Restanțe, 252

Mario Balint

Luni a fost 3 iulie. În urmă cu mai bine de un sfert de mileniu, pe Valea Bârzavei se punea piatra de temelie a unei istorii ce avea să se scrie cu litere de aur pentru populația autohtonă. 252 de ani de industrie, o Reșiță care nu mai e ce a fost nici în 1989, cînd dădea de lucru la peste 20.000 de salariați, nici măcar în 1771, cînd inaugurarea celor două furnale, Franciscus şi Josephus, a însemnat un succes al colonizării acestui spațiu geografic și istoric al Banatului.

Industria din Reşiţa şi-a început în mod oficial activitatea cu exact cinci ani şi o zi înaintea proclamării independenţei Statelor Unite ale Americii și a reprezentat un exemplu de gîndire progresistă care a propulsat acest spațiu într-o eră a progresului și civilizației.

Toată lumea vorbește astăzi despre acea perioadă istorică, de aur, care definește fundamental identitatea Reșiței. Socio-istoric vorbind, populația autohtonă a pactizat cu colonialiștii din Vest care, cu toate excesele începutului, ne-au civilizat și ne-au creat niște standarde aflate, și astăzi, mult deasupra altor regiuni istorice românești. Au urmat, cu suișurile și coborîșurile inerente, o serie remarcabilă de premiere industriale despre care astăzi vorbim cu mîndrie și emfază!

Istoricul Mircea Rusnac, în scrierile sale dedicate industriei reșițene, descrie condiția colonistului de ieri și de azi. Muncitorii reşiţeni erau diferenţiaţi în acea perioadă în două categorii: muncitori permanenţi (germani) şi muncitori temporari (români). Cei dintîi au primit în mod gratuit loc de casă şi de asemenea lemnele necesare construirii caselor. Impozitele pe care urmau să le plătească pe casă corespundeau categoriei de impozitare celei mai de jos. Au primit lemne de foc. Copiii lor urmau şcoala de asemenea în mod gratuit, la fel cum primeau şi rechizitele necesare. Alimentele lor erau primite la preţuri avantajoase şi aveau dreptul de a ţine gratuit o vacă şi un viţel la păşunat. Muncitorii permanenţi erau retribuiţi bine şi făceau parte din Lada frăţească. Datoria lor în schimb era să promoveze prin toate mijloacele interesele uzinei şi să îşi trimită copiii să lucreze în fabrică de la vîrsta de 12 ani. Muncitorii temporari nu aveau însă nici un fel de privilegii şi nici nu puteau face parte din Lada frăţească. Erau primiţi ca muncitori orice adulţi care demonstrau că puteau munci. La fel, erau primiţi copiii încă de la vîrsta de 12 ani, dacă dovedeau că urmaseră şcoala şi dacă îşi demonstrau credinţa creştină.

Un model eficient de organizare care a dus Reșița de la statutul de colonie la cel de lăcătuș al industriei românești!

Astăzi, la un sfert de mileniu de existență, cînd industria care a clădit-o //i-a murit// poate prea devreme, Reșița încearcă să se reinventeze. Nu-și acceptă vîrsta, asta și datorită primarului în funcție, care s-a încumetat să-i facă mai mult decît o pomădeală cu farduri ieftine și parfum greu. A scuturat-o bine și a băgat-o în operații estetice complicate. La două zile de la aniversare, pe 5 iulie, ora 11:18, primarul Reșiței era pe șantierul tramvaiului din centrul orașului. Acolo, pe o căldură infernală, împreună cu inginerii, cu tehnicienii și muncitorii, căuta soluții, desena în aer cu degetul viitoare evoluții pozitive în peisajul vizual al orașului în care se încăpățînează să creadă că poate reveni //pe corso// ca un june prim, în ciuda vîrstei din buletin, ba chiar, dacă e nevoie, să-i facă și o schimbare de sex că tot e moda curcubeelor fericite. Primar optimist și încăpățînat, insensibil la lamentările pesimiștilor care așteaptă parastasul grandios al orașului care i-a definit pe toți, în grup, și pe fiecare în parte! O poveste de succes precum cea a colonizării imperiale din urmă cu un sfert de mileniu! La mulți ani, Reșița, fost oraș industrial, viitor oraș-grădină!

Și pentru că veni vorba… „Europa este o grădină”, a spus înaltul reprezentant european pentru politică externă și de securitate, Joseph Borrell, într-un discurs ținut în Belgia, dar „cea mai mare parte a restului lumii este o junglă, iar jungla ar putea invada grădina”. Analogia lui Borrell a fost menită să convingă diplomații că Europa ar trebui să caute alianțe pentru a evita ostilitățile cu lumea exterioară. Dar criticii au spus că discursul său a mirosit a rasism și imperialism și a reflectat viziuni învechite ale superiorității europene, care acum plătește nota pentru sutele de ani de colonialism și discriminare instituțională. Cu un bacșiș gras, dacă privim spre nopțile franceze sau după-amiezele sufocante belgiene în care se joacă la zaruri securitatea continentului.

Securitatea umană, aşa cum a fost ea dezvoltată de către PNUD în 1994, se referă la PROCESUL COMPLEX DE CONSTRUIRE A UNUI CLIMAT DE SIGURANŢĂ ŞI STABILITATE ÎN CADRUL UNEI COMUNITĂŢI, adică nimic nou şi spectaculos, doar acele lucruri prevăzute de CONSTITUŢIA ROMÂNIEI şi pe care orice GUVERN ESTE OBLIGAT SĂ LE PUNĂ ÎN PRACTICĂ!

