Direcția Silvică Caraș-Severin achiziționează arme letale în vederea dotării personalului

arma vanatoare

Direcția Silvică Caraș-Severin a decis achiziționarea de arme letale în vederea dotării personalului, în contextul numeroaselor acte de agresiune înregistrate în ultimii ani la nivel național asupra personalului silvic de teren. În ultimii opt ani, 18 astfel de agresiuni au fost înregistrate numai în Caraș-Severin la Ocoalele Silvice Bocșa Montană, Oravița, Anina și Păltiniș.

„În urma unei analize efectuată în vederea identificării zonelor cele mai expuse tăierilor ilegale și sustragerilor de materiale lemnoase de la nivelul direcției silvice, s-a decis ca în primă fază să se achiziționeze un număr de 170 pistoale, urmând ca acestea să fie distribuit personalului silvic din zonele cu risc ridicat.  Pentru utilizarea acestor arme personalul cu atribuții pe linie de paza fondului forestier din cadrul Direcției Silvice Caraș – Severin este avizat în vederea dotării cu armament de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin. Precizăm faptul că, în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, personalul silvic a fost dotat cu arme letale din cele mai vechi timpuri care atestă administrarea pădurilor, dar, urmare modificării cu câțiva ani în urmă a unor prevederi legislative, ocoalele silvice nu au mai fost autorizate să dețină un anumit model de arme (cu țeavă lungă), fiind nevoiți să le retragem din uz“, au transmis reprezentanției Direcției Siclice Caraș-Severin.

La această dată direcția deține doar un număr de 42 pistoale destinate exercitării atribuțiilor de pază de către personalului silvic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 2 =