Comunitățile germane din Banatul Montan comemorează începuturile deportării germanilor în fosta URSS

monumentul deportatilor germani

În ultima săptămână din luna ianuarie, comunitățile germane din Banatul Montan își vor aduce aminte, prin intermediul unor manifestări comemorative, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS, în temeiul prevederilor tratatelor de pace de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial.

„În urmă cu 77 de ani, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, apți și apte de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crișana, Bucovina, București și Dobrogea, au fost luați din sânul familiei și transportați, în vagoane pentru transportul animalelor, până departe, în teritoriul actualei Ucraine (zona Donețk) și al Rusiei (Munții Ural). În realitate, au fost deportați oameni și mai tineri sau mai în vârstă, până la urmă primând numărul… Nu puțini au fost aceia care și-au pierdut viața acolo datorită condițiilor vitrege de muncă și viață. Ultimii deportați s-au reîntors acasă abia la sfârșit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru „reconstrucția” statului sovietic“, a declarat Iosif Țigla, președintele Forumului German Caraș-Severin.

Din județul Caraș-Severin au fost deportați aproximativ 9.000 – 10.000 de etnici germani. Astăzi mai sunt în viață în Banatul Montan (inclusiv Orșova) 13 de foști deportați, din care 7 reșițeni și 2 persoane din Caransebeș. Câte o persoană mai trăiește în Bocșa, Orșova, Văliug și în Gărâna.

Programul manifestărilor

21 – 31 ianuarie 2022, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție filatelică având tematica „Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar (din Steierdorf, astăzi în Germania).

22 ianuarie 2022, ora 18.00, Kulturtreff al Forumului German din Satu Mare:

Prezentare de carte-album: Friedrich Philippi, Erwin Josef Ţigla, „Denkmäler und Gedenktafeln für die im Januar 1945 in die Sowjetunion deportierten Rumäniendeutschen = Monumente și plăci comemorative pentru germanii din România deportați în ianuarie 1945 în Uniunea Sovietică” – capitolul Transilvania de Nord apărut cu sprijinul familiei Crina și Dorin Dărăban. Cartea-album reprezintă cea de a 105-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, apărută în anul 2020 la Editura „Banatul Montan” Reșița.

23 ianuarie 2022, ora 10.00, Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” Orșova:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

23 ianuarie 2022, ora 10.00, Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” Caransebeș:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

23 ianuarie 2022, ora 10.00, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” Oțelu Roșu:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

23 ianuarie 2022, ora 10.00, Biserica Romano-Catolică „Nașterea Maicii Domnului” Dognecea:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

23 ianuarie 2022, ora 10.00, Biserica Romano-Catolică „Înălțarea Preasfintei Cruci” Oravița:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

23 ianuarie 2022, ora 11.00, Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

25 ianuarie 2022, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița, online:

Prezentare de carte în limba germană: ORDER 7161“, o carte foto-text a autorului Marc Schroeder din Luxemburg.

26 ianuarie 2022, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița, online:

Întâlnire cu istoria. Invitat: dr. Ovidiu Laurențiu Roșu, Șef serviciu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale. Moderator: Erwin Josef Țigla. Manifestare online în limba română.

27 ianuarie 2022, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița, online:

Întâlnire cu istoria. Invitați: dr. Anton Sterbling (Fürth / Germania) și Albert Bohn (Oppenheim / Germania). Moderator: Erwin Josef Țigla. Manifestare online în limba germană.

28 – 31 ianuarie 2022, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz (*10.11.1927, Reșița – †25.04.2018, Bielefeld / Germania) și Franz Binder (*14.11.1924, Steierdorf – †11.11.2004, Reșița).

30 ianuarie 2022, ora 10.30, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării.

30 ianuarie 2022, ora 11.30, Monumentul deportaților din Parcul „Cărăşana“ Reșița:

Rugăciuni pentru victimele deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, urmate de depuneri de coroane.

31 ianuarie – 15 februarie 2022, galeria Direcției județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin și Marianne Florea, membri ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + one =