50 de ani de Salvamont la Caransebeş

salvamont 4

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiul Caransebeş a găzduit vineri, 31 mai, o acţiune prin care a fost marcată împlinirea a 50 de ani de activitate a formaţiunii Salvamont Caransebeş – Muntele Mic, cea de a treia structură de acest gen înfiinţată în România. La această aniversare au ţinut să fie prezenţi toţi membrii care au făcut parte din prima formaţiune caransebeşeană, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi invitaţi din Hunedoara şi Alba.

„Am depănat amintiri, am revăzut fotografii din vremurile de început… Eu sunt membru de 20 de ani, la un moment dat toţi fiind voluntari, apoi au parcurs toate etapele, până au ajuns salvatori montani cu atestat. Azi am oferit plachete aniversare şi fanioane tuturor celor 50 de invitaţi, tocmai pentru a marca acest moment deosebit”, a declarat Ioan Nistor, şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin.

Horaţiu Cocie, şeful formaţiunii Caransebeş – Muntele Mic, ne-a spus că amintirile cele mai plăcute din activitatea sa sunt cele pe care le are de la orice urcare pe munte. „Neplăcut este atunci când trebuie să cauţi pe cineva după zile, poate luni de la dispariţie, să-l găseşti, şi în acelaşi timp să anunţi familia… Toate acestea ne pică foarte, foarte greu. De exemplu, cel mai grav accident din zona noastră a fost cel petrecut în urmă cu câţiva ani, când meteorologul de la Staţia Ţarcu şi soţia lui au fost prinşi de avalanşă, noi reuşind să-i găsim abia după şase luni”, ne-a adăugat Horaţiu Cocie, care are o vechime de peste 30 de ani în Salvamont.

În formaţiunea Salvamont Caransebeş – Muntele Mic îşi desfăşoară activitatea trei angajaţi şi 16 voluntari, iar la nivelul judeţului Caraş-Severin sunt şapte angajaţi şi 38 de voluntari.