Direcția Silvică Caraș-Severin va întreprinde toate măsurile pentru recuperarea pagubelor produse de incendiile de vegetație

MOLDOVA NOUA 5

Ion Tabugan, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, a declarat că va recurge la toate măsurile pentru recuperarea pagubelor produse, în ultima perioadă, de incendiile de vegetație.

„În suprafața fondului forestier administrat de Direcția Silvică Caraș-Severin, s-au înregistrat un număr de 37 de incendii de pădure de la începutul anului, 36 dintre aceste incendii de pădure au fost provocate de extinderea incendiilor din pășuni / fânețe, pe fondul secetei prelungite și a intensificării vântului, în urma arderii vegetației de către persoane care ignoră riscurile extinderii acestora, iar o incendiere a fost provocată intenționat duminică seara la ora 22.30, incendiu stins cu efortul personalului silvic și a pompierilor ieri dimineață la orele 5.30, provocând distrugerea unei plantații pe o suprafață de 37 de hectare“, a precizat Tabugan.

Potrivit Direcției Silvice, evoluția incendierilor produse în zilele de sâmbătă și duminică, când suprafața incendiată a crescut la 437 hectare de la 148 hectare incendiate până în data de vineri 25 martie, cu toate eforturile personalului silvic de prevenire a acestor acțiuni ilicite, este îngrijorătoare.

Deocamdată s-au adoptat mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, prin intensificarea acțiunilor de patrulare, instituirea serviciului de permanență, campanii de informare în rândul cetățenilor, turiștilor și a angajaților firmelor de exploatare, precum și efectuarea de lucrări de întreținere a liniilor izolatoare și a șanțurilor de minim sanitar.

„Facem un apel către cetățeni să fie responsabili, să nu mai incendieze pășunile / fânețele, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele cu risc de producere a incendiilor și în apropierea pădurilor. De asemenea, facem un apel către turiști să nu aprindă focul în pădure sau în apropierea acesteia și să se asigure că sting focul, după ce îl folosesc în locurile special amenajate“, a mai transmis reprezentantul Direcției Silvice Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − five =