Război intern sau extern

Mario Balint

Mii de israelieni s-au mobilizat marți din nou, blocînd gări și artere rutiere, pentru a denunța proiectul de reformă judiciară inițiat de guvernul condus de Benjamin Netanyahu, pe care îl consideră o amenințare la adresa democrației, relatează Agerpres. Într-o căldură înăbușitoare, mii de manifestanți s-au adunat marți pentru a striga „Democrație, democrație”, fluturînd drapelul israelian, în special la Haifa (nord), Tel-Aviv, Ierusalim, Petah Tikva sau Rehovot (centru), au notat media și corespondenți ai agenției France Presse. Conform organizatorilor, aproximativ 258.000 de persoane au protestat la Tel-Aviv. Poliţia nu a furnizat estimări ale numărului participanţilor.

„În fața unui guvern care se grăbește pentru a distruge democrația, doar noi, cetățenii, putem opri trenul dictaturii”, au declarat organizatorii într-un comunicat apelînd la o nouă zi de mobilizare.

La Tel-Aviv, militanți din gruparea de veterani Ahim laneshek (Frați de arme) au format un lanț uman pentru a bloca principala intrare în cartierul general al armatei israeliene. „Sînt gata să lupt”, a declarat pentru AFP Ron Sherf, de 51 de ani, un veteran al unei unități de elită. „Guvernul vrea putere nelimitată pentru a implementa politica sa care nu este liberală, ci o politică a supremației evreiești”, a denunțat el.

Protestele au crescut în intensitate după pătrunderea brutală a forţelor israeliene în Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, în mijlocul Ramadanului, care a stîrnit numeroase condamnări.

De la anunţarea proiectului de reformă la începutul lunii ianuarie, zeci de mii de israelieni au ieşit în stradă în fiecare săptămînă pentru a denunţa reforma şi a critica guvernul format în decembrie trecut de Benjamin Netanyahu. În opinia guvernului, reforma urmăreşte, printre altele, reechilibrarea puterilor prin reducerea prerogativelor Curţii Supreme, pe care executivul le consideră politizate, în beneficiul Parlamentului. Criticii reformei consideră, dimpotrivă, că aceasta riscă să deschidă calea spre o derivă autoritară.

Sînt voci, din media alternativă de la Washington, care spun că inculparea fostului președinte Donald Trump are legătură directă cu manevrele politice ale premierului israelian care-și dorește cu ardoare un război cu Iranul. Potrivit unor surse, DOCUMENTUL la care face referire ancheta FBI se referă la faptul că la 3 ianuarie 2020, aflat în plin proces de suspendare de catre Congres, președintele Donald Trump NU a aprobat uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, aflat în Iraq. Și totuși, o dronă comandată de forțele americane a tras cu rachetă spre automobilul ce-l transporta pe generalul iranian, spre Baghdad. Această operațiune ar fi fost executată de vulturii neoconservatori de la Pentagon cu intenția de a declanșa un război cu Iranul, din care doar Netanyahu ar fi avut de cîștigat afișînd o figură de salvator al națiunii israeliene.

În lipsa acestui război, Bibi trebuie să facă față propriilor contestatari și să se mulțumească cu confruntări sporadice cu Organizația Hamas care, prin demersurile de a ataca Israelul, nu face decît să servească actualul premier și chiar împotriva schimbării Guvernului. Totuși, recent, presa israeliană îl citează pe premierul Benjamin Netanyahu declarînd că, pe măsură ce timpul trece, Iranul va fi tot mai dificil de atacat. Presa din Israel arată că Netanyahu a avut cel puțin cinci discuții secrete cu liderii armatei israeliene privind un atac asupra Iranului și că același Netanyahu a avertizat Statele Unite și Franța că va porni singur acest atac, dacă va fi necesar, după ce Iranul a anunțat că a atins un nivel de îmbogățire a uraniului de 84%, pentru armele nucleare fiind nevoie de uraniu îmbogățit 90%.

Recent, Israelul și-a exprimat în mod constant preocupările cu privire la programul nuclear iranian. În plus, analiștii cred că Israelul ar fi desfășurat atacuri asupra instalaţiilor nucleare şi personalului iranian. Statul din Asia nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea. Cum nu a recunoscut niciodată că deține arma nucleară! Sau că schimbările legislative afectează direct societatea israeliană care se opune cu vehemență așa-zisei reforme judiciare.

Coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a declarat că președintele american Joe Biden și-a exprimat preocupările premierului israelian Benjamin Netanyahu și a declarat că o schimbare fundamentală în sistemul democratic ar trebui să se bazeze pe reconciliere. Coordonatorul Kirby a precizat că Biden nu crede că evoluțiile ar putea declanșa un război civil în Israel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × three =