Jucători de marcă la cea de a V-a ediție a „Memorialului Corneliu Busu“

sah

La sfârșitul săptămânii trecute, la Reșița a avut loc cea de a V-a ediție a „Memorialului Corneliu Busu“ desfășurată în foaierul Salii Polivalente. S-au aliniat la start patru maeștri internaționali, jucători din Timișoara, Giroc, Giarmata Vii, Sânandrei (cu peste 10 jucatori), Arad, Lipova, Pecica, Deva, Bocșa, Caransebeș, Obreja, Teregova, Moldova Nouă și bineînțeles Reșița.

De asemenea au fost prezenți și mulți juniori, unii dintre ei participanți la Finalele Campionatelor Naționale de Juniori. Fondul de premiere a depășit 7.500 lei fiind acordate peste 45 de distinctii sau premii în bani sau obiecte. După derularea celor nouă runde în sistem elvetian, cu timp de gândire 15 minute toate mutările cu cinci secunde increment, la final s-a impus M.I. Dan Bogdan din Timișoara urmat de Mircov Nicola Alexandar, ambii cu 7 puncte.

„Pe locurile 3-6 s-au clasat cu 6,5 puncte M.F. Ursan Petru Sebastian, M.I. Grunberg Mihai-Lucian, M.I. Ionescu Mihai și M.I.Foisor Ovidiu-Doru. La feminin s-a impus, cum era de așteptat, M.M.I. Ionescu Irina (Timișoara) urmată de Munteanu Luminița Dana (Reșița) și Muselin Daniela-Rozeta (Caransebeș). La veterani s-a impus Bartha Andrei (Timișoara) urmat de Stroescu Gheorghe (Reșița) și Fometescu Marcel (Caransebeș). La categoria ELO<2200 locul I Suciu Dinu-Simi (Caransebeș) urmat de Paraschiv Paul Alexandru (Giarmata Vii) și Tunaru Alexandru (Obreja).            La ELO<2000 locul I Vuita Trifu (Reșița) urmat de Stângu Alin (Reșița) și Rusu Dragos ((Timișoara). La ELO<1800 locul I Korcsek Alexandru David (Reșița) urmat de Pîrvulescu Ilie (Teregova) și Irimia Horia-Ion (Reșița). La ELO<1500 locul I Hoancă Alexia-Ioana (Timișoara) urmată de Deac Victor (7 ani !, Giarmata Vii) și Chisălita Gheorghe (Moldova Nouă)“, a precizat organizatorul competiției Mihai Bolințiș, președintele Asociației de Șah Caraș-Severin. 

La juniori 20 ani locul I Pădurean Daniel-Cristian (Reșița) urmat de Tamas Christian-Arrydan (Caransebeș) și Stănescu Tudor-Stefan (Deva). La junioare 20 anil  locul I Paraschiv Petronela Alexandra (Timișoara) urmată de Varga Sonia-Francesca (Lipova) și Costea Ana Maria Teodora (Sânandrei). La juniori 14 ani locul I Dragoi Albert Marian (Bocșa) urmat de Derevenciuc Dragos-Cristian (Sânandrei) și Teclis Anca-Maria (Reșița). La băieți 12 ani locul I Guțu Cătălin Vlad Aurelian (Reșița) urmat de Sântimbrean Mihnea-Nicolae (Timișoara) și Văduva Ion-Valentin (Reșița). La fete 12 ani locul I Sufan Dalina (Sânandrei) urmată de Birdeanu Maria-Alexandra (Reșița) și Chilnicean Andreea-Teodora (Reșița). La categoria băieți 10 ani locul I Sântimbrean Bogdan-Iacob (Timișoara) urmat de Turi Patrick Andreas (Reșița) , Maiurjia Raul Ovidiu (Sânandrei) și Cîrstean Denis (Sânandrei), iar la fete 10 ani locul I Cîrstean Antonia Maria (Sânandrei) urmată de Costiș Alessia-Andreea (Reșița) și Chilnicean Silvia-Mara (Reșița). Categoria 8 ani – locul I Nemes Victor Nicolas urmat de Grecu Bogdan Andrei (Caransebeș) și Grecu Zian-Matei (Caransebeș), fete, locul I Cotoc Mara-Cristina (Arad) urmata de Bejinariu Iris Maria (Reșița). 

Urmează un final de an cu multe competitii organizate de Asociatia Judeteană de Șah – Memorialul Bukasz 27 noiembrie, la Reșița, Campionatul Municipiului Caransebeș și Cupa de Vest ambele la Caransebeș, Cupa 1 Decembrie, Cupa Moș Nicolae, Campionatele Județene de șah rapid și șah fulger, Blitz-ul Anului 2021, toate la Reșița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 5 =