Emoţii pentru Progresul Ezeriş! Campioana cărăşeană debutează în Liga a III-a

Progresul Ezeris 5

Progresul Ezeriş este, fără îndoială, cea mai plăcută surpriză furnizată în ultimii ani de fotbalul cărăşean. Seriozitatea, obiectivele realiste fixate în fiecare sezon şi, nu în ultimul rând, transferurile foarte bune au adus echipa din eşalonul V al fotbalului judeţean până în Liga a III-a.

Promovarea sărbătorită în urmă cu doar câteva săptămâni e însă istorie: acum, Progresul se pregăteşte pentru primul examen într-un eşalon în care nivelul fotbalistic e considerabil peste ceea se joacă la nivel de judeţ. Avem emoţii, dar suntem încrezători în forţele noastre, spune antrenorul Adrian Enăşescu. Debutul cărăşenilor în Liga a III-a se va produce sâmbătă, de la ora 17.00, pe terenul formaţiei Progresul Pecica.

„Din punctul meu de vedere, grupa este una foarte compactă și conține echipe cu experiență pentru acest eșalon. Vom încerca să ne ridicăm la nivelul celorlalte formații din serie. Suntem încrezători, cred că echipa noastră va face față celor din Liga 3, avem un grup unit și suntem nerăbdători să debutăm. Băieții sunt dornici să întâlnească adversari valoroși pentru acest nivel, entuziasmul este mare și avem și unele emoții pentru acest început de campionat. Lotul este în mare parte definitivat. Ne bazăm pe aceiași jucători ca în sezonul precedent, au venit la echipă și câțiva fotbaliști buni, care cu siguranță că ne vor aduce un plus. Mă refer aici la Jula, de la Voința Lupac Milan Cheda, Andrea Săndescu, Cristi Popa și Alexandru Avramovici. Ne mai putem lăuda cu doi tineri de perspectivă, este vorba despre Sergiu Rimovecz și Denis Jivan, ambii de la CSM Reșița. Problema jucătorilor tineri este în mare parte rezolvată și ne vom orienta și spre juniori de la CSS Caransebeș. Am făcut și testele și suntem în regulă. Avem emoții de fiecare dată cu aceste testări, mă bucur că am trecut cu bine. Din punct de vedere fizic suntem bine. Am încercat să studiez jocul Progresului Pecica și din ce am observat este o echipă solidă, având jucători cu talie. Tranziția balonului este una destul de bună, sper să reușim să-i blocăm și să realizăm ceea ce ne propunem. Este foarte important să debutăm cu dreptul. Cred că suntem capabili de acest lucru”, a declarat Adrian Enăşescu, antrenorul formaţiei Progresul Ezeriş.

În ceea ce priveşte meciurile de acasă ale cărăşenilor, acestea se vor disputa tot pe stadionul din Caransebeş, anunţă oficialii echipei, care speră ca accesul publicului să fie permis cât mai curând. Primul meci de acasă al Progresului este programat pe 19 septembrie, când elevii lui Adi Enăşescu vor primi replica echipei CSC Dumbrăviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =