Miniexpoziție filatelică, de numismatică și de carte, toate dedicate evenimentelor desfășurate în urmă cu 103 ani la Alba Iulia

Miniexpoziție filatelică, de numismatică și de carte, toate dedicate evenimentelor desfășurate în urmă cu 103 ani la Alba Iulia

Secția Germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin a organizat cu prilejul Zilei Naționale a României o miniexpoziție filatelică, de numismatică și de carte, toate dedicate evenimentelor desfășurate în urmă cu 103 ani la Alba Iulia. Ca și în anii precedenți, și de data aceasta se evidențiază, printre altele, rolul istoric pozitiv al etniei germane din Transilvania, Bucovina și Banat în perioada 1918 / 1920, în constituirea României Mari.

De asemenea, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița continuă, începând cu 2 decembrie, seria evenimentelor dedicate jubileului reșițean „250 de ani de istorie industrială”, cu o expoziție de desene realizate de elevii claselor V – XI din cadrul Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Colegiul Național și profesorul de desen Leontin Prodan și se poate vizita prin programare, respectându-se toate măsurile sanitare stipulate de legislația în vigoare. Ea va rămâne deschisă până în data de 10 ianuarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 5 =