Ion Mocioalcă: „Pro România susține introducerea salariului minim european“

IANUARIE7 Copie 2

Formațiunea condusă de Victor Ponta reprezintă în continuare o soluție pentru o Stângă unită și puternică, lucru pe care, din câte se pare, l-au înțeles și liderii interimari ai  PSD, dovadă fiind participarea la Convenția anuală a Pro România a doi dintre „greii“ acestui partid, Marcel Ciolacu și Gabriela Firea.

Până când colaborarea dintre cele două formațiuni va fi reală, Pro România își face cunoscute programele de natură socială și economică pe care dorește să le promoveze în concordanță cu legislația europeană.

În acest sens, secretarul general al PRO România, deputatul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, spune că: „Noi susţinem introducerea salariului minim european, în forma propusă de Parlamentul European. Ar fi o măsură care concordă cu apartenența noastră la familia europeană, iar acest lucru ar stopa, cu siguranță, exodul tinerilor spre Occident.

Totodată, Pro România se declară în favoarea schimbării sistemului fiscal, prin trecerea la o impozitare diferențiată şi progresivă a salariilor şi pensiilor mari, a proprietăţilor şi capitalurilor, în paralel cu reducerea taxării muncii”.

Liderul Pro România consideră că este necesară o reformă administrative consistentă, prin reducerea numărului de judeţe de la 41 la 15, precum şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de deputaţi şi 100 de senatori.