România trebuie să renunţe la modelul bazat doar pe consumul populaţiei – afirmă deputata Valeria Schelean-Şomfelean

Valeria Schelean MARTIE 2019 1 e1593697894354

În cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune Antena 3, Valeria Schelean-Şomfelean, deputat în Parlamentul României, a vorbit despre planul de relansare economică prezentat de Guvernul României.

Astfel, deputata este de părere că, „pentru a avea o Românie europeană, pentru a beneficia de o prosperitate reală, trebuie să renunțăm la modelul bazat doar pe consumul populației. Avem nevoie de un nou model de creștere economică axat pe stimularea și dezvoltarea capitalului autohton și a competitivității companiilor românești, investiții în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei și a administrației publice, pregătirea economiei pentru noua revoluție tehnologică”.