Drum bun!

Mario Balint

Faptul că poporul român a devenit o populație ignorată și desconsiderată de actualii conducători nu mai este nici o noutate. Faptul că președintele ales are o atitudine de grof, disprețuitoare față de vulg, doar în armonie cu pohtele ce pohtește, a devenit de notorietate. Dar, faptul că aleșii nu mai dau socoteală alegătorilor, mi se pare de o gravitate excepțională!

Paregzamplu: lucrările de 9 milioane de euro pentru renovarea unei clădiri de pe Bd. Aviatorilor nr. 86 din București au fost secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS). Cu circa un an mai devreme, același imobil a apărut într-o Hotărâre de Guvern semnată de premierul Nicolae Ciucă, document care, însă, nu a fost făcut niciodată public, fiind, de asemenea, secretizat. E deja de notorietate că lucrările de transformare a acestei clădiri din sediu de partid în locuință individuală au drept scop repartizarea acesteia, drept reședință oficială, pentru președintele Klaus Iohannis după terminarea celui de-al doilea mandat de la Cotroceni. Într-un comunicat de presă transmis după dezvăluirea acestui subiect, Președinția a susținut însă că nu există nici o solicitare din partea lui Iohannis sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru.

În contradicție cu presa de la București, anesteziată de fondurile uriașe primite de la guverne pentru… bună purtare, încă din 2021, Frankfurter Allgemeine Zeitung publică un amplu articol critic la adresa lui Klaus Iohannis, căruia autorul, Michael Martens, îi dedică o pagină întreagă. ”Cîștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite”, se intitulează articolul din FAZ. Sigur, depinde de care parte a… căii ești! Între timp, calea lui KWI a desțelenit Africa de la Est la Vest, iar deplasările în străinătate ale primului turist al țării depășesc, de multe ori, milionul de euro! Sigur, Administrația Prezidențială refuză să facă publice sumele. Sînt la secret!

Și tot la secret se află și obiectivele sau mandatul cu care KWI a fost prezent la organismele europene, a angajat negocieri, sau a implicat România în realitățile internaționale. Sigur, toată lumea știe că Iohannis își dorește mai mult! O funcție planetară! Galactică! S-a autopropus!

Zice: „Cred că în 2019 s-a greșit, atunci toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente – nu asta e discuția -, din vechea Europă, și e unul din motivele pentru care foarte mulți est-europeni se consideră puțin… lăsați deoparte. E o eroare. Sper ca de data asta această eroare să nu se mai producă. Ar fi bine pentru Uniune să se înțeleagă că alegerea pentru leadership trebuie să se facă și ținînd cont de criteriul regional. E bine să avem persoane din est, nord, sud, aceste chestiuni nu trebuie neglijate fiindcă ar adînci niște falii care preferăm să fie închise”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat dacă intenționează să își continue cariera într-o funcție la nivelul Uniunii Europene. Președintele Klaus Iohannis a fost vehiculat intens în ultimele săptămîni ca posibil succesor al lui Charles Michel la șefia Consiliului European, în condițiile în care cutuma europeană era ca cel mai vechi șef de stat sau guvern din Consiliu să-i succeadă celui care pleacă. Congresul PPE de la București îl va propulsa pe KWI pe orbita afacerilor globale!

Drum bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × three =