„Poștașul lui Moș Crăciun”, campania de suflet a voluntarilor de la Lions Reșița Kindness

scrisoare mos

Anul acesta, voluntarii Lions Reșița Kindness au decis să demareze campania „Poștașul lui Moș Crăciun”, o acţiune umanitară destinată micuţilor care provin din familii nevoiaşe. Aceştia au scris câte o scrisoare lui Moş Crăciun în care au aşternut dorinţele lor.

“Eu îmi doresc de Crăciun o geacă mărimea S, trening mărimea S, niște cizme mărimea 39, o pereche de blugi mărimea M, adidași nr. 39, chiloți, șosete, o bustieră, niște elastice de păr. Mi-ar mai trebui bluze, tricouri, șampon, pastă de dinți, periuță de dinți, o pereche de cercei. Îmi mai doresc o pereche de mănuși de box și o brățară cu numele meu“, este scrisoarea Alexandrei, iar dorinţele micuţei pot fi îndeplinite de fiecare dintre noi, transformându-ne astfel în Moş Crăciun. Tot ce trebuie să facem este să accesăm pagina de facebook al clubului Lions Reșița Kindness şi să alegem una dintre scrisori. Pentru că TU EȘTI MOȘ CRĂCIUN, poștașii clubului vor aduna toate cadourile și le vor duce la copiii care le așteaptă din toată inima.

„Important este să alegi copilul pe care vrei să-l ajuți să trăiască Spiritul Crăciunului până cel târziu în data de 8 decembrie 2021.Te rugăm să trimiți/aduci toate cadourile la adresa indicată, până cel târziu la ora 16.00 în data de 13 decembrie 2021. Pentru orice lămuriri suplimentare, un Poștaș Lions Reșița Kindness îți stă la dispoziție la numărul de telefon 0771502689 de luni până vineri, între orele 10.00-18.00. Mulțumim, Moșule! Crăciun Fericit!“, spun cei de la Lions Reșița Kindness.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − five =