Disperaţi, pesediştii îi roagă pe Mocioalcă, Neacşu şi Ţuţuianu să se reîntoarcă în partid!

NEACSU MARIAN

La doar o zi de la trimiterea lui Liviu Dragnea în spatele gratiilor, greii din PSD au început să se sfâşie între ei. Cad capetele luminate, precum Codrin Ştefănescu, alţii urmează să fie maziliţi, se lansează acuzaţii grave, dar şi invitaţii de reîntoarcere la vatră către cei care au fost îndepărtaţi de Dragnea ori au plecat din partid, revoltaţi de modul dictatorial în care a fost condus PSD. Prima care a răspuns chemării la mobilizare în vederea salvării partidului a fost Gabriela Firea, trecută de ceva timp pe linie moartă.  

Surprinzător, Firea a făcut apel la câţiva foşti combatanţi, aflaţi astăzi  la Pro România, să se reîntoarcă la bază, pentru binele Stângii româneşti. „Le fac o invitație personală. Domnul Marian Neacșu este un om competent pe vremea lui partidul a fost extrem de bine condus și echilibrat, la fel și domnul Mocioalcă și domnul Țuțuianu. Le fac o invitație personală să se întoarcă și dacă refuză să facem o alianță cu partidul din care fac parte” aşa sună mesajul primarului general al Capitalei.

În numele celor pomeniţi mai sus a răspuns, într-o postare pe Facebook, Vitor Ponta: Noi, cei de la Pro România, suntem oameni liberi – chiar NU suntem de vânzare ca alţii! Chiar nu ne batem joc de cei care ne-au votat! Chiar nu spunem ceva duminica la vot şi facem marţi invers! Chiar nu ne facem iar «frati» cu hoţii şi incompetenţii, ca să primim şi noi un pic de «ciolan»! Chiar am înţeles ce au vrut să spună oamenii prin votul din 26 mai şi nu îi sfidăm şi nici nu încercăm să îi prostim! Chiar am înţeles că problema României nu era omul Liviu Dragnea – ci «sistemul Liviu Dragnea» – şi toţi acum vor să rămână în «Sistemul LD» dupa ce au scapat rapid de om!

Ştiu că unii pur şi simplu nu înţeleg cum este să ai onoare, cuvânt, ruşine! Ştiu ca l-au criticat pe Dragnea până au primit o funcţie sau un contract şi pe urmă l-au lăudat! Ştiu că îl slujeau până ieri pe Dragnea şi azi spun ce rău era şi cum era vinovat de toate!“