Iulian Băguţ, jandarmul cărăşean implicat în problemele comunităţii

99117276 2926887807360833 5258774183608844288 n

Plutonierul-major Iulian Băguţ este unul dintre jandarmii cărăşeni care a răspuns pozitiv de fiecare dată când a fost vorba despre acţiuni caritabile. Fie donare de sânge, strângere de fonduri sau livrare de alimente către persoanele defavorizate, Iulian chiar a organizat cele mai multe dintre aceste evenimente.

„Anul trecut, Iulian a participat alături de colegii săi la renovarea unui salon de spital și niciodată nu s-a dat înapoi de la a oferi ajutor. Fie că a fost vorba de donare de sânge, strângere de fonduri pentru diferite cauze umanitare sau, mai nou, de alimente și cumpărături pentru familiile care nu au putut ieși din casă pe timpul Stării de urgență”, ne-a spus, plutonier adjutant, Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.

Una dintre acţiunile de suflet ale lui Băguţ a fost campania „Mâinile bucuriei”, organizată de Asociația ATOR, ce a avut ca scop asigurarea unei mese calde oamenilor nevoiași. „Misiunea lui a fost să împartă porții de mâncare în zonele cunoscute ca fiind de risc crescut din municipiul Reșița. Și săptamâna trecută, deși se afla în concediu de odihnă, colegul nostru a fost prezent în mijlocul oamenilor pentru a da o mână de ajutor. Cu acest prilej, ţinem să-l felicităm pe colegul nostru, plutonier-major Iulian Băguț”, a mai spus Săndulescu, plutonier adjutant.