Ion Spânu: „Pensiile speciale ale primarilor vor fi suportate din bugetele locale!“

MĂNEL SPÂ

Parlamentarul cărăşean a vorbit într-o conferinţă de presă despre noul Cod administrativ, în opinia căruia conţine multe inadvertenţe ce cu siguranţă vor fi taxate de Curtea Constituţională.

„Codul administrativ a fost adoptat de guvern prin Ordonanţă de urgenţă, el era necesar, dar, după părerea mea, are multe prevederi care, cu siguranţă vor fi considerate ca neconstituţionale. Unele prevederi sunt neconstituţionale chiar prin diverse hotărâri ale Curţii Constituţionale a României. Probabil că, în  forma actuală, Codul administrativ va fi atacat şi dus din nou la Curte şi va fi rescris. E părerea mea personală“, a mărturisit Ion Spânu.

Deputatul Pro România a vorbit şi despre pensiile speciale pe care le vor primi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. Spânu afirmă că aceste pensii nu vor fi susţinute din bugetul de pensii.

„Foarte puţini sunt cei care ştiu că aceste pensii vor fi susţinute cu bani de la bugetele locale ale unităţiilor administrativ teritoriale, şi nicidecum de la bugetul de stat. Ca atare, fiecate primărie va trebui să se descurce, să plătească aceşti bani!“, spune parlamentarul de Caraş-Severin“.