Bogdan Mihele îşi doreşte ca fosta Fabrica de Locomotive cu Abur de la Reşiţa să fie salvată

fabrica locomotiva

Bogdan Mihele, tânărul reşiţean preşedinte al Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, un pasionat colecţionar de imagini, vederi, cărţi şi fotografii din Reşiţa de altădată, spune că „Este de datoria noastră, ca urmași de fapt și de drept ai celor care au construit Fabrica de Locomotive, să încercăm salvarea acesteia și, de ce nu, punerea într-un circuit turistic, prin realizarea unui muzeu dedicat tracțiunii feroviare fabricate la Reșița“.

Mihele a făcut numeroase demersuri şi pentru aducerea acasă a celor două locomotive fabricate la Reşiţa, mai exact locomotivele 150.282 și 230.132. Cu ajutorul primarului Ioan Popa, în luna aprilie a acestui an, consilierii locali au aprobat încheierea unui contract de comodat cu Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, în baza căruia Locomotiva cu Abur seria 150.282, ultima fabricată la Reșița, și Locomotiva cu Abur seria 230.132, fabricată sub licență germană la Uzinele de Fier și Domeniile Reșița, vor fi transferate în municipiul de pe Bârzava.

Prima Fabrică de Locomotive cu Abur, de pe teritoriul actual al României, monument istoric, COD LMI: CS-II-m-B-10904, a fost construită la Reșița între anii 1920-1922. Aici s-au fabricat 1452 (din cele 1461 fabricate la Reșița) de Locomotive, 2 dintre acestea fiind locomotive Diesel mecanice industriale cu ecartament de 600 mm., fabricate în anul 1937 pentru Primăria Timișoara – Cariera de piatră de la Șanovița. Ultima locomotivă produsă pentru România a fost fabricată în anul 1961, seria 150.282. După anul 1964, odată cu fabricarea ultimelor locomotive cu abur pentru Republica Socialistă Vietnam, producția trece exclusiv pe fabricarea de motoare diesel, destinate echipării Locomotivelor diesel (și nu numai, aici fiind fabricate motoare diesel pentru propulsie navală și grupuri Diesel generatoare) fabricate la Electroputere Craiova. În anul 1960 în Uzina din Reșița se fabrica primul motor Diesel – licenţă Sulzer pentru locomotiva de 2.100 CP. Până la sistarea producției s-au fabricat peste 6000 de motoare diesel, totalizând peste 10 milioane de CP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − three =