Alexandru Podea expune la Reșița lucrări de metaloplastie

podea

Cu ocazia împlinirii celor 250 de ani de foc continuu la Reșița, Muzeul Banatului Montan organizează două expoziții intitulate “Ferrum – Un sfert de mileniu de obținerea a fierului la Reșița”, în care vor fi expuse lucrări de mataloplastie realizate de Alexandru Podea.

Primul vernisaj – “Ferrum I” – va avea loc în data de 22 iunie, la ora 17, la Muzeul Banatului Montan, unde vor fi expuse 50 de lucrări de metaloplastie ale artistului, iar vernisajul expoziției „Ferrum II” va fi în 24 iunie, de la ora 17.30, la Salonul de fotografie Industrială de la vila de protocol a TMK Reșița. Aici vor fi expuse alte 12 lucrări semnate de Podea, precum și 30 de picturi realizate de grupul de artiști plastici în taberele de la Văliug și Trei Ape.

Pentru a fi în ton cu evenimentul, participanții sunt invitați să se îmbrace în haine alb-negru, evident, în măsura posibilităților.

Expozitia este deschisă publicului larg în fiecare zi de sâmbătă și duminică, în intervalul 16-19, până la finalul lunii iulie.

Organizatorii acestei expoziții sunt TMK Reșița, Muzeul Banatului Montan din Reșița, Muzeul Cineastului Amator, Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Hunedoara și Fundația Iancu de Hunedoara. (Foto: DCNews)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + eight =