Dunca: „Modernizarea drumului județean DJ 608 are o importanţă semnificativă pentru județ“

drum judetean

Potrivit lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, modernizarea drumului județean DJ608 Plugova (DN6) –Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6) are o importanţă semnificativă pentru județ, iar realizarea lucrării va îmbunătăţi considerabil starea tehnică a drumului şi implicit confortul şi siguranţa circulaţiei.

„În această perioadă continuă lucrările la Contractul 6401/07.04.2020 având ca obiectiv „Modernizare DJ 608 Plugova (DN 6) Globurău – Costiş – Borugi – Cornereva – Obiţa – Rusca (DN6)”, cu termen de finalizare a lucrărilor anul 2023. Tronsonul de drum supus modernizării este cuprins între km 0+000 și km 41+371, pe teritoriile administrative ale comunelor Mehadia, Cornereva și Teregova, în intravilanul și extravilanul localităților Plugova, Globurău, Borugi, Cornereva, Costiș, Obița, Rusca și Teregova, teren aflat în proprietatea județului Caraș-Severin“,a declarat Dunca.

Președintele CJ a explicat faptul că până în acest moment s-au așternut două straturi de mixtură asfaltică pe sectorul extravilan Rusca – intersecție cu DN6, urmând ca, dacă condițile meteorologice vor permite, să se continue cu așernerea asfaltului pe sectoarele de extravilan ale localităților Plugova și Globurău. Se execută, de asemenea, lucrări premergătoare așternerii asfaltului, respectiv infrastructura rutieră, dispozitive de colectare și scurgere a apelor pluviale, poduri și consolidare versanți.

„Dezvoltarea zonei depinde de realizarea acestei investiții. Dupa executarea lucrărilor de modernizare se vor crea noi facilități pentru investiții dar și o infrastructură adecvata dezvoltării turismului într-o zonă de mare potențial“, a mai adăugat Romeo Dunca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × one =