Mai multe firme de transport din Caraș-Severin au fost amendate de inspectorii ITM

sofer

La începutul acesti luni, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au desfăşurat activităţi de control în cadrul Campaniei Naţionale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională.

Acțiunile de control s-au desfășurat atât în trafic, împreună cu inspectorii de trafic din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR) cât și la sediul angajatorilor care desfășoară activități economice principale sau secundare de transport rutier de marfă și persoane pe teritoriul României.

Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al ITM spune că au fost controlați 32 angajatori, au fost aplicate 4 amenzi contravenționale în cuantum de 10.500 lei și 5 avertismente și au fost dispuse 40 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.

Principalele deficiențe identificate de inspectorii de muncă sunt legate de faptul că nu se ține evidenţa timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier; neprezentarea evidenţelor privind timpul de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier; lipsa unui acord scris referitor la modul de întocmire a evidenței orelor de muncă în cazul lucrătorilor mobili; neinformarea salariaților care urmează să presteze activitate în străinătate; neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau neacordarea sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =