Cu o, buzele umflate

Mario Balint

Îmi aduc aminte de o vizită a fostului ministru al apărării, Mihai Fifor, la Reșița, care promitea că vechea fabrică de tunuri de pe Valea Bârzăviței se va redeschide și va produce țevi de artilerie pentru germanii de la Rheinmetall, care are mai multe fabrici de vehicule de luptă în… Ungaria, încă de pe vremea Guvernului Tudose! Vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx, de ultimă generație, al nemților a început să fie produs în Ungaria, armata țării vecine fiind primul client care va primi acest nou tip de vehicul. Rheinmetall a semnat cu România în noiembrie 2016 un acord pentru construirea de blindate la Uzina Automecanica Moreni și țevi de artilerie la Arsenal Reșița, dar proiectul a picat, cum de altfel au căzut toate planurile pe care nemții le-au avut în România.

La acea vreme, Rheinmetall anunţa că va crea peste 600 de locuri de muncă directe şi indirecte la Moreni, unde se vor construi 400 de transportoare blindate, iar circa 87% din componente vor fi produse şi furnizate din România. Tot la Moreni, nemții voiau să producă şi camioane militare, elemente pentru clienţi internaţionali, precum şi un tun de 30 mm, care să fie montat pe viitorul transportor 8X8. 

În paralel, Rheinmetall s-a arătat interesat în 2017-2018 și de redeschiderea fabricii de armament Arsenal, de la Reşiţa, aflată în conservare la acea vreme, cum de altfel este și acum. Intenția lor era ca aici să producă turela şi aparatele de tragere de pe un transportator blindat pe care urmau să-l producă la Moreni. Nimic însă din toate aceste planuri nu s-a materializat, nemții plecînd din România.

În planurile nemților mai era și construirea unei fabrici de pulberi şi explozivi la Făgăraş. Compania germană a rupt însă memorandumul încheiat cu Romarm deoarece Guvernul nu a alocat banii pentru realizarea acestei investiții.

Rheinmetall se va întoarce, totuși, în România, luna aceasta, și va construi un hub logistic și de întreținere a tehnicii militare în… Satu Mare. Centrul va fi operațional în această lună și va fi utilizat pentru mentenanța armelor folosite în războiul din Ukraina. Centrul de mentenanță va asigura întreținerea obuzierelor, tancurilor Leopard 2 și Challenger, vehiculelor de luptă Marder și a transportoarelor blindate Fuchs, precum și a camioanelor militare. „Rheinmetall este preocupată în cel mai înalt grad să asigure forţelor NATO şi Ukrainei cel mai bun sprijin posibil”, a precizat directorul companiei, Armin Papperger.

Îmi amintesc că la momentul 2016, 2017, 2018 politicienii din Banatul de Munte și oficialitățile orașului, mai puțin familiarizați cu producția militară, dădeau declarații optimiste în presa de pe Bârzava, cum că fosta fabrică de tunuri se va redeschide și ce frumos va fi! Nu a fost!

Aflu informația potrivit căreia, din nou, „Fabrica de armament din Reșița urmează să se redeschidă după foarte mulți ani în care a stat în conservare”. De data aceasta, o companie de pe Tamisa are un contract pe mai mulți ani pentru a produce… obuze, iar secretarul de stat în Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea, a venit la sfîrșitul săptămînii trecute la Reșița, împreună cu ministrul Economiei, Radu Oprea, dar și cu investitorul strategic.

Sigur, singura legătură, elastică, între Arsenal Reșița și obuzele de artilerie o reprezintă țeava care era produsă la IMR de specialiști în ghintuire. Și nu numai! Din păcate, utilajele speciale, care nu pot fi reconvertite pentru producția civilă sau orice alt tip de producție, se află de prea mulți ani în conservare, iar specialiștii… în cel mai bun caz sînt pensionari, dacă nu oale și ulcele! Rămîn clădirile și locul ferit, pe Valea Bârzăviței, care nu califică uzina pentru producția de obuze. Vorbim de obuze de artilerie, adică acel glonț mai mare, mai special, după care plînge armata ukraineană, și nu despre exclamația uimitoare „o, buze” cu care ne-am obișnuit pe la festivalurile locale, cu toate că Uniunea Europeană se pregătește să cheltuiască două miliarde de euro pentru a cumpăra un milion de obuze de calibru 152 și 155 mm pentru Ukraina.

