Fotbalistele echipei ACS Banat Girls se întorc fără puncte de la Arad

În Liga I de fotbal feminin, runda intermediară de ieri nu a adus puncte formaţiei reşiţene ACS Banat Girls. De această dată, fetele din Banat au evoluat pe terenul formaţiei Piroş Security Arad, care s-a impus cu scorul de 4-0 (3-0). După meci, antrenorul fetelor din Banat, Daniel Amariei, a apreciat ca meritată victoria gazdelor, şi a recunoscut că nu avea mari aşteptări de la acest meci, având în vedere momentul greu prin care trece echipa sa.

“Nu aveam foarte multe aşteptări de la acest meci, am văzut şi rezultatul foarte bun pe care adversarele noastre l-au făcut în ultima etapă la Odorhei. Noi nu am venit după un rezultat bun, ne-a dărâmat înfrângerea cu AFC Fair-Play Bucureşti, joc pierdut în ultimul minut. Am reuşit să schimb un pic atitudinea fetelor, cred că am participat şi noi la acest spectacol fotbalistic, am avut un joc relativ bun. Întâmpinăm în continuare probleme, pe lângă cele financiare, care sunt tot mai grave, avem şi probleme de lot. Am avut două fete accidentate de sâmbătă, plus Panova, care era incertă. Am încercat şi astăzi să începem cu Panova, şi s-a dovedit că nu a fost refăcută complet. Sper să avem ce să afişăm şi la meciul de duminică, împotriva fetelor din Galaţi, şi după aceea să facem deplasarea la Alexandria. Vom vedea apoi ce este de făcut. Nu vrem să ne dăm răniţi în faţa nimănui, vrem să terminăm prima parte a campionatului. Ne pregătim pentru play-out şi ne dorim din tot sufletul să nu retrogradăm”, a declarat tehnicianul Daniel Amariei.

După etapa intemediară din această săptămână, ACS Banat Girls se menţine pe locul 9 al clasamentului, cu 6 puncte. Pentru fetele din Banat urmează un meci acasă: duminică, formaţia reşiţeană va primi în Valea Domanului replica Universităţii Galaţi. (Foto: ACS Banat Girls)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − 4 =