Pompierii cărășeni își prezintă astăzi tehnica din dotare

IMG 1360

Pe parcursul acestei zile, moment prilejuit de Ziua Protecției Civile, pompierii cărășeni vor organiza mai multe evenimente în toate subunitățile din Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița și Bozovici.

Începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin se organizează Ziua Porților Deschise, în cadrul căreia va fi prezentată tehnica din dotare și puse în practică activități demonstrative. De asemenea va avea loc un ceremonial militar-religios, cu defilarea a cinci plutoane de cadre militare din diferite structuri ale Inspectoratului – orele 9.00-9.30.

La Caransebeș, în jurul orelor 9.30, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, vor organiza un exercițiu cu forte și mijloace în teren, pe linia managementului unor situații de urgență , generate de producerea unui incendiu la Liceul Tehnologic ,,Dacia,, Caransebeș.