„Pe ei, pe ei, pe mama lor!“

victor nafiru 2

Până la debutul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare mai sunt aproape 30 de zile, însă băieţii frumoşi şi deştepţi de la partide, tehnocraţi şi grupaţi pe criterii etnice au inventat termenul de campanie preelectorală, timp în care, chipurile, nu ar face propagandă de partid, ci doar vor umbla din oraş în oraş, din comună în comună pentru se obişnui oamenii cu făţăul lor. Iar dacă tot e ce e, au început colindul, cu: „Ne daţi ori nu ne daţi?“ dar nu pită cu cârnaţi, ca la Crăciun, ci voturi. Cât mai multe voturi. În schimbul lor, promisiuni cât cuprinde. Aşa fac şi unii, şi alţii, indiferent de ideologie.

Repet, suntem în faţa alegerilor pentru Parlamentul Europei, caz în care liderii de partid şi candidaţii ar trebui să-şi axeze discursul pe problemele legate de Europa, de adaptare şi integrare în structurile UE, pe accesări de fonduri de la Bruxelles şi chestiuni de politică europeană. În realitate, campania va fi, mai mult ca sigur, una a violenţei de limbaj, cu înjurături, cu rechizitoriul faptelor rele. Candidaţii PNL îi vor ataca pe cei ai PSD cu clasicele teme ale autostrăzilor, ordonanţelor, ale salariilor şi pensiilor, ale Codruţei Kovesi şi Augustin Lazăr. La fel vor proceda şi cei de la USR şi Plus. Pro România va acţiona pe flancul stâng al eşicherului, cu atacuri la baionetă la Dragnea şi Dăncilă, de pe dreapta PMP stă la pândă ca un lup singuratic, dar care îşi simte prada rănită, în timp ce PSD şi ALDE vor pune pe tapet faimoasa lor guvernare de trei ani încoace. Sigur, candidaţii ambelor partide vor scoate în evidenţă măreţele împliniri, nu înainte de a le da la gioale lui Orban, Cioloş şi Băsescu.

Altfel spus, nu vom asista la o confruntare de idei, aşa cum ar fi normal să se întâmple, ci la un show demn de o galerie, cu huiduieli şi clasicul slogan de la peluză: „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor!“   Ne vom amuza, vom râde de unii şi de alţii, dar de pierdut nu ei pierd, ci ţara care (încă) suportă asemenea polticieni.