CSM Reşiţa, evoluţie curajoasă în faţa puternicei echipe CSM Bucureşti

handbal csmr

Un gol a lipsit în final Reşiţei, pentru a scoate un rezultat pozitiv în faţa puternicei formaţii CSM Bucureşti! După ce au pierdut în prima etapă la o diferenţă de şapte goluri în faţa CSM-ului din Focşani, handbaliştii pregătiţi de Bojan Butulija şi Ilie Vaidasigan s-au mobilizat şi au jucat curajos contra formaţiei CSM Bucureşti, echipă aflată de câteva sezoane în plutonul fruntaş al Ligii Zimbrilor. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 11-8 în favoarea bucureştenilor, iar avansul a crescut în partrea a doua a jocului. La un moment dat, diferenţa a fost şi de şase goluri, dar rosso-nerii au crezut în şansa lor şi au reuşit să dea mari emoţii „tigrilor”. Formaţia reşiţeană s-a apropiat la un singur gol, dar n-a mai avut forţa de a întoarce rezultatul. CSM Reşiţa – CSM Bucureşti, scor final 23-24.

„Am început ceva mai slab prima repriză, am făcut zece greşeli tehnice şi am ratat cinci mingi de la semicerc; din cauza aceasta s-a făcut diferenţa de la pauză. În apărare am jucat foarte bine tot meciul, dar în prima repriză, din cauza greşelilor tehnice am permis adversarului să dea cinci sau şase goluri pe contraatac. În a doua repriză am continuat jocul bun din defensivă, am strâns rândurile în atac şi am reuşit să ajungem acolo, aproape; am avut şi ocazia să egalăm, dar asta este, n-a fost să fie. Suntem o echipă rănită, ne lipsesc şapte colegi din lot, iar în această conjunctură nefavorabilă pot spune că sunt fericit de cum am jucat. Sperăm să avem cât mai repede şi sprijinul handbaliştilor care ne lipsesc la acest turneu, şi atunci o să fie mult mai bine. Suntem puţini, băieţii sunt obosiţi, pentru că e greu să joci câte un meci pe zi. În acest moment, nu avem 16 jucători de acelaşi nivel pe care să îi folosim permanent. Va fi greu foarte greu mâine, aştept de la băieţi să lupte aşa cum au făcut-o azi, şi sper ca nimeni să nu se accidenteze. Vrem să luptăm, şi poate vom avea o şansă”, a declarat antrenorul reşiţean Bojan Butulija.

Rosso-nerii reşiţeni încheie astăzi turneul de la Sfântu Gheorghe cu un meci contra unei alte formaţii de top: AHC Dobrogea Sud. Partida programată în cadrul celei de-a treia etape a Ligii Zimbrilor se va disputa de la ora 14:00, în sala „Kati Szabo”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =