Primăria Moldova Nouă pregăteşte trecerea de la iluminatul clasic la cel inteligent

led street light 04

Cu ajutorul fondurilor europene, Primăria Moldova Nouă pregăteşte în această perioadă trecerea de la iluminatul clasic la cel inteligent, prin înlocuirea tuturor celor 1.167 corpuri de iluminat aferente iluminatului stradal și pietonal din oraş cu unele de tip LED. Valoarea totală a investiției este de 10.981.400,10 lei, iar finanțarea este obținută prin Programul Operațional Regional – POR 2014-2020, cu o contribuție de 2% din bugetul local, iar durata execuției lucrărilor este de 18 luni.

„Ţinând cont de costurile actuale foarte ridicate pe care le presupune iluminarea oraşului, fapt ce aproape a băgat în faliment multe administraţii locale, în timp ce altele au redus perioada de funcţionare a iluminatului stradal pe timpul nopţii, noi am găsit o variantă optimă, care nu doar că nu va lăsa oraşul în beznă, dar va scădea substanţial factura la electricitate. Sunt cu atât mai mulţumit de această oportunitate cu cât ea se va face cu o cofinanţare minimă de numai 2% din partea noastră”, spune primarul Ion Chisăliţă.

Procedura de achiziție a fost finalizată, firma care va realiza această lucrare fiind SC Electroechipament Industrial SRL.

Proiectul are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public și reducerea emisiilor de CO2. Acest lucru va fi realizat prin asigurarea unui sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu o durată de viață mare (minimum 100.000 ore), cu cheltuieli de întreținere și exploatare reduse, contribuind în același timp la reducerea cheltuielilor cu energia electrică și la reducerea emisiilor de CO2 prin utilizarea de aparate de iluminat eficiente.

Consolele și corpurile de iluminat vechi, în cazul iluminatului stradal, vor fi înlocuite cu lămpi moderne, fiind prevăzute 809 bucăți, în timp ce alte 253 de bucăți vor fi folosite pentru iluminatul pietonal din cartierul Orașul Nou. Toți stâlpii existenți vor fi înlocuiți cu stâlpi metalici moderni. Totodată, vor fi înlocuite și cablurile de alimentare subterane aferente iluminatului pietonal, în timp ce pe 142 de stâlpi vor fi montate panouri fotovoltaice.

Mai mult decât atât, intră în discuție extinderea rețelei de iluminat public, precum și montarea de panouri de semnalizare cu semnale luminoase la trecerile de pietoni care vor indica intenția de traversare a persoanelor cu dizabilități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 7 =