Viorel Popa, directorul Uzinei Mecanice Plopeni, susține că obuze de acest calibru s-au produs pînă în 1986 și că ar putea relua producția de muniție în maximum șase luni, dacă ar avea bani pentru investiții! Pentru că există infrastructura. Care la Reșița… nu există! „Nu era făcută complet la noi. Tohani vine cu componente, tuburile se făceau la Metrom. Ultima asamblare a fost în 1986. Da, putem să producem muniție calibru 155. Avem nevoie de omologare din nou și, bineînțeles, de documentație”, a declarat Viorel Popa. Totuși, Industria de apărare românească, din subordinea Ministerului Economiei, ar putea să producă muniția de calibru 152 mm, de tip sovietic, pentru Ukraina. Dar liniile de fabricație de la Plopeni și Tohani au fost vîndute, pe bucăți, la fier vechi, spune președintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA), Constantin Bucuroiu.

Totuși, recent – adică prin ianuarie! -, presa americană, care cita oficiali de la București și Berlin, scria că Germania va cofinanța recondiționarea și extinderea unei fabrici din epoca sovietică, în România. Potrivit celor de la Wall Street Journal (WSJ) în această fabrică se vor produce atît obuze la standarde NATO, 155, cît și unele compatibile cu armele sovietice folosite de Ukraina, de 152 mm. Pe de altă parte, un grup de oameni de afaceri americani a investit deja în compania românească Romanian Allied International Defense și va demara producția de muniție la Uzina Mecanică Drăgășani.

Pe de altă parte, cele două fabrici românești care produceau pulberi, Fabrica de Pulberi SA din Făgăraş şi Pirochim Victoria SA, sînt acum pe butuci, iar industria de armament trebuie să recurgă la importuri din… Serbia, care nu este nici în NATO și are o relație mai mult decît cordială cu Federația Rusă. Cu ani în urmă, acestea puteau livra 6 sau chiar 7 tipuri de pulberi explozive, o parte dintre ele fiind şi pentru uz civil. La vremea respectivă, erau produse competitive care alimentau fabricile de muniţie, dar acum vorbim la trecut de acele momente. Evident, după ani de inactivitate și dezinteres, tehnologia de fabricaţie este învechită şi, din acest motiv, practic, nu mai este rentabilă fabricarea pulberilor. Drept urmare, fabricile care produc muniţie se văd nevoite să achiziţioneze materia primă, aceste pulberi explozive, din Serbia. Drept urmare, în acest moment, industria românească nu poate soluționa rapid nici cererile de muniție ale Armatei Române, situație destul de sensibilă, iar despre exporturi, ce să mai vorbim. Plastic vorbind, ne este foame, vrem să facem pîine, dar nu avem nici făină şi nici drojdie. De precizat că unele surse din piață susțin că numai investiția în linia de pulberi este de 25-30 de milioane de dolari, într-o primă fază!

Să mă întorc la Arsenal, la povestea cu o buzele și la triumfalismul dregătorilor. Întreprinderea Mecanică Reșița a fost creată în 1972 și este echipată cu mașini unelte standard și speciale, pentru fabricația integrală a produselor de artilerie de calibru mare și mijlociu… Specialiștii reșițeni, despre care vorbeam că nu mai sînt, se ocupau de proiectare, fabricație, reparație, modernizare și service de armament de artilerie, prelucrări mecanice, tratamente termice și acoperiri galvanice. Aici s-au produs: tunul automat calibrul 25 mm, tip KBA, cu o cadență de pînă la 600 lov./min, sol-sol și sol-aer; tunul antiaerian 2×35 mm cu două arme automate Oerlikon; tunul de munte calibrul 76 mm (76.2 mm); obuzierul de calibrul 152 mm; tunul AT de 100 mm, bijuteria fabricii reșițene. La Arsenal cresc bălăriile, deși fabrica ar fi putut supraviețui doar efectuînd mentenanța pieselor de artilerie livrate armatei naționale sau partenerilor externi.

Ca să rezum ce am vrut să reiasă din acest text. În mod concret, în două dintre filialele Romarm – Victoria și Reșița – producția este oprită complet, într-o a treia, cea de la Făgăraș, de producția de pulberi… s-a ales pulberea încă din 2004, iar în majoritatea celorlalte producția este subdimensionată. E clar ca lumina zilei că cine vrea să convertească IMR-ul de la tunuri la muniție nu a citit nici un rînd din cartea „Tunurile Reșiței – o istorie fierbinte”, apărută la Editura Semne, București, și semnată de regretatul gen. Adrian Marinescu, fostul director al fabricii. Indiferent de entuziasm, sînt convins că vom rămîne cu o, buzele umflate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + 13 =