Dezinsecţie la Reşiţa

dezinsectie

În perioada 31 iulie – 4 august, la Reşiţa vor avea loc lucrări de dezinsecţie şi deratizare, efectuate de Societatea Comercială DD CHIM SRL Hunedoara. Acestea vor fi efectuate atât de la sol, cu utilaje de mare capacitate, cât și prin avio-tratament, iar substanțele utilizate în cadrul lucrărilor de dezinsecție sunt Cymina Ultra, Deltatim Plus și Vectobac WG. Toate substanțele utilizate în cadrul lucrărilor de dezinsecție sunt avizate de către Ministerul Sănătății – Comisia Națională de Produse Biocide.

Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat. În cazul condițiilor meteo nefavorabile termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit/decalat.

Tratamentele avio pentru combaterea insectelor (tânțari) vor fi efectuate în data de 1 august, între orele 6.00-11.00, apicultorii fiind rugaţi să ia toate măsurile pentru protejarea albinelor, astfel încât să se prevină apariția unor eventuale intoxicații ale acestora. Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Serviciului Gospodărie Urbană, din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa la numerele de telefon 0255/211692 interior 173, 0255/210258 sau prin e-mail: mediu@primariaresita.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − ten =