Ion Chisăliţă: „Sunt persoana care a demonstrat, ca primar al oraşului Moldova Nouă, că nimic nu este prea greu de realizat”

chisalita

Cred că politica nu e pentru plângăcioşi sau pentru cei care au jignit cetățenii onești și ne-au învrăjbit în ultimii patru ani pe unii împotriva altora.

La cel mai înalt nivel justiția a făcut dreptate și a menținut hotărârea BEC Nr. 142/30.09.2020 privind reluarea alegerilor la Moldova Nouă, fără cel care a crezut că în România se poate face orice doar dacă ai bani.

Minoritățile împreună cu românii avem deopotrivă aceleaşi probleme şi dorinţe și ne dorim un județ în care viitorul să ne surâdă, în care să ne putem creşte şi educa în linişte copiii și nepoții, în care să putem munci şi să putem cultiva tradiţiile şi limba maternă aşa cum o facem de secole pe acest pământ românesc. Le iubesc cultura și respect tot ceea ce înseamnă aceasta.

Cu o conducere liberală la Consiliul Județean și cu un Prim-ministru liberal la București, un Primar liberal la Moldova Nouă va putea să redea Clisurii Dunării strălucirea de altădată.

Viziunea echipei pe care o voi conduce pentru reconstrucția și dezvoltarea orașului Moldova Nouă cuprinde următoarele 10 direcții importante:

1. Readucerea investitorilor și creearea locurilor de muncă pierdute!

2. Pregatirea Planului Urbanistic General al orașului pentru a avea o imagine clară a orașului în transparență și cu acordul cetățenilor.

3. Implicarea activă cu o colaborare și la nivel guvernamental pentru extinderea rețelei de gaz.

4. Continuarea corecta a proiectelor de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare începute de foarte mult timp și neterminate încă.

5. Promenada Dunării va fi un punct de atracție turistic de nivel european într-un amplu proiect pentru a pune în valoare cea mai frumoasă zonă a noastră.

6. Refacerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere se va face în strictă legatură cu dezvoltarea celorlalte proiecte de infrastructură (apă, canal, gaz, curent, cablu TV, etc…)

7. Sistemul medical creeat acum mult timp de echipa noastră trebuie să funcționeze cum a fost gândit inițial și modernizat la standardele actuale.

8. Portul din Moldova Nouă poate fi poarta principală de intrare în țară atât pentru transportul de mărfuri cât și pentru turiști.

9. Sistemul administrativ trebuie să devină unul transparent și să fie în slujba cetățeanului.

10. Susținerea infrastructurii școlare, a lăcașurilor de cult, a serviciilor publice de calitate (transport local, întreținere și curățenie a stațiilor publice și a spaților verzi, de întreținere a rețelelor pentru apa potabilă, menajeră și pluvială) și a micilor întreprinzători locali.

Cu ajutorul Dumneavoastră și cu credință în Dumnezeu vom avea un viitor mai bun!

Doar împreună putem să reconstruim și să dezvoltăm orașul Moldova Nouă!

(E)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 5 =