale și, în general, la performanță redusă. Și încă ceva important: într-un loc de muncă unde șeful e ticălos, comportamentul acestuia tinde să fie imitat! Deloc întîmplător, concentrarea lor maniacală pe performanță duce la rezultate. Dar cu ce cost… Peste tot în lume sînt încurajați „workoholicii”, agresivii și competitivii. Sînt promovați naricisiștii și cei fără multă empatie pentru cei de mai jos. Empatia te poate face mai „moale“, și nu sînt căutați!

Specialiștii spun că o instituție este condusă de un șef toxic atunci cînd: „conduce echipa numai cu bățul (niciodată „cu zăhărelul“). Lauda este rezervată numai celor puțini și aleși de el. Este obsedat de micromanagement: stă cu ochii pe tine să vadă tot ce faci, în orice etapă. Are o ambiție bolnavă, vrea să fiți primii, să faceți profit imediat, cu orice cost. Tolerează și chiar încurajează turnătoria, bîrfa, micul conflict și bullying-ul. Deseori e inconsecvent, uită ce a dispus și zice că ai uitat tu ce a decis el și nu ai dus la bun sfîrșit. Creează o cultură a competiției de dragul competiției. Nu-l interesează angajatul dincolo de performanța profesională. Consideră că cine muncește pentru el poate fi ușor înlocuit (și o spune), e o simplă unealtă pentru atingerea scopurilor. Fericirea angajaților e un moft. Nu-l interesează echilibrul dintre viața la muncă și viața personală. Conduce prin frică. Pedepsește arbitrar. Deseori minte prin omisiune, comunică puțin, și se așteaptă să îi fie ghicite gândurile. Ca atare, în organizațiile unde taie și spânzură acest tip de șef, se vede cu ochiul liber stresul, absenteismul, sindromul de burn-out. Oamenii uită să-și mai ia vacanțe”.

O astfel de descriere se potrivește perfect nulităților despre care vorbeam la început și care confiscă imaginea instituției (și resursele!) spre folosință proprie. Ei se cred veșnici. Ca la cimitir!

KWI e o zînă?

În urmă cu mai bine de 10 ani dădeam mîna cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, la Chișinău, cu ocazia unui summit al CSI, chiar în fața casei președintelui Snegur și sub balconul președintelui Petru Lucinski. Contrar așteptărilor, Lukașenko era înalt, cam de talia lui Marian Lupu. Nici nu mă gîndeam, atunci, că Belarusul impozantului Lukașenko va fi noua cortină de fier între Vest și Est.

Politicienii și analiștii de la Chișinău au perpetuat, în decursul timpului, un mod de a privi politica din vecinătatea apropiată, în spatele dictonului: Moldova e o țară mică și este obligată să facă o politică externă mare! Raportîndu-ne la Republica Moldova, din păcate, România este o țară mare care promovează o politică externă mică! Cel puțin așa se vede din capătul acesta de țară, din care nici politica internă nu prea ajută proiecția externă a politicii românești, de parcă România ar fi o țară cu toate autorizațiile expirate!

Accidental, aflăm că s-ar putea să greșim! Cel puțin în ceea ce privește implicarea în Flancul Estic al NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Dacă majoritatea informațiilor și analizelor autohtone, sau promovate autohton, se concentrează în jurul Mării Negre – lac rusesc – și Ukrainei fierbinți, Polonia pare extrem de interesată de Belarusul vecin direct, spațiu de potențială proiectare a forței rusești spre Marea Baltică și sprijin pentru pivotul Kaliningrad. Evident, aceste interese, chiar dacă mai puțin enunțate public, sînt discutate de liderii țărilor NATO de pe Flancul Estic.

Despre gafa recunoașterii sprijinirii opoziției belaruse împotriva statului de drept, cu 100.000 de euro, în 27 aprilie a.c., am scris săptămîna trecută. Iată că Summit-ul B9 de la București readuce în discuție țara în care președinte oficial este, deocamdată, Lukașenko.

Ţările NATO trebuie să fie pregătite să apere Belarus, „în cazul în care va fi nevoie de apărarea acestei independenţe”, a afirmat, luni, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, în cadrul unei conferinţe de presă comune, la Bucureşti, cu preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres. „Este problema din Belarus, care îi atinge şi pe cetăţenii belaruşi care sînt de origini poloneze. Avem cazuri de arestări acolo ale liderilor minorităţii poloneze. Situaţia este foarte dificilă, dar avem nesiguranţa în ceea ce priveşte viitorul Belarus, cît şi al celor care locuiesc în această ţară. Ne-am dori foarte mult ca această ţară să meargă către democraţie, ne-am dori foarte mult ca această ţară să devină o ţară pe deplin suverană, ne-am dori ca aceste ambiţii şi aspiraţii ale poporului Belarusului şi ale tuturor cetăţenilor şi locuitorilor săi să se realizeze”, a spus şeful statului polonez, potrivit traducerii oficiale.

„Trebuie să fim foarte atenţi, să observăm pe de o parte situaţia, dar, pe de altă parte, să fim şi pregătiţi să reacţionăm la orice pericole care ar putea veni din acea direcţie şi să fim pregătiţi să apărăm Belarus, în cazul în care va fi nevoie de apărarea acestei independenţe”, a adăugat el.

