Accident pe Calea Timişoarei din Reşiţa între un TIR şi un autoturism (VIDEO) (UPDATE)

accident5

În urmă cu puţin timp, pe Calea Timişoarei s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia o persoană a fost transportată la spital. Victima, conducătorul autoturismului, aflată în stare de inconstienţă, a fost extrasă din autovehicul de echipajul de la descarcerare şi predată echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în vederea efectuării manevrelor de resuscitare. Se pare că şoferul maşinii a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un ansamblu de vehicule.

La faţa locului au intervenit de urgenţă Detaşamentul de Pompieri Reșița, cu două echipaje, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, şi o autospecială de descarcerare.

Din informaţiile de la locul accidentului am aflat că în autovehiculul lovit de TIR se afla o singură persoană, un bărbat în vârstă de 34 ani, şoferul autotrenului neavând nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE, ora 20.20
Din păcate, în această seară, şoferul autoturismului, care era poliţist în localitatea Ramna, a pierdut lupta cu viaţa. Din primele cercetări rezultă că pe fondul unui carosabil umed, acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu TIR-ul care circula din direcția opusă.

Politiștii rutieri vor deschide un dosar penal și vor continua cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.