Valeria Schelean apreciază măsurile luate de guvern în vederea consolidării fiscale și bugetare

DIGI24 1

Invitată la un post de televiziune, Valeria Schelean-Șomfelean, deputat PNL de Caraș-Severin, a făcut referiri la Raportul Standard & Poor’s, nefavorabil țării noastre, datorită guvernării anterioare.

„Schimbarea perspectivei României, subliniată prin Raportul Standard & Poor’s, reprezintă rezultatul proastei guvernări a PSD. Analiștii subliniază faptul că «Abaterile cauzate de cheltuielile masive ale fostului guvern au forţat actuala conducere a României să revizuiască obiectivele fiscale pentru 2019 şi 2020, pe fondul încetinirii economiei. Planificatele majorări de pensii şi salarii vor contribui la adâncirea deficitului de cont curent deja substanţial inclusiv în 2020».

Pe de altă parte, în analiza Standard & Poor’s este remarcat faptul că, pe final de an, au fost anunţate măsuri de consolidare fiscală şi bugetară, care dau încredere investitorilor că perspectiva României se poate îmbunătăţi. Cu alte cuvinte, analiştii financiari apreciază măsurile actualului Guvern în vederea consolidării fiscale şi bugetare“, a ținut să spună parlamentara cărășeană.