Klaus Iohannis a găzduit luni, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9). O intervenţie online a avut la acest summit şi preşedintele SUA, Joe Biden.

Declarația, dincolo de a lămuri cîteva probleme, ridică unele semne de întrebare: de cine trebuie NATO să apere Belarus? De Rusia? De sine, adică de regimul Lukașenko? A cerut-o cineva, din interior, din exterior sau din cadrul Alianței? Interesantă și invocarea cetățenilor polonezi din Belarus… Pe Iohannis nu l-am auzit să apere vlahii din Valea Timocului, sau cetățenii români din Republica Moldova!

Interesante mi se par aceste declarații și în contextul în care, în aceeași perioadă, fostul șef al SIE, generalul Ioan Talpeș, a avut o ieșire televizată, împănată cu destăinuiri și mesaje-cheie. Pentru că, să ne înțelegem, nici un șef de serviciu secret nu iese pe micul ecran să spună povești, ci să transmită mesaje. Din ultima parte a interviului de trei ore, am reținut punerea în discuție a frontierelor actuale și transformări majore în Europa pînă în 2024! Adică în următorii trei ani!

Dacă întrezărim cîteva elemente ale viitorului, pe flancul estic, din no-paper-urile discutate, în diferite formate, la Bruxelles, sau aiurea pe bătrînul continent, nu știm nimic, pentru că România nu există la aceste discuții!

Ați crezut cumva că KWI e o zînă? Nu e! Îți trebuie „instalație” ca să fii o zînă!

Arthur și Luiza Melencu

Arthur a fost, pînă zilele trecute, cel mai mare urs din Europa, viețuitor aici, în Carpați, ultimul sanctuar al sălbăticiei primordiale! Un criminal nenorocit l-a ucis! Nu de foame, nu din alte cauze disputabile și discutabile, ci doar din dorința de a ucide! Nu cu cuțitul, în luptă corp la corp, precum gladiatorii, odinioară, în arenă, ci cu o pușcă cu lunetă, de la o distanță confortabilă.

Alexandra Mihaela Măceșanu și Mihaela Luiza Melencu sînt două tinere din zona orașului Caracal, România, dispărute pe parcursul anului 2019, Luiza dispărînd în data de 14 aprilie, iar Alexandra pe 24 iulie.

A.T. este un bărbat de 36 de ani, din apropierea Reșiței, clinic sănătos, care în 2019 și-a vîndut un rinichi pe piața neagră pentru a putea plăti ratele la un credit luat cu buletinul de la o organizație care-și face publicitate la TV.

Alexandra are 24 de ani, o fetiță de 4/5 anișori și un băiețel de un an, și cerșește în ușa unui market din zona fostei fabrici de confecții din Reșița. Alexandra a împlinit 18 ani și a fost alungată din casa de copii de un sistem bolnav și complet imbecil. Acum, trăiește cu un bărbat de 60 de ani, care are grijă de ea, muncește, are salariu, dar banii nu le ajung să acopere ratele din bancă.

Sir G.T. este un personaj cunoscut de autoritățile române pentru raporturile de pedofilie cu copii din Gara de Nord din București.

Au, toate aceste propoziții, legătură? Au! România, în ciuda declarațiilor sforăitoare și corecte politic, sau cosmetizate de rușine, este o țară scăpată de sub control. Controlul bunului simț! Sîntem la mîna vînătorilor, a ucigașilor de făpturi fără apărare! Astăzi, cînd omul românesc sau european nu mai este obligat să vîneze de foame, a fi vînător este similar cu a fi pedofil sau recuperator de creanțe! Împotriva ucigașilor și ticăloșilor mufați la banul public, statul nu face nimic, pentru că însuși statul este ticălos! Și se mîndrește cu acest brand de țară: veniți și luați din România o puștoaică, un băiețel, un rinichi, un urs, orice! Free!

Mă întorc la Arthur, reprezentantul personificat al comunității de urși din România, cea mai mare din Europa. Niște ticăloși cu cravată și carnete de partid cer uciderea lor. Pardon, reformulate corect politic, vorbim de extragere. Sau recoltare! Omul distruge habitatul natural, ursul apare la tomberoane, în oraș. Să-l omorîm! Nici un singur idiot cu diplomă nu s-a gîndit că ar fi și alte soluții? De exemplu, constituirea unui grup special de intervenție la urși. În Țara Urșilor! Care să intervină atunci cînd e nevoie. Să-l tranchilizeze, să-l transporte în cuști speciale, cu elicopterul, în creierul munților. E prea mult? Eu cred că nu, din moment ce cheltuim resurse importante pentru fiecare bețiv din orașele noastre de rahat! Undeva, în Alaska, un orășel care avea probleme cu urșii gunoieri a reproiectat tomberoanele de gunoi, astfel încît acestea să nu mai poată fi accesate de urși. În cîteva săptămîni, urșii au plecat singuri!

Acolo cineva gîndește! E prea mult pentru noi? Nu putem? Nu vrem? Nu avem voie? Sîntem atît de bolnavi?

