Două persoane au murit în urma unui grav accident produs între localitățile Jupa și Zăgujeni

accident soceni 2

În această dimineață, pe DN 6, între localitățile Jupa și Zăgujeni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, un ansamblu de vehicule, o autoutilitară și un autoturism. Din nefericire, două persoane au decedat. Poliţiştii cărăşeni spun că în timp ce un autoturism înmatriculat în Cehia circula pe DN 6, în direcția Caransebeș, la Km 464, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi lovit frontal un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia, după impact ansamblul de vehicule fiind lovit din spate de o autoutilitară înmatriculată în județul Caraș-Severin.

Ansamblul de vehicule era condus de un cetățean turc în vârstă de 51 de ani, iar autoutilitara de un bărbat din Caransebeș, în vârstă de 38 de ani și ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș-Lugoj. În autoturism se aflau două femei de naționalitate bulgară, conducătoarea auto în vârstă de 22 de ani și pasagera dreapta față, de 42 de ani, care au decedat. Ceilalți 2 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice, iar aceștia nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului.

Pentru gestionarea evenimentului rutier, din cadrul Detasamentului de Pompieri, Caransebes au fost alocate trei echipaje specializate: unul de descarcerare, o ambulanță SMURD si un echipaj pentru stingere. La fata locului, s-au deplasat si două ambulante SAJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 7 =