Caransebeșul va găzdui anul acesta „Ziua Jandarmeriei Române“

393317

Anul acesta, la nivelul județului Caraș-Severin, acțiunile dedicate Zilei Jandarmeriei Române vor avea loc la Caransebeș. Așadar, mâine, 3 aprilie, începând cu ora 12.00, în Parcul Dragalina vor fi amenajate standuri ale inspectoratului, o tiroliană, iar micuții vor avea ocazia să urce în autospeciale de intervenție și să cunoască patrupedele alături de care jandarmii își duc la îndeplinire misiunile de căutare.

De asemenea, jandarmii au pregătit o sumedenie de surprize. „Începând cu ora 11.30, pe esplanada din fața Catedralei Episcopale se va desfășura și un ceremonial militar și religios, la care vă așteptăm să luați parte. Luni ne vedem în Caransebeș, iar marți în Reșița, în Parcul Episcop Traian Valeriu Frențiu, de la ora 11.00. În ambele municipii, seara de la ora 20, va avea loc o paradă de retragere cu torțe“, a transmis Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six − 5 =