Ion Mocioalcă: „Nu am înţeles opţiunea de a guverna singuri. Liberalii au doar 97 de parlamentari“.

OCT1

Secretarul general al Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, consideră că alegerea de a-şi asuma formarea guvernului este una riscantă atât pentru PNL, cât mai ales pentru preşedintele acestei formaţiuni, Ludovic Orban. Mocioalcă mai spune că va fi nevoie de multă răbdare, negocieri şi multă diplomaţie pentru ca acesta să treacă. În felul în care se prezintă situaţia acum, secretarul general al Pro România spune că ar trebui să fim fericiţi dacă vom avea un guvern nou de Crăciun.

„Înainte de toate, să spun că am fost un participant activ la negocierile care au avut loc între formaţiunile politice, legate atât de moţiunea de cenzură, cât şi de formarea guvernului. Sincer, nu am înţeles opţiunea PNL de a guverna singur, în condiţiile în care are doar 97 de parlamentari. Or, până la 233 e cale lungă şi să încerci un astfel de experiment mi se pare o aventură. Eu cred că săptămâna viitoare nu se va întâmpla nimic deosebit, în afară de audierea miniştrilor desemnaţi. De asemenea, nu s-ar putea întâmpla nimic deosebit nici peste două săptămâni, pentru că aritmetica parlamentară ne arată că s-ar putea să nu existe cvorum“, ne-a explicat deputatul cărăşean.

Mocioalcă vorbeşte şi despre durerile facerii acestui guvern liberal şi că ar fi posibil ca datele problemei să se schimbe mult în următoare perioadă.

„Domnul Orban riscă foarte mult tergiversând şi insistând pe această idee cu un guvern monocolor, pentru că la un moment dat s-ar putea ca preşedintele Iohannis să vină cu o altă propunere de prim-ministru. Deci, este un risc pe care domnul Orban şi-l asumă şi, ca să fiu foarte exact, cred că un guvern nu va fi instalat până nu se termină alegerile prezidenţiale, undeva pe la sfârşitul lui noiembrie şi începutul lunii decembrie. Sigur că instabilitatea nu este bună, ne gândim şi noi la acest lucru dar, nici nu putem accepta, necondiţionat, orice formulă de guvernare“, a mai spus Ion Mocioalcă.