Liberalii între ei: „Suntem prieteni!“

Victor Nafiru

Ha, ha, ha! Expeditorul acestei afirmaţii este Marcel Vela, liderul PNL Caraş-Severin, iar adrisantul, primarul liberal de la Moldova Nouă, Adrian Torma. Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns, acum când în senatorul liberal s-au trezit cele mai umane sentimente de prietenie faţă de rebelul Torma. Şi-l perie de scame, de parcă acesta ar fi liderul organizaţiei judeţene. O face că nu are încotro. Este campanie electorală şi, ca atare, încearcă să ne convingă cât de uniţi sunt ei liberalii în Caraş-Severin. Mai ales cei din Caransebeş şi de pe Valea Timişului. Şi pentru aceasta, lui Adrian Torma, cel care l-a făcut, în declaraţii, în fel şi chip pe Marcel Vela, i se iartă orice. Inclusiv relaţia mai mult decât apropiată de deputatul PSD Luminiţa Jivan.

„Suntem prieteni!“. Cum Dumnezeu poţi să spui că: „Relaţia mea cu domnul Torma a fost şi este una foarte bună“ după toate câte s-au întâmplat? După intervenţiile lui Torma în acel Birou Permanent Judeţean transformat într-un SRL cu sediul în Caransebeş? Cum poţi să afirmi aşa ceva cât timp Torma tuna şi fulgera împotriva lui Marcel Vela şi îi trimitea mesaje tăioase pe grupul liberal de pe WatsApp? Chiar aşa de repede şi de uşor se uită chestiile astea petrecute în urmă cu doar câteva luni? Chiar ne crede tâmpiţi pe toţi cei care ştim ce nemulţumiri au fost şi sunt în PNL Caraş-Severin? Ori, te pomeneşti că principiile şi onoarea lăsate moştenire de Brătieni nu mai au valoare nici măcar pentru bătrânul liberal Vela?

Sanchi, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Doar că Marcel Vela încearcă să ne inducă ideea de unitate şi de concordie în sânul unei organizaţii judeţene decimate de excluderi, de îndepărtări  din funcţii şi de certuri interminabile. De scandaluri. Măcar până trec alegerile europarlamentare. Pentru că acesta încearcă să ne aburească cu un astfel de discurs perfid, să ne convingă de relaţia trandafirie (nu neaparat roşie), pe care o are cu primarul „ce are în guşă şi în căpuşă“, Adrian Torma. Dacă este nevoie, va spune aceleaşi lucruri măreţe (de prietenie) despre reşiţenii Ioan Popa şi Hadrian Popescu. Din ecuaţie este exclus însă primarul Felix Borcean, şi asta doar din vina sa, căci nici după trei ani de primărie nu a învăţat să joace brâul ca la Armeniş, de acolo de unde vine şeful său de partid.

Revenind la „Suntem prieteni“, stau să mă întreb: oare Adrian Torma o fi citit această afirmaţie?