Trei absolvenți din Caraș-Severin au fost eliminați din Bacalaureat

bac 2019 regulament 1

Astăzi s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, în 16 centre de examen. Dintre cei 1. 939 de candidați înscriși (1.463 la matematică, respectiv 476 la Istorie), s-au prezentat 1.797 de candidați.

„Au fost eliminați pentru tentativă de fraudă trei candidați, unul la Liceul Hercules din Băile Herculane, unul la Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș și unul la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, a precizat Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar Caraș-Severin.

Ultima probă, cea la alegere a profilului, va avea loc mâine, 25 iunie. Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.