Atenţie, şoferi, ofiţerii DGA nu sunt izolaţi la domiciliu!

sofer control Politia

Un șofer care, în pofida ordonanțelor militare, nu circula cu toate actele în regulă a crezut că găsește înțelegere la un agent de circulație și că scapă mult mai ușor dacă oferă şpagă 100 de euro. Agentul de poliție rutieră a acceptat oferta șoferului, dar nu înainte de a anunța ofițerii DGA, care au pus la cale un flagrant.

”Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – S.J.A. Caraș-Severin și ai Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, au prins în flagrant un cetățean care a dat suma de 800 lei și 100 euro unui agent de poliție rutieră, pentru ca acesta să nu îl sancționeze contravențional pentru încălcarea unor norme la regimul circulației rutiere, potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În cauză s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile și se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Facem mențiunea că urmărirea penală reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrânge în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, transmite Laura Iancu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.