Gara din Băile Herculane are toate șansele să fie restaurată

gara baile herculane

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a declarat recent că au fost depuse actele necesare pentru eliberarea certificatului de urbanism în vederea restaurării gării din Băile Herculane.

„După vizita de lucru făcută luni, 29 martie, la sediul Sucursalei Regionale CFR Călători Timișoara, unde tema principală de discuții a fost această lucrare, ne-am deplasat împreună cu dna Luminița Munteanu, arhitectul șef al județului, și la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara din cadrul CNAIR. Discuțiile pe aceeași temă, respectiv zona DN din vecinătatea gării din Băile Herculane, au fost constructive, în sensul că am fost asigurați de intenția conducerii DRDPT de a aerisi zona prin eliminarea în condiții legale a tot ce e necesar pentru a reda strălucirea gării-monument“, a precizat Dunca.

Președintele CJ a mai adăugat faptul că finalizarea lucrărilor va trebui să coincidă cu desființarea clădirilor clandestine sau nepotrivite din punct de vedere arhitectural, aflate pe ambele sensuri de mers ale drumului național și în imediata vecinătate a gării.

Clădirea a fost construită între 1878 și 1886 după planurile arhitectului A.D. Serres, fiind o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei, din apropierea Vienei. Edificiul în stil baroc nu a fost gară de la început, ci a fost casa de vânătoare a împăratului Franz Joseph al Austriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 16 =