Ion Mocioalcă îi dă dreptate lui Ţuţuianu: „Codrin Ştefănescu este un personaj toxic“

MOCIO SI TUTUIANU

După o lungă perioadă de tăcere, membrii marcanţi ai Pro România, care în iarnă au părăsit PSD în semn de protest faţă de politica promovată de fostul lider Liviu Dragnea şi oamenii apropiaţi acestuia, au început să vorbească despre „calitatea“ umană a unor foşti colegi. Mihai Tudosie, actual europarlamentar, a făcut primul pas, fiind urmat, consatant, de Victor Ponta, iar acum de senatorul Adrian Ţuţuianu.

Secretarul general al formaţiunii condusă de Victor Ponta, Ion Mocioalcă, este de părere că senatorul de Dâmboviţa are dreptate când spune că în PSD sunt multe personaje toxice, dar Codrin Ştefănescu, fost secretar general şi omul de casă al lui Liviu Dragnea, este unul dintre ele.

„Adrian Ţuţuianu avea dreptate când spunea despre Codrin Ştefănescu că îi făcea toate jocurile murdare lui Liviu Dragnea şi dădea ordine miniştrilor, secretarilor de stat şi altor şefi numiţi politic, de cele mai multe ori cu încălcarea legii. După ce într-un timp se credea eminenţa cenuşie a unui partid condus dictatorial de Dragnea, omul care lăsa impresia că se lupta cu statul paralel, opoziţia, cu marţienii, astăzi pozează în victimă a sistemului politic corupt la care şi el a pus umărul. Omul ăsta nu poate avea onoare şi nici pretenţii să fie respectat de cineva, motiv pentru care consider că ar trebui să dispară definitiv de pe scena politică românească“, a ţinut să ne spună deputatul Ion Mocioalcă.