Patru ucraineni au fost prinşi muncind ilegal în Caraş-Severin

muncitori constructii zf

Muncitori constructii

În urmă cu două zile, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii nedeclarate, precum şi în privinţa şederii ilegale a străinilor pe raza judeţului nostru. Astfel, au fost depistate patru persoane străine, doi bărbaţi şi două femei, cetăţeni din Ucraina, cu vârste între 23 şi 56 de ani, care munceau la negru în domeniul construcţiilor.

În urma verificărilor, s-a constatat că străinii intraseră ilegal în România. Drept urmare, poliţiştii au emis pe numele lor decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei. Totodată, la ieşirea din ţară, li s-a interzis reintrarea în ţara noastră pentru o perioadă de şase luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × five =