Victor Ponta: „Nu poți să spui că ai bani pentru alegeri anticipate și în două tururi și pentru alocații, nu“

IANUARIE4

Prezent la Reșița, cu prilejul conferinței regionale a Pro România, Victor Ponta a făcut câteva considerații pe teme de interes general, arătându-și surprinderea pentru faptul că PNL ignoră interesele sociale imediate, în detrimentul celor de grup. Liderul Pro România a făcut trimitere la decizia Guvernului de a amâna plata alocațiilor majorate, în condițiile în care președintele Iohannis a promulgat legea,

„Nu înțeleg de ce amână plata alocațiilor pentru copii, altfel decât în ideea că vor fi alegeri anticipate și după alegerile anticipate o să amâne tot. Dar, vedeți, aici cu alocațiile și alegerile în două tururi am o întrebare: nici bani pentru alegeri în două tururi nu sunt prevăzuți în buget. Nu? Pe logica asta că nu ai bani pentru alocații, nu poți să faci nici alegeri în două tururi, că nu ai cu ce. Nici pentru anticipate nu ai bani. Da, dar zice domnul Orban că găsește. Corect. Așa e, în sensul că taie de la alte ministere, dar atunci trebuie să găsești bani și pentru alocații, că omul spune că mie nu-i ține de foame că ei fac alegeri anticipate. Nu poți să zici că am bani de anticipate și de alegeri în două tururi , dar nu am pentru majorarea alocațiilor “, a opinat fostul premier.