Proiectul de reconversie a Funicularului din Reșița, prezentat la Conferința Internațională de Politici Publice de Mediu

forumul oraselor verzi

Grațian Dobre, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare Locală și Instituțională din cadrul Primăriei Reșița, a fost invitat zilele trecute la Conferința Internațională de Politici Publice de Mediu din cadrul Forumului Orașelor Verzi, cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității de mediu, pentru a prezenta proiectele implementate sau aflate în curs de implementare la Reșița. După o muncă continuă, susținută în ultimi șase ani, colegii de la Direcția de Dezvoltare Locală și Instituțională au obținut finanțare pentru peste 60 de proiecte, unele finalizate, altele aflate în curs de implementare, cu o valoare totală de aproximativ 200 milioane euro.

În cadrul acestui eveniment, oranizat la Brașov, reprezentantul administrației locale a vorbit despre reconversia funicularului, proiect care urmeză să fie depus spre finanțare, în următorul exercițiu financiar, prin POR 2021-2027. Vorbim despre cel mai important proiect de reconversie industrială din regiunea de vest a României, cu o valoare de 18 milioane de euro. Acesta prevede crearea unui spațiu pietonal și velo pe ansamblul metalic, precum și o tiroliană care va pleca de la un capăt al funicularului, spațiu pietonal, platformă de bungee jumping, panouri de cățărare și alte facilități sportive și de agrement. Proiectul presupune și legarea centrului orașului de zona Govândari printr-o promenadă și pistă de bicicletă, pe malurile râului Bârzava, pe o lungime de aproximativ 4 km și construirea a 8 poduri pietonale metalice prin care se vor conecta cele două maluri ale Bârzavei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 1 =