Pentru Ezeriş, totul e bine când se termină cu bine

ezeris oravita 9

Progresul Ezeriş, liderul Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, a jucat sâmbătă, 16 noiembrie, în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, pe Stadionul Municipal din parcul caransebeşean Teiuş, cu CS Oraviţa, echipă pe care a învins-o în final cu 4-1, după ce la pauză scorul era egal, 1-1.

Cei de la Progresul şi-au creat prima ocazie în minutul 4, prin Rusnac, care, după ce a primit pe stânga, de la Negoescu, a intrat în careu şi a şutat puternic la colţul scurt, însă mingea s-a oprit în plasa laterală.

Gazdele au deschis scorul în minutul 25, după ce Negoescu i-a pasat pefect lui Ilia, care a intrat în careu şi a şutat plasat, de la 14 metri, în stânga portarului.

Bucuria gazdelor nu a ţinut mult, pentru că, trei minute mai târziu, Preoteasa a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Sîrbu a trimis balonul în propria poartă, făcând ca tabela de marcaj să arate scorul de 1-1.

În partea secundă, gazdele au avut prima mare ocazie de a înscrie în minutul 49, prin Secula, care, de la 4 metri de poarta orăviţeană, a trimis peste transversală centrarea venită de pe dreapta, de la Epure.

În minutul 62, oaspeţii au rămas în zece jucători, după ce portarul Duma a văzut direct cartonaşul roşu, în urma unui fault violent, la 17 metri, asupra lui Ilia, scăpat singur spre poarta sa. Lovitura liberă dictată de centralul Dorin Voina a fost executată de Megheleş, mingea a fost respinsă de fundaşii orăviţeni până la Chiurtu, care a reluat în poartă de la 8 metri, aducându-şi astfel echipa în avantaj.

Gazdele au mai înscris o dată în minutul 78, când Kawagoe l-a angajat perfect în adâncime pe Ilia, care a dejucat pasul la ofsaid făcut de apărarea orăviţeană şi, rămas singur cu Simeria, a trimis în plasă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3, când Drăgoi a trimis un trasor de la 30 de metri, mingea depăşindu-l pe Simeria şi scuturând plasa porţii exact sub bara transversală.

Progresul Ezeriş: C. Birăescu, T. Kawagoe, C. Negoescu (min. 46, P. Secula), Al. Rusnac (81, P. Măduţă), A. Sîrbu, A. Megheleş, G. Koschling, I. Adamescu (44, C. Epure), C. Chiurtu, D. Drăgoi, S. Ilia; rezerve: C. Badea, Al. Leonte, R. Ciurea, P. Corneanu. Antrenor, Adrian Enăşescu.

C.S. Oraviţa: I. Duma (63, N. Simeria), A. Răţoi, Al. Buga, C. Covaci, D. Preoteasa, I. Băcilă, I. Hulpan, N. Gugu, C-tin Covaci, C. Caşeru, C. Sporea; rezerve: C. Chifa, F. Halas, C. Chiriac. Antrenor, Ciprian Macovei.

A arbitrat la centru Dorin Voina (Reşiţa), asistat la cele două linii de Valentin Frimu (Bocşa) şi Ion Cocora (Bocşa).

Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Petru Herghelegiu (Bocşa).