Proiectul online „Reșița 250” continuă

resita 250

În preambulul aniversării, anul viitor, a 250 de ani de industrie reşiţeană, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au lansat invitația celor care iubesc istoria Reșiței de a participa la un concurs online.

În perioada 22 mai – 1 iulie, în fiecare vineri și miercuri, a apărut în spațiul online câte un set de cinci întrebări cu mai multe variante de răspuns, la care au fost invitați să răspundă iubitorii istoriei municipiului de pe Bârzava. În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea celor 249 de ani, desfășurate în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” în data de 3 iulie, au fost anunțați câștigătorii concursului online. Dintre cele 166 de adrese de mail de pe care au fost trimise răspunsuri, 25 de participanți au acumulat cele mai multe puncte la răspunsurile trimise.

Proiectul online se va relua în această toamnă. Astfel, în luna septembrie, va urma un set de 60 de întrebări, de data aceasta în colaborare și cu Muzeul Cineastului Amator, prin custodele acestuia, Andrei Bălbărău, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici. Timp de şase săptămâni (2 septembrie – 9 octombrie) vor apărea online câte cinci fotografii din Reșița și împrejurimi, cu cinci posibile răspunsuri de identificare. Astfel, vor apărea și 30 de fotografii emblematice și o scurtă istorie a lor, promovând imaginea municipiului și a împrejurimilor sale.

În perioada 4 noiembrie – 11 decembrie, se va continua cu un set de întrebări privind strict literatura și arta plastică a Reșiței, printr-o colaborare cu dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, cu un total de 12 seturi – 60 de întrebări. În perioada 1 februarie-18 martie 2021, se va contiua cu un ultim set de 70 de întrebări privind istoria și mediul înconjurător ale Reșiței, exact cum a fost realizat acest prim set, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

Întrebările vor fi încărcate, ca și în etapa I a concursului, pe platforma online a Universității, precum și pe paginile de Facebook ale Bibliotecii Județene și ale Forumului German din Reșița, ne-a informat preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − 8 =