Reşiţenii sunt aşteptaţi mâine în Parcul Tricolorului pentru a sărbători Ziua Eroilor

Ziua Eroilor

Mâine, 6 iunie, începând cu ora 11.45, în parcul Tricolorului din Reşiţa va avea loc ceremonialul militar şi religios organizat cu ocazia Zilei Eroilor.

„Ceremonia va cuprinde: primirea oficialităţilor, săvârşirea serviciului religios, depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori la monument de către oficialitățile stabilite prin Legea 215 din 2016 şi defilarea detaşamentului de onoare”, spune Mihaela Şchiopu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Caraş-Severin.

Sunt invitaţi să participe cetăţenii municipiului, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, veterani de război, cadrele militare în rezervă şi în retragere, elevi şi studenţi.