Iohannis, rating uriaș în fosta URSS

Liniștea sărbătorilor pare la fel, an de an. Cu o săptămînă înainte, fie catastrofe, fie război, epidemie, nenorociri, toată suflarea intră, așa, într-un fel de amorțeală hipnotică generată de automatismele de peste ani: cumpărături – singura activitate mai animată! –, curățenie, cadouri, pregătirea mesei, mîncatul ca porcul, colicile de după! Politicienii, escrocii, curvele și bombardierii pozează în personaje biblice și te umplu cu balele bunătății. Televizorul seamănă cu o mașină de spălat: clăbucii bunătății se revarsă precum Devalul… Iohannis nu face excepție!

După ce a jucat cîțiva ani în serialul – prost! – PAS CU PAS, actorașul Klaus nu prea mai face rating. L-au mai distribuit în cîteva reclame, în care spunea: spălați-vă pe mîini sau PNL e cel mai tare… Mamă, ce am mai rîs! Penibil! Se vedea pe fața lui dezgustul pentru astfel de roluri, minore, dar, ce să-i faci, un parizer trebuie să mănînce toată lumea, și pentru unul de calitate, Klausi e în stare de orice! Chiar și de meditații!

Nu despre rolișoarele din clipurile cu Sărbători fericite sau 1 Mai… bla, bla, vreau să scriu, ci despre ultima conferință de presă în care KWI și-a exprimat preocuparea… Problema e că atît de preocupat a fost KWI, încît ne-a transmis-o și nouă, celor cîțiva privitori ai micilor ecrane și specialiștilor de la Ambasada rusă!

Aflăm din gura președintelui de țară – nu de bloc, nu de colhoz – că România a subvenționat cu 100.000 de euro manifestațiile anti-prezidențiale din Belarus! Pardon? Eu nu am putut da înapoi, dar, cu siguranță, rușii de la ambasada din București au făcut-o! Deci, da, România a subvenționat cu 100.000 de euro mișcări subversive în altă țară! Adică, ce reclamă oficialii unor țări lovite de revoluții colorate și primăveri, și negat cu vehemență de TOATE autoritățile statale ale democrațiilor consolidate și osificate, este dat pe coș de KWI cu nonșalanța meditațiilor pentru clasa a 4-a! I-a fost greu să explice că România a donat 100.000 de euro într-un fond pentru democrație care alimenta conturile unor ong-uri, care finanțează mișcările de protest pro-democrație etc. În condițiile în care președintele este diriguitorul și garantul politicii externe a României, e clar că Iohannis știe ce spune! Chiar dacă ceea ce spune ne poate costa, pe plan extern, nu doar în relația cu Belarusul, dar și cu aliații actuali! Prea mult, prea complicat, prea peste mînă! Varianta scurtă – și corectă! – a fost rostită cu curaj așa cum stă bine unui personaj de film: România a finanțat răscoala din Belarus împotriva președintelui Lukașenko care, ne place nouă sau nu, conduce oficial țara rușilor albi!

Cu această declarație, cu siguranță KWI a făcut rating în fosta Uniune Sovietică! Aștept cu încredere și nerăbdare să ne spună Klausi cine și cu cît a finanțat mitingurile cu mii de oameni împotriva PSD, cine și cu cît a finanțat mitingul diasporei din 10 august, cine și cu cît a finanțat chiar Revoluția din decembrie 1989! Numai așa va putea rămîne în istorie!

Despre Trecere. Încotro?

Era creștină începe acolo unde, prin răstignire și înviere, Dumnezeu nimicește puterea morții. Adam a murit, Hristos a înviat! Adamul cel primordial reprezintă imaginea lumii căzute “în stricăciune şi păcat pînă la iad”, cum spun păstrătorii Sfintelor Taine bisericeşti, iar “Hristos este icoana umanităţii îndumnezeite şi înălţate pînă la rai”.

Paşte vine din ebraicul pesah, care înseamnă trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pămîntul Canaanului, făgăduit de Dumnezeu prin Moise. Paştele creştinilor este, în primul rînd, sărbătoarea Învierii Domnului, trecerea din robia omului Adam la veşnicia Hristosului. Sărbătoarea Paştelui devine, astfel, revirimentul Istoriei. O istorie deloc prietenoasă cu noi, românii! Pentru noi, Paștele, marea trecere din robie spre Canaanul mîntuirii noastre ca popor, încă nu a sosit! Învierea Domnului nu coincide cu Învierea noastră morală!

Zilele acestea sărbătorim sacrificiul, ciocnim ouă roșii, mîncăm și bem ca la sfîrșitul Lumii, pentru ca de marți să ne putem sfîșia, din nou, cu forțe proaspete. Bine, nu că unii ar fi încetat să facă rău semenilor chiar și în Săptămîna Mare… De la turnătorii mărunte, la orgolii rănite de șefuți de provincie sau dregători în funcții la nivel înalt.

