Ministrul mediului, invocat în scandalul defrişărilor de pe Dealul Golului din Reşiţa

ministrul mediului

Comunitatea “STOP Defrișărilor”, activă pe rețeaua de socializare Facebook, trage un semnal de alarmă în legătură cu exploatările forestiere avute loc în județul Caraș-Severin. O pădure de 130 de ani ar fi fost rasă (tăiere de racordare) la marginea orașului Reșița, fapt pentru care primarul orașului, Ioan Popa, și-ar fi exprimat indignarea și dezacordul.

Membrii comunității susțin că șeful Ocolului Silvic Reșița, Adam Danilescu, Ion Tabugan, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin și ceilalți silvicultori ar beneficia din vânzarea lemnului statului. Aceasta s-ar datora unei încadrări greșite a acestor păduri ca păduri de producție obișnuite, și nu ca păduri periurbane (cu rol recreativ și social) și astfel să poată fi protejate.

Aceste exploatări abuzive ar putea avea efecte negative la următoarele ploi pentru blocurile și locuințele aflate sub pădurea tăiată. De asemenea, în urma acestor acțiuni, a fost distrus și traseul amenajat pentru bicicliștii din Reșița.

Comunitatea “STOP Defrișărilor” solicită ministrului Tánczos Barna să dispună de urgență excluderea tuturor pădurilor din jurul localităților, stațiunilor și traseelor turistice de la producție și încadrarea lor ca păduri recreative, precum și un act normativ care să îi sancționeze drastic pe cei care elaborează amenajamentele silvice care încadrează eronat păduri în categorii funcționale necorespunzătoare realității din teren, cu rezultat în compromiterea sau degradarea acestora în urma exploatărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 20 =