În luna ianuarie, inspectorii ITM Caraș-Severin au dat amenzi de 13.500 lei
Luna trecută, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 229 controale, fiind dispuse angajatorilor 295 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate. Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.500 lei.
De asemenea, Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al ITM Caraș-Severin spune că au fost comunicate de către angajatori șase evenimente care au avut ca urmări trei cazuri de incapacitate temporară de muncă și trei decese, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă se încadrează în categoria accidentelor de muncă.
„În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 10 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 7 contracte colective de muncă și 7 acte adiționale de modificare a contractului colectiv de muncă. La solicitarea scrisă a salariaților sau a unor foști salariați, ITM Caraș-Severin asigură accesul individual la datele personale din Registrul electronic de evidență a salariaților, în acest sens s-au întocmit 159 de certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la angajatori“, a mai precizat Mihaela Aga.
Citeşte şi:

Sancțiuni de peste 200.000 de lei aplicate de inspectorii ITM Caraș-Severin...

ITM pune la dispoziția angajatorilor noua versiune REGES/REVISAL

Mai multe firme de transport din Caraș-Severin au fost amendate de inspecto...

Amenzi de 95.500 de lei pentru angajatorii cărășeni