Bunăoară, Planul Național de Redresare și Reziliență s-a dovedit o simplă minciună pre-electorală. O înșelăciune diavolească desprinsă parcă din ispitirea lui Iisus. „Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavol timp de patruzeci de zile”, după cum scrie în evangheliile lui Matei, Marcu și Luca. Iohannis a ispitit electoratul cu cele 30 de miliarde de euro de la Bruxelles, pentru ca guvernerul meu să se așeze la butoane. Bruxellul a citit PNRR și şi-a făcut cruce parcurgîndu-l! După alegeri, s-a pus problema refacerii Planului, care trebuia depus pînă pe 30 aprilie 2021. Aşa am crezut aflînd, dintr-un comunicat al Guvernului, că pe 20 ianuarie 2021 s-a adoptat un Memorandum pentru refacerea PNRR, elaborat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Pe 17 martie 2021, după o întîlnire la Cotroceni, Klaus Iohannis a anunţat că noul PNRR e gata. Pe 21 aprilie 2021, aflăm de la Dan Barna că Planul trebuie refăcut substanţial! Pe 26 aprilie 2021 a avut loc o întîlnire la Cotroceni cu cei responsabili de întocmirea Planului. Aici s-a decis să se solicite UE să accepte ca PNRR-ul să fie depus pînă pe 31 mai 2021.

Ce înseamnă asta? Că noul Plan a fost făcut praf și pulbere de Comisia Europeană! Că au fost observaţii atît de multe şi de mari încît, practic, Planul a fost respins. Adio autostrăzi! Adio irigații! Adio gaz! De ce s-a întâmplat asta? Ar trebui să ne răspundă Klaus Iohannis!

Faimosul plan european în valoare totală de 750 miliarde euro a fost conceput pentru finanţarea programelor naţionale de redresare, fie sub formă de subvenţii (390 miliarde euro), fie sub formă de împrumuturi (360 miliarde de euro). Fiecare stat membru are alocată o sumă care este calculată de cîţiva parametri, pe care dacă îi respecți, primești banii, dacă nu, nu! Noi, nu! Pentru cine a vrut şi a ştiut, serviciile Comisiei Europene, începînd cu 15 octombrie 2020!, au demarat discuţiile pe schiţele de plan naţional, cu fiecare stat membru care a dorit acest lucru, înainte de depunerea formală de documente. Spre exemplu, programul naţional al Germaniei a fost prezentat pe 3 iunie 2020! Noi eram ocupați cu ispitirea electoratului 40 de zile.

Paștele reprezintă Trecerea. Noi, încotro? Nu vă propun să uităm. Îmi doresc, poate, mai multă omenie şi mai puţină încrîncenare. Greu de crezut, în următoarea perioadă…

Komunalka

Una dintre cele mai cumplite scene din Doctor Jivago (filmul, nu cartea) este cea în care eroul se întoarce acasă și își găsește confortabila locuință împărțită în camere și mini-apartamente ocupate de „oameni ai muncii” plasați acolo de sovietul local. Apartamentele comunale au fost una din ciudățeniile utopiei sovietice, preluate de diferitele curente occidentale egalitariste.

În urma valului de comunitarism yoga-maoist stîrnit după 1968, au fost create comune de hippies, dintre care unele, în California, Israel (dacă scriu kibuț o fi antisemit?), Copenhaga (Christiania) sau unele squat-uri extinse din Olanda, au supraviețuit pînă în zilele noastre. În Belgia, asemenea locuințe pentru studenți, împărțite în garsoniere numite kot, dar avînd bucătăria și baia în comun, sînt considerate și astăzi o parte esențială a vieții de student. Un fel de cămine de nefamiliști pe care le găsim intens populate în orașele muncitorești ale comunismului românesc!

Așa stînd lucrurile, nu e de mirare că foștii studenți romantici ai unui Bruxelles prea administrativ doresc să-și implementeze experiențele despre muncă și viață în România, adică tocmai acolo unde proprietatea asupra pămîntului a fost sacră, atît din punct de vedere uman, istoric, literar, sau ideologic.

La Bruxelles, recent, a avut loc ”Housing Action Day”, la care a participat și o activistă a partidului PLUS, din apropiații lui Dacian Cioloș, Oana Bogdan, care spune așa, chiar pe facebook: ”Mă interesează în mod special punctele 5 și 6 ale Manifestului Coaliției Europene pentru Locuințe: 5. Locuințele și pămînturile trebuie să devină bunuri comune. 6. Politicile publice urbane actuale trebuie înlocuite cu unele bazate pe solidaritate și de dezvoltare urbană și ecologică”.

Nu este prima oară cînd astfel de idei apar public, exprimate de adepți ai acestor mișcări din țară sau din lume. Ce doresc ei, ce dorește doamna Oana Bogdan? Pentru ca pămînturile să fie bunuri comune, ele trebuie confiscate sau naționalizate, apoi stăpînite în turmă, ca în vremea comunismului.

Locuințele să fie bunuri comune? Adică, dacă un nefericit rămîne pe drumuri, el poate intra în casa cuiva care a muncit o viață pentru a o cumpăra și să devină colocatar cu drepturi egale?

Oana-Maria Bogdan, membră în conducerea centrală a PLUS și despre care Dacian Cioloș susține că este ”roata motrice” din spatele partidului, este, în România neo-marxistă de astăzi, promotoarea ideilor de desființare a proprietății private și renunțarea la viața de cuplu în favoarea traiului în grup! ”Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Cînd nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pămînt. Eu am încredere că acest lucru se va întîmpla în timpul vieții mele”, a fost comentariul Oanei-Maria Bogdan la o postare despre Ziua Națională.

E a doua oară când aud asta. Prima dată a fost la neomarxista Chichirau.

Oana-Maria Bogdan este genul de femeie de care politica românească are nevoie pentru a căpăta substanță, omenie și justețe, este de părere șeful ei, Dacian Cioloș.

Descendenți ai vînătorilor și pescarilor fiind, n-ar mai trebui să trăim în cupluri, ci în triburi.

Viața în comun e o constantă a tuturor utopiilor. De fapt, o istorie a Utopiei este în primul rînd una a vieții în comun, fie că vorbim de u-topie, fie de dis-topie, opusul ei, utopia neagră, cum a fost comunismul. Suna „bine” și în anii 1946-1960… să trăim în comun… burghezilor și chiaburilor să le luăm pămîntul… averea… și munca lor… să le-o dăm la săraci…

Asta se dorește?

Dovadă că nu-i despre ceea ce vă mai închipuiţi, poate că aţi votat!

În numele unor drepturi inventate de inși deplasați, se uită alte drepturi, aflate la temeinicia unei societăți civilizate: la sănătate, la intimitate, la imagine proprie, la educație, la PROPRIETATE. În lumea civilizată, dreptul la proprietate este garantat de stat!

Scrisoare deschisă artistului Bogdan Piperiu

Dragă Bogdan, Maestre,

Sper ca epistola mea să te găsească bine, sănătos și în plină putere de muncă. Îți mărturisesc că, inițial, mi-am dorit să-ți scriu clasic, într-o formulă mult mai aproape de mine. Pe hîrtie albă, cu un plic clasic. Timbre lipite cu limba. Am ales formula scrisorii deschise pentru că, în România de astăzi, doar securiștii s-au schimbat, metodele au rămas aceleași, și plicul cu destinația Germania ar fi fost oricum deschis și citit, în aburii oalei cu ciorbă aflată pe un aragaz, undeva, într-un bloc oarecare, la marginea pădurii reșițene… Vremea în care societatea se împărțea în oratores, belatores și laborantes a apus de mult! Astăzi, au rămas să reprezinte societatea doar delatores! Laborantes sînt tot mai puțini și tot mai nesemnificativi! Cum delatores nu mai fierb ciorbă pe aragaz, iar aburul nu se mai strecoară pe lîngă capac, am ales să le înlesnesc situația adresîndu-mă ție așa, deschis și fără perdea!

Dragă Bogdan,

Trebuie să-ți mărturisesc, de la început, că nu sînt un specialist în artă. În urmă cu vreo 30 de ani, în zorii jurnalismului post-decembrist, Gheorghe Jurma (scriu această epistolă în ziua de Sf. Gheorghe și profit de ocazie să-i spun „La mulți ani!” maestrului Gheorghe Jurma!!!) mă trimitea să scriu cronici de la expozițiile artiștilor plastici reșițeni. Într-o seară, am ajuns la Agora, la vernisajul unei expoziții semnate de Stelu Preduchin, taman cînd criticul și exegetul vorbea despre „destinul culorii contopite în neantul orizontului”. Am avut o revelație: nu înțelegeam nimic! Nimic! De atunci, am stat departe de specialiști și artiștii plastici explicați publicului. Asta nu mă împiedică să mă emoționez, să vibrez, atunci cînd îmi place o lucrare. Îți mărturisesc – nu am făcut-o pînă acum – că lucrările tale au darul de a-mi transmite emoție, vibrație, forță, neliniște, bucurie, exuberanță, fie că e vorba de pînze lucrate în pensulă și cuțit, fie că vorbim de afișe culturale, proiecte grafice sau copertă de revistă. Pe mine, novicele, m-ai cucerit de tot! Din păcate, lucrările artistului Piperiu mai au pînă a fi apreciate de adevărații degustători de artă!

Dragă Bogdan,

După cum probabil știi, în 2017, artista Smaranda Ursuleanu realiza, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, o frumoasă expoziţie de pictură cu urmele lăsate de propria vulvă pe hîrtie. Smaranda Ursuleanu este absolventă a Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași (UNAGE, specializarea Artă Murală). În 2016, a beneficiat de o bursă Erasmus + la Novia University of Applied Sciences, Fine Arts Programme (Jakobstad, Finlanda). Smaranda observă comportamentele cu tentă sexuală, stereotipurile și tabuurile sociale și le transpune în reprezentări vizuale subversive, de obicei feministe, multiplicate și scenografiate prin diverse tehnici.

Lucrările artistei Smaranda Ursuleanu au fost expuse în cadrul secțiunii „Acest obscur obiect al dorinței”. Una dintre lucrări s-a intitulat „A Doua Deflorare”. Din catalogul expoziției, scris de un exegete, am reținut că „Transferul aspectului cel mai privat al corpului femeii înspre expunerea maximă, aproape sacrală, este nucleul lucrării Smarandei Ursuleanu. Ea folosește urmele lăsate de vulva sa pe numeroase foi de hârtie de mici dimensiuni pentru a crea un autoportret ambiental care sfidează tabuurile societății românești. Fiecare cartonaș este unic, iar juxtapunerea lor evocă acumularea experiențelor artistei de-a lungul timpului, confruntându-ne cu problema neliniștitoare a voyeurismului”.

Adică, traduc eu pentru un novice ca mine, lucrările artistei reprezintă AUTOPORTRETE. Și te întreb, în calitate de artist plastic, dacă este nevoie să studiezi în Finlanda pentru astfel de viziuni?!

Anul 2021 e mai bogat în exprimare artistică! După expoziția de sculptură găzduită de Primăria Sectorului 1, Muzeul de artă contemporană din Parlamentul României găzduieşte, din cîte am înţeles, o altă frumoasă expoziţie cu menstruaţie, ob-uri şi vulve, semnată Diana Matilda Crişan. Din nou, exegetul mă bagă în ceața necunoașterii și ignoranței artistice. “Diana Matilda Crișan trăiește și lucrează între Paris și București. Lucrările ei rezultă dintr-un proces interdisciplinar de desen, pictură, sculptură, instalație și design grafic; cu ajutorul căruia își traduce interesul cu privire la transformările multiple din Antropocen… Apropierea de temă se dorește ludic antropologică, alegoria e rotundă, trans-simbolismul sexual e cât se poate de sugestiv, sporii se acresc la soare și mirosul devine fetid, ca al unui cadavru în descompunere… Poţiunea, explozia ei este dedicată dragostei. Sufletul este ud, caldă fântână ca un pudendum femininum matrix dominatrix. Alăturarea e intenționată, trăsăturile comparate ale ființei cu o plantă, antropomorfizarea plantei au putere sugestivă, se modifică înțelesul propriu al cuvântului pentru a da mai multă forță imaginii, metafora e revelatorie, sensurile plasticizante, sugestia ramâne intactă”.

Nu mai traduc nimic, pentru novici. Spun doar că expoziția (colectivă) a beneficiat de o finanțare de 400.000 de euro, din partea Ministerului Culturii, potrivit unor informații oficiale.

Sigur, curentul artistic este susținut de vremuri! După ce directivele europene au stabilit că mama și tata trebuie înlocuiți cu părinte 1 și părinte 2, moderniștii din Vestul bogat, căutînd libertatea de gen pentru fiecare, propun înlocuirea cuvîntului „femeie” cu „persoană care are sau a avut vulvă”! SOS Homophobie se alătură Elodiei Bulgarini, studentă la Școala de Moașe, pentru a efectua un sondaj privind sănătatea ginecologică a persoanelor care au (sau au avut) o vulvă și au relații sexuale cu persoane cu vulvă. Asta ca punere în context!

Dragă Bogdan,

Demersul meu epistolar este menit să te întrebe, la final: dacă arta cere sacrificii, cîte și ce trebuie sacrificat pentru Gloria eternă? Ce ar trebui să pictezi ca să intri în grațiile Președintelui României sau Ministerului Culturii? Dacă din arta pe care o practici tu, de exemplu, se poate pune o pîine pe masă? Dacă eu m-aș apuca de pictat, cu ce mă sfătuiești să pictez ca să am succes garantat?

Dragă Bogdan, Maestre,

Ne-așteptînd răspunsul tău, pe limba novicilor, te asigur de prietenia și respectul meu!

O țară în leasing nu zice AU…

România e o țară luată în leasing. De clanuri, grupuri de interese, pe persoană fizică. Bucată cu bucată, domeniu cu domeniu de activitate! Nu există loc sau instituție în această țară unde activitatea de zi cu zi să nu fie tulburată de activități ce nu au legătură cu morala sau cu legea. Unele ticăloșii sînt făcute cu respectarea legii, altele pe lîngă lege sau, grobian, cu încălcarea legii!

Iată, bunăoară, într-o instituție prăpădită a statului se cheltuie peste 60.000 de euro pentru achiziții de lux menite exclusiv să gîdile orgoliile și vanitatea unui manager. În alta, managerul pur și simplu falsifică, mînărește și își însușește 900.000 de lei, adică, aproape 200.000 de euro. Ne apucă rîsul și comentăm pe FB amuzați că un anume general își face partea din fondurile operative ale instituției și-și trage casă și teren lîngă București. Dragnea se împroprietărește cu o insulă. Alții, mai modești, doar cu hărți și planuri topografice ale unor zăcăminte geologice. Ce să mai vorbim de clanurile țigănești care au în proprietate majoritatea clădirilor istorice din Timișoara! Agricultura. Pădurile și chiar munții, apele de munte au fost transferate pe persoană fizică! Primăriile au fost aranjate în așa fel încît să fie conduse de cine trebuie, în speranța că nu mai numără nimeni voturile! Ca la Sectorul 1!

O țară în leasing nu zice AU! Dar oamenii ei? Cine ar trebui să zică AU? Primul schior al țării, care primește cadou un costum de schi roșu cu negru, din fondurile operative? Organele statului? Care organe? Cele care cercetează basme între două dezastre ecologice? Polițiștii care își bazează capturile exclusiv pe turnătoria între clanuri și reașezarea pozițiilor în piețe? Se știe că „de proști” pică doar cei care nu respectă regula celor 30%! Sindicatele, sufocate de lidera poponarilor și rataților plini de ei care nu au altă calitate decît că sînt finii unor primari și ai curvelor hrăpărețe? Partidele politice? Neo-marxiștii, care au defilat cu mafia în vîrf de băț? Liberalii mascați? Ungurii? Socialiștii vopsiți?

PNL, USR-PLUS şi UDMR au convenit marţi-seară asupra unui act adiţional la Acordul de guvernare care prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie, şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului. ”Comunicarea publică se va face în spirit de susţinere reciprocă şi solidaritate”, se arată în document. Adică nu se vor mai turna reciproc! Adică, cele trei clanuri politice și-au împărțit, încă o dată, feudele și au promis că nu se vor mai băga unii peste alții.

Peste toată această imagine de cadavru mîncat de viermi, un nou sondaj arată că românii au cea mai mare încredere în armată și în biserică. Nici o schimbare în ultimii 30 de ani! Presa se află abia pe locul 7!!! Și, totuși, mai sîntem aici! Și, totuși, vorbim despre lucrurile pe care le considerăm contrare intereselor publicului. Uneori, greșim? Treaba autorităților este să ne contrazică, să ne ofere informații la care nu am avut acces etc. Precum în cazul posibilei agresiuni rusești din Ukraina și întrebarea din sondaje dacă românii sînt dispuși să-și apere țara! Că războiul din Ukraina este un nou bau-bau, este clar, că peste 70% dintre românii apți-combatanți NU doresc să pună mîna pe armă, este la fel de clar! Ce nu este clar este de ce s-a ajuns aici.

Românii consideră statul mereu ostil? Românii consideră că nu au motive să-și mai apere țara? Țara lor? Țara mea? Guvernul meu? Parlamentul meu? Armata mea? E dureros, dar o țară în leasing nu zice AU…

Ultimii 649

În 2002 am pus pentru prima data piciorul în Afghanistan, în „curtea” Batalionului 26 Infanterie Scorpionii Roșii, comandați de maiorul Nicolae Ionel Ciucă! Apoi, am revenit. Mereu și mereu, în fiecare an. Aproape… O fascinație aparte pentru acel loc m-a însoțit mereu în ultimii 20 de ani și îndatoririle curente, proiectele editoriale, totul, stăteau sub speranța că, la un anumit moment, mă voi reîntoarce acolo. Era targetul meu anual! Acum, s-a terminat! Un proiect și o aventură, un mod de viață de 20 de ani! După 20 de ani, România se retrage din Afghanistan. Ultimii 649 de militari, dislocați în teatrul de operațiuni, vor reveni acasă, definitiv, pînă în 11 septembrie 2021.

Misiunea în Afghanistan se va încheia pentru Ministerul Apărării Naţionale numai atunci cînd toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă, a declarat ministrul Nicolae Ciucă. România participă din 2001 la misiuni în zonă, asumîndu-şi un „angajament de lungă durată pentru stabilitatea şi securitatea Afghanistanului”, a menţionat Nicolae Ciucă. „Pe parcursul celor aproape 20 de ani, mii de militari români au îndeplinit misiuni în teatrul de operaţii afghan”, a punctat el, adăugînd că „militarii Armatei României au demonstrat acolo, în cel mai greu teatru de operaţii militare de după cel de-al Doilea Război Mondial, profesionalism, loialitate, solidaritate şi, cel mai important, spirit de sacrificiu în numele României”.

Într-o declarație înregistrată la sediul Ministerului Apărării, fostul maior de acum 20 de ani, ministrul Nicolae Ionel Ciucă, a vorbit şi despre militarii care au murit sau au fost răniţi în acest teatru de operaţii. „Ne plecăm frunţile în memoria celor 27 de eroi ai României, care au plătit cel mai greu preţ, în numele libertăţii noastre. Doresc să transmit familiilor eroilor noştri căzuţi în Afghanistan că le vom rămîne alături, ca şi pînă acum”, a spus el. 200 de militari din Armata română au fost răniţi în aceste misiuni.

649 de militari români participă în prezent la misiunea Resolute Support din Afghanistan sub egida NATO. Ei vor fi cei din urmă!

Dincolo de performanțele militare – care, trag speranța că vor fi analizate și publicate, la un moment dat –, dincolo de declarațiile oficialilor militari, rămîne o realitate politică ce nu mai ține de purtătorii de uniformă, ci de calcule, nu totdeauna serioase și oneste, ale decidentului politic. În acest context, pare că talibanii au învins şi Emiratul Islamic va fi reimpus acum unei populaţii care, cu siguranţă, va retrăi din plin coşmarul guvernării prin Sharia, acea Constituţie Islamică dură şi inflexibilă aplicată ca atare doar în cîteva state din lume.

Astăzi, după 20 de ani, Guvernul de la Kabul controlează oraşele mai mari, iar talibanii îi înconjoară din zonele rurale. Militanţii au instalat puncte de control pe drumurile principale. Talibanii îşi însuşesc victoria: „Noi sîntem câştigătorii războiului, America a pierdut”.