Potrivit documentelor Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, acest proces are loc în mai multe sectoare: economic, de securitate a persoanei, securitate comunitară şi securitatea expresiei politice, securitate alimentară, securitatea mediului şi securitatea sănătăţii! O astfel de perspectivă reprezintă suma grijilor elementare pe care STATUL este obligat să le aibă, şi să le rezolve, faţă de propriul cetăţean, plătitor de taxe şi impozite şi, deci finanţator (acţionar) al acelui stat. Fenomenul este cunoscut şi sub numele de DEZVOLTARE UMANĂ DURABILĂ şi reprezintă suma celor şapte sectoare de securitate amintite, ca un instrument fundamental şi minimal de asigurare a SECURITĂŢII NAŢIONALE!

Din punct de vedere al gestionării crizelor internaţionale, această abordare este legată de strategia de consolidare a procesului de pace care se construieşte consolidînd cei şapte piloni de securitate pomeniţi anterior. De asemenea, TOATE mecanismele de prognoză şi analiză a riscurilor de securitate vor lua în discuţie cele şapte elemente! „Sănătatea” celor şapte piloni de securitate (la care eu aş adăuga şi „învăţămîntul”, dintr-o perspectivă de consolidare pe termen mai lung a securităţii interne!) dă dimensiunea suveranităţii unui stat, SUVERANITATE CARE ESTE O RESPONSABILITATE A STATULUI FAŢĂ DE PROPRIUL CETĂŢEAN!

„Statele, spune Luciana Alexandra Ghica în „Gestionarea crizelor şi a conflictelor internaţionale” (Politica de securitate naţională. Ed. Polirom, 2007, pag. 243), au responsabilitatea de a-şi proteja cetăţenii de catastrofe evitabile. Din acest punct de vedere, populaţia este obiectul principal al protecţiei internaţionale în faţa ameninţărilor de securitate, şi nu statele, acestea din urmă nefiind altceva decît instrumente, ca expresie a voinţei cetăţenilor lor. Atunci cînd statele nu vor sau nu îşi pot proteja cetăţenii, comunitatea internaţională are datoria de a interveni”! Această „responsabilitate” este premisa haosului, pentru că statul impotent va fi obligat să achite nota de plată a ineficienţei sale, deci tot pe spatele propriilor cetăţeni, care se vor revolta împotriva propriului guvern. Vezi Franța!

Acesta este modelul de formare a unei ZONE ROŞII, jungla lui Borrell, în care comunitatea internaţională „responsabilă” îşi asumă trei responsabilităţi: de a preveni, de a reacţiona şi de a reconstrui! Dar doctrina „responsabilităţii de a proteja” (care poate fi tradusă şi prin „rezolvă problema local pînă nu ajunge la tine acasă”) prin cedarea de suveranitate este o consecinţă directă a globalizării.

Semnificaţia pozitivă a globalizării, așa cum am perceput-o în ultimii 30 de ani, este aceea de progres. Schimb de informaţii şi de tehnologie, o economie fără bariere şi fără influenţa politicului, un joc liber al puterilor prezente pe piaţă, interdependenţă economică şi socială care, însă, modifică din temelii lumea „aşezată” a secolului XX!

Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au apărut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune că au adoptat o altă cale. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). SUA vor militariza spaţiul extra-terestru, violînd flagrant tratatele internaţionale, pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi, ceea ce va face necesare noile forme ale forţei militare pentru a asigura interesele comerciale şi de investiţii ale SUA într-o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”. Zonele roșii. Jungla lui Borrell. 2004! Interesante şi concrete explicaţiile date de neo-liberalul american.

Şi foarte sigure, în acelaşi timp! Alvin Toffler, citat în postfaţa cărţii PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI (Ed. Augusta, 2001, pag.227) de către Mario Balint şi Raico Cornea, remarca în lucrarea sa „Război şi anti-război”, în 1995(!), referitor la „civilizaţia globală”: „A înfiinţa o nouă civilizaţie pe planetă şi a te aştepta apoi la pace şi linişte este culmea naivităţii strategice”!

Părînd a fi călare pe situaţia lumii, capitalul internaţional nu se arată dispus să renunţe la profit în favoarea sprijinului social planetar pe care îl lasă în grija organismelor internaţionale şi a statelor-naţiune.

Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava (op. cit. pp. 100-142), globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945-2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate.

Soluţia de supravieţuire, întrevăzută de unii comentatori, şi despre care amintea și oficialul european, este menținerea, sau crearea de ZONE VERZI! Am trăit şi lucrat o perioadă de timp în GREEN ZONE din Baghdad. Israelul este o ZONĂ VERDE puternic securizată, care resimte însă tot mai acut asaltul Zonelor roșii. Despre Zona roșie numită Ukraina nu vreau să vorbesc!

Unii specialişti afirmau zilele acestea că dacă haosul controlat din Franța va continua și se va extinde, va determina apariţia pe hartă a noilor ORAŞE-STAT ale Mileniului 3, de fapt zonele verzi despre care vorbesc. Dar, dacă stau şi mă gîndesc bine, tare mi-aş dori să trăiesc într-un nou oraş-stat-cetate! Verde! Noua Reșiță, poate?

Bibliografie:

  • http://www.timesonline.co.uk
  • Balint, Mario şi Cornea Raico: PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI , Ed. Augusta, 2001
  • Col. (r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU : CRIZA, ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE – vulnerabilităţi şi riscuri.
  • Xavier Raufer: „Cele 13 capcane ale haosului mondial”, Ed. Corint, 2004
  • Ionel Nicu Sava : STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =