Victor Ponta, la Reșița: „Totul este o cacealma. Domnul Orban este foarte bun la abureli“

Ponta ianuarie 2020

La Reșița a avut loc astăzi întâlnirea regională a liderilor Pro România din Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, la care au participat și președintele Victor Ponta, vicepreședinții Adrian Țuțuianu și Nicolae Bănicioiu, secretarul general, Ion Mocioalcă, și deputatul Ion Spânu.

La conferința de presă ce a urmat, fostul premier al României a abordat subiecte de actualitate politică: alegerile anticipate și alegerile locale.

„Cred că vor fi alegeri parlamentare anticipate, pentru că PNL nu-și permite să ajungă în toamnă fără alegeri. Au nevoie de alegeri anticipate acum, cât sunt încă pe valul după alegerile prezidențiale, cât PSD este la pământ și cât timp Pro România nu poate fi atât de puternică ca să reprezinte o amenințare mortală. Sunt convins că vor face alegeri anticipate pentru că sunt convins că la 1 septembrie nu vor aplica măsură legală de majorare pentru pensii, nu vor da banii pentru alocații, nu vor mări salariile profesorilor și, pentru închiderea bugetului, s-ar putea să umble la taxe și impozite. Bugetul ține șase, șapte luni, mai mult, nu. Ca atare, au nevoie de alegeri până atunci. Dacă pe liberali îi prind alegerile după ce se sparge gogoașa asta cu bugetul și după ce se confruntă cu problema pensii, salarii, alocații, probabil că la alegeri vor fi ca Guvernul Cioloș care, dacă făcea alegeri în mai, iun ie, încă era popular. Le-a lăsat în decembrie și ați văzut ce s-a întâmplat“, a explicat Victor Ponta cum vede el că vor proceda liberalii  în acest an.

În privința alegerilor locale, liderul Pro România se arăta convins că liberalii nu  vor alegeri în două tururi. Dacă ar fi vrut, Guvernul ar fi dat Ordonanță în ultima sa ședință, în condițiile în care nici nu ar fi avut să o atace la Curtea Constituțională, decât cel mult avocatul poporului.

„Deci, nu vor alegeri în două tururi, ci doar într-unul singur și au găsit șmecheria asta cu asumarea răspunderii și hai să promoveze PSD o moțiune să pice guvernul. Aici lucrurile sunt mai complicate, PSD și UDMR nu au voturi pentru trecerea moțiuni, 234, nu va vota moțiunea nici USR, nici PMP, ALDE, nici minoritățile, nici noi. Și ca să cadă guvernul trebuie să voteze liberalii și dacă se va întâmpla așa, PNL va fi exact ca PSD în 2017, să-și dea jos propriul guvern. Ceea ce înseamnă că se fac de râs total. Dacă nu trece moțiunea, cu siguranță că PSD va contesta la Curtea Constituțională. Există o decizie a Curții din 2012, care spune că nu se pot organiza alegeri în două tururi cu șase luni înainte de terminarea mandatului. Ca atare, nu vor așa ceva, ei se gândesc că sunt noul PSD, că cei mai mulți primari de la PSD vor pleca la PNL și le convine chestia asta. La alegerile în două tururi se complică lucrurile și pentru PNL și pentru PSD, pentru că USR și Pro România intră mult mai puternic în joc. Și mai e ceva, de-a dreptul aberant, vor două tururi la primari și lasă unul singur la Consiliul județean. Totul este o cacealma. Domnul Orban este foarte bun la abureli. Nu are nicio problemă să zică azi invers decât ieri și mâine decât a zis azi“, a concluzionat Victor Ponta.