În prezent, cu 649 militari împlicaţi în Afghanistan, România este cea de-a cincea naţiune contributoare după Statele Unite (2.500 de militari), Germania (1.500 de militari), Italia (895 de militari) şi Marea Britanie (750 de militari), dintr-un total de 36 de ţări care participă la coaliţia condusă de Statele Unite. O bună parte dintre militarii români din Afghanistan sînt ofiţeri de Operaţii Speciale sau de Informaţii Militare şi, datorită modului în care înţeleg să-şi ducă la îndeplinire misiunile, sînt foarte apreciaţi de colegii aliaţi. Militari de elită, buni vorbitori de limbă pashtună şi cunoscători experimentaţi ai Coranului Practic, au luat cu asalt „cuiburile” de talibani în echipe mixte cu militari FOS americani, britanici sau germani, au reuşit să se infiltreze adînc în grupurile talibane pentru a obţine informaţii extrem de importante pentru aliaţi, activitatea acestora fiind apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere.

Din 2001, România, ca membră NATO, a participat la Războiul din Afghanistan de partea Coaliţiei Multinaţionale conduse de SUA, iar la un moment dat contingentul românesc a numărat peste 1.800 de militari. În total, România a pierdut în Afganistan 27 de militari, iar 200 au fost răniţi.

Demisia! În alb

Un fost PDG, SIE, care pe vremuri se ocupa de protocolul ziariștilor străini care doreau interviuri cu Nicolae Ceaușescu, cerea subalternilor demisii scrise, în alb, la validarea pe funcție. Trebuia completată doar data și “demisia” indisciplinatului era consemnată, demisia fiind un act unilateral de voință. Metoda a fost adoptată și în teritoriu de slugile și tîrfulițele care-i asigurau jupînului putere absolută și discreționară.

Demisia în alb este ilegală, dar constituie un util instrument de presiune față de răzvrătiții unui sistem. Ea se implementează mai ales în acele locuri unde teroarea de partid și de stat este suverană în fața legilor și a conștiinței. Nu veți vedea nicăieri, în spațiul politic, un astfel de instrument! Pentru că, în România, politica nu se mai face pentru binele oamenilor, ci pentru propriile interese, dușmănoase față de aproapele său! De fapt, cuvîntul DEMISIE este, deja, dacă nu parte dintr-o limbă moartă, cel puțin un arhaism ce tinde spre uitare. La fel ca: devotament, conștiință, fidelitate, demnitate, onoare, respect, patriotism. Cuvinte ajunse la coșul de gunoi al vocabularului modern…

Situația din România ultimilor ani nu are legătură cu DEMISIA. Sau poate are… Are mai mult legătură cu decerebrarea actului de decizie patriotică, generat și promovat în favoarea POPORULUI și VIITORULUI acestuia în acest spațiu geo-politic fluid.

Tragediile se țin lanț și lovesc crunt tocmai încrederea populației în conducătorii aleși. Zilele trecute, trei persoane au murit după ce alimentarea cu oxigen din unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București s-a oprit. În unitatea mobilă erau internați opt pacienți. Cei cinci care au supraviețuit au fost transferați la alte spitale. Potrivit DSU, personalul medical a anunțat de urgență echipa tehnică a spitalului că toate ventilatoarele din container au intrat în avarie din cauza presiunii prea mari. Defecțiune de fabricație? Eroare umană? Sabotaj? Nu poate fi exclusă nici una dintre cauzele interogate!

Trei spitale din România au semnalat defecțiuni ale TIR-urilor folosite drept unități ATI mobile. În fapt, TIR-urile SMURD s-au defectat la scurt timp după punerea lor în funcțiune, așa cum s-a întâmplat și în cazul celui folosit la Spitalul „Victor Babeș”. Această informație ar trebui să pună în discuție calitatea echipamentelor achiziționate, în condiții restrictive!, de pe piețele internaționale și incapacitatea industriei autohtone de a mai produce echipamente complexe!

Cine a urmărit filmul evenimentelor politice care sufocă sistemul românesc de sănătate, inadmisibil de fragil, se poate gîndi la un atac cybernetic asupra echipamentelor de ventilație. O problemă de soft… Dovadă că polițiștii care anchetează cauzele morții celor trei pacienți cu COVID-19 au ridicat mai multe calculatoare din unitatea medicală, pentru a face percheziția informatică…

Bătălia politică românească poate merge pînă acolo! Demiterea lui Raed Arafat, cerută insistent și vocal de politicieni și de stradă, presupune să ai pregătit un alt Arafat, la fel de performant, la fel de devotat, la fel de profesionist! La fel de fidel sistemului medical românesc, chiar dacă, din naștere, este palestinian creștin! La fel de neclintit în susținerea sistemului de stat, chiar și atunci cînd forțe oculte doresc privatizarea acestuia! La fel de preocupat de crearea unor capacități proprii de răspuns, chiar și atunci cînd grupuri de interese evacuează bolnavi, în creierul nopții, pentru încă o lovitură în plus dată transplantului românesc! Nu sînt simple coincidențe…

Dacă politicul, devenit inamicul public numărul unu pentru cetățenii onești, nu-și pune astfel de probleme de conștiință – am stabilit deja, un arhaism! –, poporul din stradă ar trebui să cîntărească just acțiunile de protest și sloganurile aruncate pe străzi în marșuri și mitinguri de protest. Altfel, este doar masă de manevră în mîinile altor joavine cu pretenții!

Dacă el, poporul, nu mai e capabil să judece, pentru a nu fi judecat de urmași și de istorie, singura soluție ar fi să-și dea DEMISIA! Poporul român demisionează!

Așa să ne ajute Dumnezeu!