Evaluare Națională 2023. Cea mai mare medie a fost obținută la Liceul Hercules din Băile Herculane: 9,95

evaluare

binary comment

Rezultatele finala la Evaluarea Națională arată că, în județul Caraș-Severin, dintre cei 1631 candidați prezenți,  1156 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 70,88%.  În Caraș-Severin, 6 absolvenți de liceu au reușit să obțină 10 la matematică și trei au luat notă maximă la limba și literatura română. Niciun candidat nu a obținut media generală 10.

Cea mai mică medie a fost 1.30 la Şcoala Gimnazială Romul Ladea din Oravița, iar cea mai mare medie 9,95 la Liceul Hercules din Băile Herculane. Rata de participare a fost de 95,83%: 1631 candidați prezenți, dintr-un total de 1702 de elevi înscriși (71 de absenți).

„În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal“, a declarat Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin. 

Din acest an, repartizarea la liceu se va face doar pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională, media claselor V-VIII nemaifiind luată în calcul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × three =