Pagina de facebook a Gugulan Rock va găzdui, în exclusivitate, concertul celor de la Nemesis, din Serbia

nemesis

Organizatorii celui mai cunoscut festival de rock din vestul țării, Gugulan Rock, au anunțat în urmă cu câteva ore că pe pagina oficială de facebook a festivalului, sârboaicele de la Nemesis vor susține primul lor concert online de anul acesta. Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 22.00, ora României.

„Așa cum vă spuneam, nimeni și nimic nu va putea ține rock-ul în loc. Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că ne vom întâlni aici, în EXCLUSIVITATE pentru România, cu prietenele noastre de la NEMESIS în primul lor concert livestream de anul acesta. Pregătiți-vă de un concert exploziv, ca o încălzire pentru festivalul nostru din 2021!“, spun organizatorii festivalului Gugulan Rock.

Nemesis este o trupă de death-metal melodic din Serbia, care a luat ființă în anul 2013, la Belgrad. Fetele spun că s-au inspirat foarte mult de la renumita trupă Arch Enemy, dar și Death, In Flames, Trivium, Kreator, Gojira, Pantera. La început, trupa s-a axat pe cover-uri, dar într-un timp scurt s-au apucat să muncească la piesele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 4 =